Primii pași


în înțelegerea Libertății de Exprimare online și offline


pe baza jurisprudenței actuale a Curții Europene a Drepturilor Omului

1.1. De ce această broșură despre Internet și libertatea de exprimare?


Internetul ne-a schimbat semnificativ viețile în ultimii ani, în multe domenii, inclusiv modul în care accesăm informațiile publicate. Dar, cel mai important, a crescut exercitarea drepturilor noastre la libera exprimare atât prin permiterea accesului la diverse surse de informații, dar și prin democratizarea semnificativă a publicării libere a oricărui tip de informații.

“În lumina accesibilității și capacității sale de stocare și de comunicare a unui vast număr de informații, Internetul joacă un rol important în creșterea accesului publicului la știri și la facilitarea diseminării informațiilor în general.”

Times Newspapers Ltd v. UK (nr. 1 și 2), CEDO, 2009  

Times Newspapers Limited v. UK (nr. 1 and 2), Cereri nr. 3002/03 și 23676/03, Hotărâre 10 Martie 2009

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că nu a existat un amestec disproporționat asupra libertății presei sub Artiolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului când unui ziar i s-a impus de către curți să publice o notă în arhivele sale Internet anunțând că două dintre articolele sale se aflau în litigiu de calomnie și nu trebuiau reproduse sau considerate reale fără referință la departamentul său juridic.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-91706

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-1623

Prin urmare, acesta a transformat libertatea de exprimare - în special în mediul online - într-un subiect care ne preocupă pe toți. Nu doar pe jurnaliști sau ONG-uri care se ocupă de libertatea de exprimare.

“Activitatea de exprimare generată de utilizatori pe Internet asigură o platformă fără precedent pentru exercitarea libertății de exprimare.”

Delfi AS v. Estonia 2015 [Marea Cameră], CEDO, 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

A devenit, de asemenea, esențial ca informațiile care explică conceptele de bază ale libertății de exprimare și jurisprudența relevantă să fie simplificate și explicate unei largi audiențe ce poate fi interesată de subiect.

“Funcția blogger-ilor și a utilizatorilor populari ai rețelelor de socializare poate fi asimilată cu cea a “câinilor de pază publici” în ceea ce privește protecția oferită de Articolul 10.”

Caz Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [Marea Cameră], CEDO, 2016  

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria, Cerere Nr. 18030/11, Hotărâre 8 Noiembrie 2016

Cazul a fost inițiat printr-o Cerere plasată la Curte de către Comitetul Helsinki din Ungaria după ce autoritățile naționale i-au refuzat accesul la informații cu privire la consiliile de apărare ex officio numite de două secții de poliție. Curtea a considerat că a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului ONG și a emis cele patru criterii pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat implică Articolul 10 al Convenție.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-167828

Rezumate și observații juridice:

În vreme ce, pe acest subiect, au fost publicate multe cărți și alte studii legale pentru judecători sau alți practicieni din domeniul legal, credem că acum este o nevoie chiar mai mare de a simplifica și explica elementele de bază ale libertății de exprimare, în special în modul în care se aplică în lumea digitală. Toate acestea sunt prezentate prin lumina jurisprudenței actuale a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care ar trebui să fie punctul principal de referință pentru toți utilizatorii europeni de Internet.

Ideea acestei broșuri a apărut și ca rezultat al unor experiențe personale legate de libertatea de exprimare din ultimii ani:

În primul rând, subiectul pare să fie interesant nu numai pentru jurnaliștii profesioniști dar și pentru diverse alte tipuri de utilizatori ai Internetului care au baze diferite de educație și, în general, nu prea multe cunoștințe legale. Cu toate astea, toți sunt implicați în comunicarea de informații pe Internet și uneori reclamă încălcarea dreptului lor la liberă exprimare.

În al doilea rând, procesul decizional legat de libertatea de exprimare pare deseori grăbit, fără suficient timp pentru dezbateri publice largi sau utilizarea de rapoarte complete sau detaliate ca bază pentru decizii. Acest lucru este în special adevărat pentru anumite țări din Europa de Sud-Est. Prin urmare, fragmente din argumentele și concluziile CEDO pot fi puncte de referință larg acceptate și, deci, instrumente folositoare într-o dezbatere.

În al treilea rând, aflați în fața fuxului de informații disponibile în zilele noastre mulți utilizatori caută informații ușor de înțeles, distilate, pentru a-și forma o opinie (și nu blocuri de texte legale ce pot merge foarte departe sau din alte țări).

Dar credem că majoritatea deciziilor și argumentelor pentru libertatea de exprimare din jurisprudența CEDO sunt ușor de înțeles pentru o audiență mai largă, dacă sunt prezentate corespunzător.

“Articolul 10 al Convenției garantează libertatea de exprimare pentru “toată lumea”. Nu se face nici o distincție dacă scopul urmărit este realizarea de profit sau nu.”

Neij și Sunde Kolmisoppi v. Suedia, CEDO, 2013  

Neij and Sunde Kolmisoppi v. Suedia, Cerere nr. 40397/12, Decizia 19 februarie 2013

Acest caz se referă la plângerea făcută de către cei doi co-fondatori ai sitului “The Pirate Bay”, unul dintre cele mai mari website-uri de distribuire de fișiere torrent, pentru condamnarea lor pentru complicitate în comiterea de crime de încălcare a Actului de Drept de Autor, care ar fi încălcat libertatea lor de exprimare.

Curtea a declarat Cererea ca inadmisibilă fiind greșit fundamentată. A considerat că diseminarea, sau permiterea diseminării de către alții, de fișiere de orice fel pe Internet, chiar material protejat de drepturi de autor și pentru scopul de obținere de profit, este acoperită de dreptul de “a primi și împărtăși informații” sub Articolul 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. Cu toate acestea, a considerat că, la condamnarea reclamanților, curțile naționale au respectat un echilibru corect între interesele în cauză – i.e. dreptul solicitanților de a primi și împărtăși informații și necesitatea de a proteja drepturile de autor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-117513

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7408

1.2. Libertatea de exprimare. De unde începem?


Libertatea de exprimare este un drept fundamental larg folosit, de care se face de multe ori abuz și care e totuși insuficient înțeles.

Când nu ne place ce spune cineva, dorim să fie redus la tăcere sau admonestat.

Când vrem să spunem ceva, aparent pe aceeași linie cu discursul pe care îl dezaprobăm, credem că avem dreptul s-o facem liber.

Dar foarte rar ne gândim de ce avem un drept fundamental la liberă exprimare, la ce folosește și de ce, când și cum va fi limitat acest drept.

Libertatea de exprimare “este aplicabilă nu numai la “informații” sau “idei” care sunt primite favorabil, văzute ca inofensive sau indiferente, dar se aplică și celor despre care se consideră că ofensează, șochează sau deranjează. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și unei gândiri libere în lipsa cărora nu ar exista “societate democratică” .

Axel Springer v. Germania [Marea Cameră], CEDO, 2012  

Axel Springer v. Germania [Marea Cameră], Cerere nr. 48311/10, Hotărâre 7 februarie 2012

Compania reclamantă este editorul unui ziar național cotidian de largă circulație care a publicat în septembrie 2004 un articol pe prima pagină despre un star al unei serii populare de televiziune care fusese arestat la festivalul berii de la Munich pentru posesie de cocaină. Articolul era completat de un articol mai detaliat pe altă pagină. Imediat după apariția articolului, actorul a obținut un ordin de restricție împotriva publicării oricărei publicări ulterioare a articolului. Comania reclamantă a depus plângere împotriva ordinului impus împotriva raportării arestării și condamnării actorului în chestiune.

The Court a decis că a existat o încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției, considerând că restricțiile impuse companiei reclamante nu au fost proporționate rezonabil cu scopul legitim de protejare a reputației sau drepturilor altora.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-145700

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-9955

Nu există un mod de gândire agreat care să răspundă afirmațiilor de mai sus. Vestea bună este că sunt mulți gânditori de filozofie politică, documente legale sau decizii ale curților de judecată care ne dau niște linii directoare. Și vestea încă și mai bună este că implementarea legală și juridică a acestui drept în diverse contexte este tot timpul dinamică și oricine poate avea ceva de spus sau poate influența modul în care se implementează o politică. Pentru a face acest lucru, avem nevoie să înțelegem elementele de bază ale acestui drept.

Mai jos e listat un rezumat al unora dintre conceptele cheie legate de libertatea de exprimare.

Ce este libertatea de exprimare?


“Libertatea de exprimare constituie unul dintre elementele de bază esențiale într-o societate democratică pentru progresul său și pentru realizarea personală a fiecărui individ.”

Axel Springer v. Germania [Marea Cameră], CEDO, 2012  

Axel Springer v. Germania [Marea Cameră], Cerere nr. 48311/10, Hotărâre 7 februarie 2012

Compania reclamantă este editorul unui ziar național cotidian de largă circulație care a publicat în septembrie 2004 un articol pe prima pagină despre un star al unei serii populare de televiziune care fusese arestat la festivalul berii de la Munich pentru posesie de cocaină. Articolul era completat de un articol mai detaliat pe altă pagină. Imediat după apariția articolului, actorul a obținut un ordin de restricție împotriva publicării oricărei publicări ulterioare a articolului. Comania reclamantă a depus plângere împotriva ordinului impus împotriva raportării arestării și condamnării actorului în chestiune.

The Court a decis că a existat o încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției, considerând că restricțiile impuse companiei reclamante nu au fost proporționate rezonabil cu scopul legitim de protejare a reputației sau drepturilor altora.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-145700

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-9955

  • Este un instrument important al libertății de conștiință
  • Permite alegeri conștiente bazate pe aderarea la anumite valori și, prin urmare, asigură autonomie individuală și definește identitatea fiecărei persoane
  • Contribuie la cunoaștere și înțelegere prin dezbateri privind valori sociale și morale și prin permiterea unei piețe de idei
  • Permite comunicarea de idei politice și contribuie, deci, la democrație
  • Crește toleranța permițând celorlalți să se exprime
  • Contribuie la dezvoltarea artistică și facilitează progresul academic și științific 1

În ce constă libertatea de exprimare?

  • dreptul de a disemina informații, în toate formele, și;
  • dreptul celorlalți de a le primi.
Libertatea de exprimare „se aplică nu numai la conținutul informațiilor ci și la mijloacele de diseminare, deoarece orice restricții impuse asupra mijloacelor intră în conflict cu dreptul de a primi și comunica informații”.

Özturk vs Turcia [Marea Cameră], CEDO, 1999

De ce limităm libertatea de exprimare?

  • Pentru că dăunează exercitării altor drepturi (dreptul la viață privată, dreptul la o judecată corectă, dreptul la libera gândire, conștiință sau religie) sau încalcă limitele drepturilor fundamentale ale omului (interzicerea discriminării și interzicerea abuzului drepturilor)
  • Pentru că nu este făcută cu bună credință (publicarea faptelor insuficient verificate, limbaj pur ofensator care nu servește dezbaterii de interes public etc.)
  • Pentru că este dăunătoare și nu este de interes public
  • Pentru că pune în pericol siguranța democrației sau a legii și ordinii (divulgarea de secrete de stat, riscul de încălcare a păcii etc.)
“După cum e stipulat în Articolul 10, libertatea de exprimare este supusă unor excepții care trebuie, totuși, interpretate strict, și necesitatea unor restricții trebuie stabilită în mod convingător.”

Axel Springer v. Germania [Marea Cameră], CEDO, 2012  

Axel Springer v. Germania [Marea Cameră], Cerere nr. 48311/10, Hotărâre 7 februarie 2012

Compania reclamantă este editorul unui ziar național cotidian de largă circulație care a publicat în septembrie 2004 un articol pe prima pagină despre un star al unei serii populare de televiziune care fusese arestat la festivalul berii de la Munich pentru posesie de cocaină. Articolul era completat de un articol mai detaliat pe altă pagină. Imediat după apariția articolului, actorul a obținut un ordin de restricție împotriva publicării oricărei publicări ulterioare a articolului. Comania reclamantă a depus plângere împotriva ordinului impus împotriva raportării arestării și condamnării actorului în chestiune. The Court a decis că a existat o încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției, considerând că restricțiile impuse companiei reclamante nu au fost proporționate rezonabil cu scopul legitim de protejare a reputației sau drepturilor altora.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-145700

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-9955

Cum ar trebui să fie aceste limite?


  • Asigurate prin lege
  • Să urmărească un scop legitim (protejarea altor drepturi sau interese)
  • În mod necesar într-o societate democratică (trebuie să existe o necesitate socială presantă)
  • Proporțional

Exprimarea poate lua diverse forme: cuvinte vorbite sau scrise, lucrări de artă, filme, muzică, teatru, alte arte, evenimente sau spectacole, inclusiv distrugerea de proprietate când un asemenea act are un conținut de “discurs” (exemple din viața reală pot include arderea steagului național, aruncarea de vopsea pe o statuie). Reținerea de la exprimare este de asemenea o formă a dreptului libertății de exprimare (dreptul la tăcere).

Libertatea de exprimare acoperă un spectru larg de comunicații, de la exprimarea politică la cea academică, artistică sau comercială, fiecare dintre acestea având nivele diferite de protecție. Libertatea de exprimare include dreptul de acces la informație care, în cazul jurnaliștilor, poate însemna permiterea accesului într-o instituție publică, inclusiv tribunale, sau la un document public, inclusiv date de la serviciile secrete. În vreme ce pentru cetățeni poate însemna lipsa cenzurii la accesul la informații pe Internet.

Exprimarea se poate face prin diverse canale: media tipărită, cărți, scrisori, postere, canale de difuzare și – desigur în ultimii ani - în special prin Internet.

1.3. 1.3. Libertatea de exprimare ca drept fundamental


Ca parte din suita drepturilor omului, dreptul la libertatea de exprimare este garantat de un număr relevant de documente legale și tratate internaționale.

Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948 garantează dreptul la libera exprimare în Articolul 19, și la fel Acordul Internațional privind Drepturile Civile și Politice adoptat de același organism în 1966; acesta garantează acest drept tot în Articolul 19.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene a fost adoptată în 2000 de către Parlamentul European, Consiliul de Miniștri și Comisia Europeană și a intrat în vigoare în 2009, și este considerată “Constituția” Uniunii Europene. Aceasta protejează de asemenea dreptul la libertatea de exprimare în Articolul 11.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a Consiliului Europei, deschisă spre semnare în 1950 are o relevanță deosebită incluzând libertatea de exprimare în Articolul 10. A intrat în vigoare în 1953 și a fost amendată, în decursul anilor, prin adoptarea de 16 Protocoale 2 . Unele protocoale ale Convenției nu sunt încă ratificate de toate țările. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un organism care supraveghează implementarea Convenției de către cele 47 state membre ale Consiliului Europei.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă principalul instrument pentru statele Consiliului Europei, această broșură se concentrează în principal pe jurisprudența elaborată de Curtea Europeană a Drepturile Omului.

timeline

Articolul 10 al Convenției Europeane a Drepturilor Omului

Libertatea de exprimare


1
Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
2
Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. .

1.4. Cum trebuie înțeleasă această broșură


Scopul dreptului la libertatea de exprimare se bazează pe schimbarea conceptelor filozofice, politice și legale. Trebuie analizat în contextele specifice geografice, legale și sociale. În majoritatea timpului implică un exercițiu de echilibrare cu alte drepturi și valori fundamentale.

Prin urmare, cazurile prezentate în această broșură ar trebui să aibă doar o valoare de referință. O jurisprudență ca cea a CEDO este în permanentă schimbare și uneori în conflict cu ea însăși. Poate fi uneori chiar supusă criticii deoarece, când și când, poate avea rezultate dezamăgitoare pentru cei care promovează drepturile fundamentale la libertatea de exprimare și accesul la informație. În plus, dezvoltările tehnice ale Internetului pot schimba anumite presupuneri pe care le avem azi și care ar putea fi incluse în decizii viitoare.

Cu toate acestea, o jurisprudență ca cea CEDO poate fi una vizionară de multe ori și are o valoare importantă în a promova standardele clasice ce asigură în mod legal drepturile la liberă exprimare și de acces la informație.

Distilarea jurisprudenței actuale CEDO vine cu un cost care merită menționat. În primul rând, informațiile din această broșură nu pot constitui în nici un caz consiliere juridică. În al doilea rând, editorii au fost nevoiți să limiteze informațiile pe care le puteau prezenta în această broșură, o alegere care pentru unii profesioniști din domeniul juridic ar putea fi un neajuns. De asemenea, selectarea domeniilor și a cazurilor ne-a forțat să acoperim anumite aspecte importante într-o manieră foarte sumară – cum ar fi chestiuni ca “discursul instigator la ură” sau “protecția surselor jurnaliștilor”.

De asemenea, pentru a simplifica textul în versiunea broșură, anumite citate au fost lăsate fără referințe interne la alte cazuri sau documente CEDO. De asemenea, numele cazului este indicat la minim, adică “Numele reclamanților v. țară, an”. Cazurile decise de către Marea Cameră sunt marcate ca atare. Toate caracterele îngroșate din citate aparțin editorilor pentru a sublinia principalele cuvinte cheie relevante pentru cititor. Notele de subsol sunt incluse la finalul broșurii.

În versiunea web de la https://cases.internetfreedom.blog sunt disponibile mai multe detalii care includ un scurt rezumat al fiecărui caz și linkuri către textul în sine al hotărârii/deciziei sau către rezumatele legate.

Trebuie să recunoaștem că munca noastră a fost ajutată nu numai de faptul că toate informațiile relate de jurisprudența CEDO sunt disponibile public pe Internet, dar și datorită existenței diverselor proiecte și publicații – toate disponibile online - care au sistematizat sau analizat în mai multe detalii o mare parte a jurisprudenței CEDO legate (și de) Articolul 10.

Dăm aici o listă a celor mai importante documente, în special pentru utilizatorii care ar vrea sau au nevoie să intre în detaliu cu privire la anumite specificități ale libertății de exprimare:

2. Reglementarea conținutului

Libertatea față de cenzură este revendicarea cea mai puternică făcută în numele libertății de exprimare, poate chiar acțiunea primordială pentru care se solicită dreptul. Cu toate acestea, cenzura poate lua forme legal acceptate. Forme acceptate de reglementare a conținutului pot fi deciziile judecătorești care interzic publicarea unui material anume, precum și sechestrarea unor publicații, chiar dacă sunt, de multe ori, interpretabile sau controversate.

Cenzura reprezintă sistemul de control asupra publicării de cărți, filme, scrisori etc. Poate include însă chiar și comentariile utilizatorilor pe Internet. Poate exista cenzură din partea statului (aplicată prin agențiile sale, pe baza legilor și reglementărilor sale), dar poate lua și forma cenzurii private, când un actor privat decide să nu permită un anumit discurs să ajungă în arena publică. Cenzura privată e mai dificil de dovedit și mai provocatoare. De exemplu, unui jurnalist al cărui articol nu e publicat de un mijloc media privat, i se va da argumentul libertății politicii editoriale. Unui autor al unui comentariu pe un website i se va oferi probabil argumentul politicilor și reglementărilor legate de comentarii.

Concepte ca:


  • nevoia de a asigura un proces corect,
  • necesitatea de a proteja copiii, sau sănătatea și morala,
  • necesitatea de a proteja reputația celorlalți,
  • necesitatea de a preveni dezvăluirea de informații primite în confidențialitate, sau
  • securitatea națională
toate sunt folosite ca argumente și bază legală pentru reglementarea conținutului.

Pentru prevenirea utilizării în exces a măsurilor menite să reglementeze conținutul și, prin urmare care să descurajeze libera exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a elaborat o largă jurisprudență. Mai jos se află câteva principii directoare.

element cheie Aspecte cheie relevante din cazurile CEDO:


Sechestrarea publicațiilor și restricțiilor prealabile - doar sub scrutinul strict al curții

“(...) pericolele inerente în cazurile examinării restricţiilor prealabile se axează pe o analiză atentă din partea Curţii. Acest fapt este cu atât mai specific, cut cât este vorba despre presă - pentru noutăţi este un lux exorbitant să institui, fie şi pentru scurt timp, interdicţia pentru publicarea lor, deoarece acest fapt poate deprava noutăţile de toată valoarea şi interesul lor”.

Observer și Guardian v. UK, 1991  

Observer și Guardian v. UK, Cerere nr. 13585/88, Hotărâre 26 Noiembrie 1991

Ziarele The Observer și The Guardian au depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce tribunale naționale au emis o Hotărâre de interzicere a publicării anumitor articole pe motiv că ar pune în pericol securitatea națională. Curtea a decis în favoarea ziarelor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57705

Rezumate și observații juridice: https://rm.coe.int/168007ff48

Efectul ordinului a fost ... parțial de a cenzura munca reclamantului și, în mod substanțial, de a reduce capacitatea sa de a exprima în public opinii care-și au locul într-o dezbatere publică a cărei existență nu poate fi negată. Contează prea puțin că această opinie este una minoritară și poate părea lipsită de merit, deoarece, într-o sferă în care este nesigur dacă există vreo certitudine, ar fi mai ales nerezonabil să se restrângă libertatea de exprimare doar la ideile general acceptate”.

Hertel v. Elveția, 1998  

Hertel v. Switzerland, Cerere nr. 25181/94, Hotărâre 25 August 1998

reclamantului, Dl. Hertel, i se interzisese publicarea de articole despre subiectul potențialelor pericole împotriva sănătății ale cuptoarelor cu microunde. Curtea a considerat că măsurile de interzicere au fost disproporționate și, prin urmare, că au încălcat Articolul 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-59366

Rezumate și observații juridice:

“… cu toate astea, trebuie observat că restrângerile prealabile pot fi mai ușor justificate în cazurile în care se demonstrează a nu exista o necesitate presantă pentru publicare imediată și în care nu există o contribuție evidentă la o dezbatere de interes general public. (…) Trebuie ținut cont de scopul limitat sub Articolul 10 pentru restricțiile asupra libertății presei de a publica material care contribuie la dezbaterea chestiunilor de interes public general.”

Mosley v. UK, 2011  

Mosley v. UK, Cerere nr. 48009/08, Hotărâre 10 Mai 2011

Dl. Mosley a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după publicarea în UK de articole care-i încălcau dreptul la viață privată. Chiar dacă a câștigat daune morale la tribunal, Dl. Mosley s-a plîns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului că absența unor cerințe legale pentru mass media de a avertiza o persoană înainte de publicarea unor detalii private (notificare prealabilă) încalcă dreptul la viață privată. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis unanim că absența unor astfel de cerințe de pre-notificare nu încălcau dreptul său la viață privată.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-104712

Rezumate și observații juridice:

Discursul politic este cea mai protejată formă de discurs
“(…) libertatea dezbaterii politice este în chiar miezul conceptului unei societăți democratice care prevalează în întreaga Convenție. Limitele criticii acceptabile sunt corespunzător mai largi privind un politician decât privind o persoană privată. Spre deosebire de cea din urmă, primul este inevitabil și cu bună știință deschis unei cercetări atente a fiecărui cuvânt și faptă, atât de către jurnaliști, cât și de către public în general, și trebuie, prin urmare, să aibă un grad mai mare de toleranță. Fără îndoială, Articolul 10 para. 2 permite protecția reputației celorlalți - adică a tuturor indivizilor – această protecție se extinde și la politicieni, chiar și atunci când nu acționează în capacitatea lor privată; dar, în astfel de cazuri, cerințele pentru protecție trebuie puse în balanță cu interesele unei discuții deschise a problemelor politice.” ."

Lingens v. Austria, 1986  

Lingens v. Austria, Cerere nr. 9815/82, Hotărâre 8 iulie 1986

Dl. Lingens, un jurnalist australian, a depus, cu succes, o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce a fost condamnat penal pentru defăimare. Condamnarea a venit după ce jurnalistul a criticat aspru, în articolele sale, pe Cancelarul în retragere al Austriei. A folosit cuvinte ca “cel mai jos oportunism”, “imoral”, și “nedemn” pentru a descrie comportamentul politicianului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57523

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/lingens-v-austria/

“Limitele criticii admisibile sunt mai largi în ceea ce privește guvernul în relația sa cu un cetățean privat, sau chiar un politician. Într-un sistem democratic, acțiunile și omisiunile guvernului trebuie supuse unei cercetări stricte nu doar din partea autorităților legislative și judiciare, dar și a presei și a opiniei publice. Mai mult, poziția dominantă pe care o ocupă guvernul face să devină necesară o reținere în a apela la proceduri penale, în special când sunt disponibile alte mijloace de a răspunde la atacuri și critici nejustificate a adversarilor săi sau a media.”

Castells v. Spania, 1992  

Кастеллс (Castells) против Испании, жалоба no. 11798/85, решение от 23 апреля 1992

Г-н Кастеллс, испанский политик, был привлечен к уголовной ответственности (приговорен к тюремному заключению; на тот же срок ему также было запрещено занимать какие-либо государственные посты и заниматься профессиональной деятельностью, и он должен был возместить расходы по оплате судебных издержек) за серьезные обвинения в адрес правительства. Г-н Кастеллс был лишен права доказывать правоту своих утверждений. Европейский суд по правам человека постановил, что имело место нарушение статьи 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57772

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/castells-v-spain/

Media are protecție specială în cadrul acestei Convenții
“Cum a remarcat Curtea în hotărârea Handyside, libertatea de exprimare constituie unul dintre elementele fundamentale ale unei societăți democratice; paragraful 2 al Articolului 10, se aplică nu doar informațiilor sau ideilor care sunt primite favorabil sau care sunt privite ca inofensive, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice sector al populației (…). Aceste principii sunt de o importanță specială în ceea ce privește presa.”

Sunday Times v. UK, 1979  

Sunday Times v. UK, Cerere nr. 6538/74, Hotărâre 26 Aprilie 1979

Sunday Times a depus plângere, cu succes, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, după ce fusese acordată interdicție de către curțile engleze pentru a opri publicarea articolului privind riscurile serioase asupra sănătății ale unui medicament (talidomidă). Articolul discuta și despre negocierile de stabilire a unei înțelegeri pentru “copiii talidomidă”, ca urmare a utilizării de către femei însărcinate a medicamentului care a rezultat în nașteri cu deficiențe severe.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57584

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/the-sunday-times-v-united-kingdom/

“În vreme ce presa nu trebuie să depășească limitele stabilite, inter alia, pentru "protecția reputație celorlalți", este cu toate acestea obligatoriu să distribuie informații și idei despre subiecte politice la fel precum informații din alte zone de interes public. Nu numai că presa are sarcina de a transmite astfel de informații și idei: publicul de asemenea are dreptul de a le primi (...). În această privință, Curtea nu poate accepta opinia, exprimată în hotărârea Curții de Apel de la Viena, că sarcina presei este de a transmite informații, interpretarea fiind lăsată la latitudinea cititorului (…). Libertatea presei asigură publicului unul dintre mijloacele cele mai bune de descoperire și formare a unei opinii despre ideile și atitudinile conducătorilor politici.

Lingens v. Austria, 1986  

Lingens v. Austria, Cerere nr. 9815/82, Hotărâre 8 iulie 1986

Dl. Lingens, un jurnalist australian, a depus, cu succes, o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce a fost condamnat penal pentru defăimare. Condamnarea a venit după ce jurnalistul a criticat aspru, în articolele sale, pe Cancelarul în retragere al Austriei. A folosit cuvinte ca “cel mai jos oportunism”, “imoral”, și “nedemn” pentru a descrie comportamentul politicianului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57523

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/lingens-v-austria/

“În acest caz, reclamantul și-a exprimat punctele de vedere publicându-le într-un ziar. Trebuia acordată deci atenție rolului pre-eminent al presei într-un stat guvernat de statul de drept. (…) Altfel, presa ar fi incapabilă să-și joace rolul de "câine de pază public".”

Thorgeirson v. Islanda, 1992  

Thorgeirson v. Islanda, Cerere Nr. 13778/88, Hotărâre25 Iunie 1992

Dl. Thorgeirson a scris un articol cerând o investigație privind brutalitatea poliției. A folosit expresii tari cum ar fi: “bestii sălbatice în uniformă care se strecoară în liniște sau nu, în jungla vieții de noapte a orașului nostru”. A fost obligat să plătească o amendă pentru defăimarea unor membri nespecificați ai poliției. În urma plângerii domnului Thorgeirson, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea sa, considerând că, condamnarea sa constituie o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57795

Rezumate și observații juridice: https://rm.coe.int/168007ff48

Limitări ale libertății de exprimare – doar dacă e necesar într-o societate democratică
“E discutabil dacă informațiile din raport au fost atât de sensibile încât să justifice prevenirea publicării lor. [...] În chestiunea din urmă, Curtea subliniază că deja considerase ca ne-necesară prevenirea dezvăluirii anumitor informații având în vedere că erau deja publice și încetaseră să fie confidențiale. [...] Pe scurt, cum măsura nu era necesară într-o societate democratică, fusese încălcat Articolul 10.

Vereniging Weekblad Bluf! v. Olanda, 1995  

Vereniging Weekblad Bluf! v. Olanda, Cerere nr. 16616/90, Hotărâre 09 Februarie 1995

reclamantul a fost o asociație olandeză care publica o revistă săptămânală denumită Bluf!. În 1987, Bluf! a obținut un raport confidențial al serviciilor secrete olandeze și a decis să-l publice. Drept consecință, sediul lor a fost percheziționat ca urmare al unui ordin emis de judecătorul de instrucție. Întregul tiraj al acelui nr. din Bluf! a fost confiscat. În timpul acelei nopți, personalul Bluf! a reprintat în secret ediția și aproximativ 2.500 copii au fost distribuite în ziua următoare pe străzi. După încheierea investigației, nu s-a depus plângere împotriva pesonalului Bluf!, dar curtea olandeză a menținut hotărârea ca toate copiile acelei ediții să fie retrase din circulație. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că autoritățile olandeze au încălcat Articolul 10 al Convenției.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57915

Rezumate și observații juridice: http://merlin.obs.coe.int/iris/1995/3/article6.en.html

“(...) o limitare a libertății de exprimare în interesul securității naționale n-ar trebui considerată ca necesară decât dacă există o "necesitate socială presantă" pentru limitare și este "proporțională cu scopurile legitime urmărite".

Observer și Guardian v. UK, 1991  

Observer și Guardian v. UK, Cerere nr. 13585/88, Hotărâre 26 Noiembrie 1991

Ziarele The Observer și The Guardian au depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce tribunale naționale au emis o Hotărâre de interzicere a publicării anumitor articole pe motiv că ar pune în pericol securitatea națională. Curtea a decis în favoarea ziarelor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57705

Rezumate și observații juridice: https://rm.coe.int/168007ff48

“Adjectivul "necesar", cu înțelesul dat de Articolul 10 para. 2, implică existența unei "necesități sociale presante".”

Observer și Guardian v. UK, 1991  

Observer și Guardian v. UK, Cerere nr. 13585/88, Hotărâre 26 Noiembrie 1991

Ziarele The Observer și The Guardian au depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce tribunale naționale au emis o Hotărâre de interzicere a publicării anumitor articole pe motiv că ar pune în pericol securitatea națională. Curtea a decis în favoarea ziarelor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57705

Rezumate și observații juridice: https://rm.coe.int/168007ff48

Discursul ofensator este discurs protejat
“Conform părerii Curții, articolul reclamantului și cuvântul Trottel în particular [“idiot”], poate fi desigur considerat discutabil, dar nu au constituit un atac gratuit la persoană, deoarece autorul a dat pentru acestea o explicație ce poate fi în mod obiectiv înțeleasă și care rezultă din discursul Domului Haider, de asemenea provocator. (…). Este adevărat că a numi Trottel un politician, în public, poate fi ofensator. În cazul de față, cuvântul nu pare disproporționat față de indignarea cauzată de dl. Haider. Cât despre tonul polemic al articolului, care nu trebuie considerat ca fiind aprobat de Curte, trebuie amintit că Articolul 10 protejează nu numai substanța ideilor și informațiilor, ci și forma în care sunt transmise.

Oberschlick v. Austria, 1997  

Oberschlick v. Austria, Cerere Nr. 20834/92, Hotărâre 1 Iulie 1997

Oberschlick, un journalist, a fost condamnat penal pentru defăimare după ce a publicat un articol despre un politician austriac de rang înalt, în care a scris: “Voi spune despre Jörg Haider, mai întâi că nu este nazist și, în al doilea rând, că este, totuși, un idiot. Așa cum justific după cum urmează (…)”. Curțile austriece au ordonat plata unei amenzi penale și confiscarea publicației incriminate. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a găsit că aceasta a fost o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58044

Rezumate și observații juridice: http://merlin.obs.coe.int/iris/1997/7/article4.en.html

“Curtea este de acord că descrierea comportamentului lui S.P. ca acela al unui “handicapat mental” (...), a fost într-adevăr extremă și poate fi considerată în mod legitim ofensatoare. Totuși, trebuie notat că remarca contestată a fost o judecată de valoare, așa cum a fost recunoscut de către guvern. Este adevărat că, în lipsa unei baze faptice, chiar judecățile de valoare pot fi considerate excesive. Cu toate astea, în cazul de față, faptele pe care se baza afirmația contestată erau prezentate în detaliu; (…) În contextul a ceea ce pare a fi o intensă dezbatere în care opiniile au fost exprimate cu puțină reținere (…), Curtea interpretează afirmația contestată ca exprimarea unui puternic dezacord, chiar dispreț pentru poziția lui S.P., mai degrabă decât o evaluare pe bază de fapte a capacităților sale intelectuale. Văzută în această lumină, descrierea discursului și comportamentului parlamentarului poate fi considerată ca o bază suficientă pentru afirmația autorului. (…) Curtea consideră că, chiar un limbaj ofensator, ce poate ieși din sfera de protecție a Libertății de exprimare dacă singura intenție este de a insulta, poate fi protejat de Articolul 10 când servește doar unor scopuri stilistice. (…) Curtea consideră că afirmația nu a reprezentat un atac personal gratuit la adresa lui S.P. “

Mladina D.D. Ljubliana v. Slovenia, 2014  

Mladina D.D. Ljubliana v. Slovenia, Cerere Nr. 20981/10, Hotărâre 17 Aprilie 2014

Mladina, o revistă săptămânală de știri din Slovenia, a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce a fost obligată să plătească 3,000€ daune unui politician. În contextul unei dezbateri privind drepturile LGBT, politicianul a făcut declarații controversate. Publicația săptămânală l-a admonestat pe politician în termeni aspri spunând, printre altele, despre comportamentul acestuia că a fost “atitudinea tipică a unui falimentat cerebral care are noroc să trăiască într-o țară cu un bazin atât de limitat de resurse umane că o persoană cu caracteristicile sale poate chiar ajunge în Parlament când, într-o țară normală demnă de respect n-ar putea fi nici măcar om de serviciu la o școală primară urbană medie”. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a hotărât în favoarea revistei săptămânale, stabilind că a existat o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-142424

Rezumate și observații juridice: https://strasbourgobservers.com/2014/05/05/if-you-cant-stand-the-heat-dont-turn-up-the-oven-strasbourg-court-expands-tolerance-for-criticism-of-xenophobia-to-criticism-of-homophobia/

(…) ambele articole au fost descrise în termeni foarte duri. Totuși, având în vedere scopul lor și impactul pe care erau gândite să-l aibă, Curtea consideră că limbajul folosit nu poate fi considerat excesiv. (…) condamnarea și sentința puteau descuraja discuții libere pe chestiuni de interes public.” .

Thorgeirson v. Islanda, 1992  

Thorgeirson v. Islanda, Cerere Nr. 13778/88, Hotărâre25 Iunie 1992

Dl. Thorgeirson a scris un articol cerând o investigație privind brutalitatea poliției. A folosit expresii tari cum ar fi: “bestii sălbatice în uniformă care se strecoară în liniște sau nu, în jungla vieții de noapte a orașului nostru”. A fost obligat să plătească o amendă pentru defăimarea unor membri nespecificați ai poliției. În urma plângerii domnului Thorgeirson, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea sa, considerând că, condamnarea sa constituie o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57795

Rezumate și observații juridice: https://rm.coe.int/168007ff48

Restricții limitate privind informații de interes public, publicate cu bună credință
“Curtea reiterează că domeniul de aplicare al Articolul 10 § 2 se extinde foarte puțin către restricționarea libertății de exprimare în domeniul dezbaterii sau discursului politic – unde libertatea de exprimare este de cea mai mare importanță – sau în chestiuni de interes public.

Eon v. Franța, 2013  

Eon v. Franța, Cerere Nr. 26118/10, Hotărâre14 Martie 2013

În 2013, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea unui activist care a fost condamnat penal pentru că l-a insultat pe președintele francez Nicolas Sarkozy. Dl. Eon, activistul, a purtat o pancardă pe care scria “Dispari, sulă tristă” în timpul unei dezbateri publice a președintelui francez în 2008. Dl. Eon a fost arestat și mai tîrziu condamnat la plata unei amenzi.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-117137 and http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-117742

Rezumate și observații juridice:

“(…) nu trebuie uitat rolul pre-eminent al presei într-un stat guvernat de statul de drept. Deși nu trebuie să depășească o serie de limite, inter alia, pentru prevenirea dezordinii și protecția reputației celorlalți, este totuși obligatoriu să disemineze informații și idei legate de chestiuni politice și alte chestiuni de interes public.

Castells v. Spania, 1992  

Кастеллс (Castells) против Испании, жалоба no. 11798/85, решение от 23 апреля 1992

Г-н Кастеллс, испанский политик, был привлечен к уголовной ответственности (приговорен к тюремному заключению; на тот же срок ему также было запрещено занимать какие-либо государственные посты и заниматься профессиональной деятельностью, и он должен был возместить расходы по оплате судебных издержек) за серьезные обвинения в адрес правительства. Г-н Кастеллс был лишен права доказывать правоту своих утверждений. Европейский суд по правам человека постановил, что имело место нарушение статьи 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57772

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/castells-v-spain/

“Articolele respective se refereau la o problemă de interes public: administrarea bunurilor de stat și maniera în care politicienii își îndeplinesc mandatul. (…)​ În plus, Curtea ține cont și de faptul că libertatea jurnalistică poate recurge la un anumit grad de exagerare, sau chiar provocare. (…) În cazul de față, Curtea, ca și Comisia, observă că nu există o dovadă că evenimentele redate în articole sunt în întregime false și erau menite să alimenteze o campanie de defăimare (…).”

Dalban v. România, 1999  

Dalban v. România, Cerere Nr. 28114/95, 28 Septembrie 1999

Dalban, un jurnalist, a fost condamnat penal pentru defăimare, primind o sentință cu suspendare și fiind obligat să plătească costurile ca rezultat al publicării mai multor articole publicate. Articolele incriminate erau acuzații împotriva unui senator și directorul executiv al unei companii agricole de stat. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea jurnalistului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58306

Rezumate și observații juridice: http://echr.coe.int/Documents/Reports_Recueil_1999-VI.pdf

“Articolul 10 “protejează drepturile jurnaliștilor de a divulga informații de interes general cu condiția să acționeze de bună credință și pe o bază faptică corectă, și asigură informații precise și corecte în conformitate cu etica jurnalismului.”

Fressoz și Roire v. Franța [Marea Cameră], 1999  

Fressoz și Roire v. Franța [Marea Cameră], Cerere Nr. 29183/95, Hotărâre 21 Ianuarie 1999

În Hotărârea pentru Fessoz și Roire, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis ca încălcare a Articolului 10 condamnarea penală pentru posesia de fotocopii a unor documente fiscale. Documentele au fost folosite pentru publicare într-un articol care dădea detalii despre creșteri de plăți către președintele companiei de automobile Peugeot, în săptămânalul satiric Le Canard enchaîné.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58906

Rezumate și observații juridice: http://www.echr.coe.int/LibraryDocs/DG2/HRFILES/DG2-EN-HRFILES-18(2007).pdf

“În situații în care pe de o parte o expunere de fapte e făcută fără dovezi suficiente pentru a le dovedi și, pe de altă parte, jurnalistul discută despre o chestiune de interes real public, devine de maximă importanță să se verifice că jurnalistul a acționat profesionist și de bună credință.”

Ghiulfer Predescu v. România, 2017  

Ghiulfer Predescu v. România, Cerere Nr. 29751/09, Hotărâre 27 Iunie 2017

Predescu este o jurnalistă româncă care a exprimat, într-o emisiune TV, opinii despre un primar local, spunând că are legături cu afacerile subterane ilegale din oraș. Primarul a dat-o în judecată și, în timpul procesului civil, jurnalista nu a putut dovedi o bază clară faptică a acuzațiilor sale. Predescu a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care a decis că afirmațiile sale reprezentau o opinie, a fost făcute cu bună credință și avea o bază faptică rezonabilă. Considerând și suma mare de daune acordată, a existat o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-174614

Rezumate și observații juridice: http://merlin.obs.coe.int/iris/2017/8/article2.en.html

Măsurile de sancționare trebuie să fie proporționale
“(…) deși penalizarea impusă autorului nu l-a oprit pe autor să se exprime, a constituit totuși un fel de cenzură, care ar putea să-l descurajeze de la a mai face critici de acest gen în viitor (…). Din diverse considerații exprimate anterior se pare că imixtiunea în exercițiul libertății de exprimare a dl. Lingens nu era "necesară într-o societate democratică... pentru protecția reputației ... celorlalți"; a fost disproporționată față de scopul legitim urmărit. Prin urmare a existat o încălcare a Articlului 10 (art. 10) al Convenției.”

Lingens v. Austria, 1986  

Lingens v. Austria, Cerere nr. 9815/82, Hotărâre 8 iulie 1986

Dl. Lingens, un jurnalist australian, a depus, cu succes, o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce a fost condamnat penal pentru defăimare. Condamnarea a venit după ce jurnalistul a criticat aspru, în articolele sale, pe Cancelarul în retragere al Austriei. A folosit cuvinte ca “cel mai jos oportunism”, “imoral”, și “nedemn” pentru a descrie comportamentul politicianului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57523

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/lingens-v-austria/

Un nivel ridicat de daune morale ar putea fi disproporționat
“având în vedere valoarea acordată 13 în cazul reclamantului împreună cu lipsa unor protecții adecvate și eficiente într-un timp relevant împotriva unei acordări de daune disproporționate, Curtea consideră că dreptul reclamantului a fost încălcat conform Articolului 10 al Convenției.” .

Tolstoy Miloslavsky v. UK, 1995  

Tolstoy Miloslavsky v. UK, Cerere Nr. 18139/91, Hotărâre 13 iulie 1995

Dl. Miloslavsky a fost obligat să plătească daune civile după publicarea unui pamflet despre o persoană publică. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis unanim că mărimea daunelor pentru calomnie (de până la 1.5 milioane lire) reprezintă o încălcare a dreptului său la libertatea de expresie garantat de Articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57947

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10202

“…Curtea reiterează că, conform Convenției, acordarea de daune pentru defăimare trebuie să fie proporțională cu ofensa suferită privind reputația (…). Curtea notează că suma pe care reclamantul a fost obligat s-o plătească era foarte ridicată. Putea astfel, după părerea Curții, ​avea un efect de descurajare asupra libertății de exprimare a reclamantului.”

Ghiulfer Predescu v. România, 2017  

Ghiulfer Predescu v. România, Cerere Nr. 29751/09, Hotărâre 27 Iunie 2017

Predescu este o jurnalistă româncă care a exprimat, într-o emisiune TV, opinii despre un primar local, spunând că are legături cu afacerile subterane ilegale din oraș. Primarul a dat-o în judecată și, în timpul procesului civil, jurnalista nu a putut dovedi o bază clară faptică a acuzațiilor sale. Predescu a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care a decis că afirmațiile sale reprezentau o opinie, a fost făcute cu bună credință și avea o bază faptică rezonabilă. Considerând și suma mare de daune acordată, a existat o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-174614

Rezumate și observații juridice: http://merlin.obs.coe.int/iris/2017/8/article2.en.html

3. Obligații și responsabilități - online și offline

După cum e stipulat în paragraful 2 al Articolului 10, exercitarea libertății de exprimare vine cu obligații și responsabilități. Când ne exprimăm în public, trebuie să acționăm de bună credință, să asigurăm, pe cât posibil, informații corecte și precise și să urmărim interesul public.

Mass media și ONG-urile (când acționează ca „un câine de pază” pe plan politic sau social) primesc mai multă protecție din partea Convenției, dar numai când respectă condițiile de mai sus, deoarece așteptările din partea lor sunt mai mari în promovarea mesajelor către public. Protecția (ca și responsabilitățile speciale) se extinde la indivizii din aceste două tipuri de organizații, și anume jurnaliștii și activiștii și cei care lucrează în ONG-uri. În special de la jurnaliști se așteaptă să mențină aceleași obligații și responsabilități profesionale chiar când scriu în nume propriu.

Orice persoană particulară care se exprimă public ar trebui să respecte aceleași condiții pentru a beneficia de protecția asigurată de Articolul 10, chiar dacă așteptările privind acuratețea informațiilor sunt mai mici în acest caz. O persoană privată are mijloace limitate de verificare a informațiilor, altele decât sursele disponibile public și ușor accesibile. În același timp, în vreme ce opiniile trebuie exprimate liber, se așteaptă ca acestea să se bazeze pe fapte. Atribuirea unor fapte, cum ar fi să zicem, fapte de corupție, nu trebuie făcute neglijent, deoarece aceasta poate duce la pierderea protecției Articolului 10.

Discursul funcționarilor publici și a membrilor unor forțe armate este protejat dar, aceștia trebuie de asemenea să renunțe la unele dintre drepturile lor de liberă exprimare în interese ca păstrarea confidențialității unor informații sensibile sau chiar secrete de stat, menținerea autorității militare și a disciplinei în forțele de poliție. Funcționarii publici au o “datorie de loialitate, rezervă și discreție față de angajator ” (Guja v. Moldova [Marea Cameră], 2008, CEDO).

Exprimarea online aduce după sine chiar mai multe obligații și responsabilități, deoarece natura Internetului dă o existență potențial permanentă tuturor informațiilor publicate și le face accesibile în toată lumea. Analizând chestiunea, CEDO consideră că o notă despre un proces în derulare poate fi publicată online lângă articolele în litigiu fără o interferență disproporționată cu dreptul la libera exprimare. Pe de altă parte, CEDO a considerat că obligația de a scoate articolele de pe Internet, în cazuri de defăimare, încalcă Articolul 10.

Discursul instigator la ură ca și incitarea la violență, când e posibil să se producă un act de violență, nu sunt protejate de Convenție, deoarece interferează cu principiile “interzicerii abuzului drepturilor” (Articolul 17 ECHR) și “a interzicerii generale a discriminării” (Protocol nr. 12 la Convenția CEDO, Articolul 1). Aceasta are de asemenea un puternic impact asupra exprimării online. Cu toate astea, discursul instigator la ură trebuie diferențiat de discursul ofensator (detalii despre discursul ofensator în capitolul “Reglementarea Conținutului”).

Articolul 17 din Convenția Europeană a Drepturile Omului

Interzicerea abuzului de drept


Nimic din această Convenție nu poate fi interpretat ca implicând, pentru vreun stat, grup sau persoană, vreun drept de a se angaja într-o activitate sau acțiune menită să distrugă oricare dintre drepturile și libertățile stabilite aici sau să le limiteze într-o mai mare măsură decât stabilit prin această Convenție.

Articolul 1 al Protocolului nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului

Interdicția generală de discriminare


1
Orice drept stabilit prin lege trebuie asigurat fără discriminare de orice fel cum ar fi sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politicale sau de alt, origine națională sau socială, asocierea la o minoritate națională, proprietate, naștere sau alt statut.
2
Nimeni nu va fi discriminat de vreo autoritate publică pe vreun motiv din cele menționate la paragraful 1.

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:


Acționarea cu bună credință, furnizarea de informații sigure, și urmărirea interesului public

“Rolul crucial de „câine de pază” al presei într-o societate democratică a fost afirmat și apărat de această Curte pe parcursul unui larg corpus de cazuri legate de libertatea de exprimare care au exprimat nu numai dreptul presei de a împărtăși informații, dar și dreptul publicului de a le primi. În aceasta, Curtea a jucat un rol important în stabilirea principiilor care guvernează o presă liberă în comunitatea Convenției și dincolo de aceasta. Totuși, pentru prima dată, Curtea se confruntă cu chestiunea modului de reconciliere a rolului ziarelor de a acoperi un subiect care este fără dubiu în interesul publicului, cu dreptul la reputație a unui grup de persoane particulare ce pot fi identificate care se află în centrul subiectului. Din punctul nostru de vedere faptul că e implicat un puternic interes public nu ar trebui să ai drept drept consecință exonerarea ziarelor de la o etică de bază a profesiei sau de la legea defăimării.
Ca urmare a “obligațiilor și responsabilităților” inerente exercitării libertății de exprimare, protecția asigurată de Articolul 10 jurnaliștilor cu privire la raportarea unor chestiuni de interes general este supusă prevederii ca aceștia să acționeze cu bună credință pentru a asigura informații sigure și corecte în conformitate cu etica jurnalismului...
După părerea Curții, presa ar trebui, în mod normal, să aibă dreptul, atunci când contribuie la dezbaterea publică a unor subiecte de legitim interes, să se bazeze pe conținutul rapoartelor oficiale fără a avea nevoie să efectueze cercetare independentă. În caz contrar, rolul vital de „câine de pază public” al presei poate fi subminat.”

Bladet Tromsø și Stensaas v. Norvegia [Marea Cameră], 1999  

Bladet Tromsø și Stensaas v. Norvegia [Marea Cameră], Cerere nr. 21980/93, Hotărâre 20 Mai 1999

Un ziar și editorul său au depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce au fost obligați să plătească daune pentru defăimare în urma publicării unor afirmații făcute de terță parte privind presupuse încălcări a reglementărilor pentru vânătoarea de foci. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că a existat o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58369

Rezumate și observații juridice: http://www.echr.coe.int/LibraryDocs/DG2/HRFILES/DG2-EN-HRFILES-18(2007).pdf

“(…) nu este clar dacă reclamantul a intenționat să posteze aceste afirmații în capacitatea de jurnalist asigurând informații pentru public sau dacă a exprimat doar opiniile sale personale ca un cetățean obișnuit în cursul unei dezbateri pe Internet. Cu toate astea, e clar că, (…) reclamantul, fiind un jurnalist popular, nu și-a ascuns identitatea și că a diseminat public afirmațiile postându-le pe un forum liber accesibil de pe Internet, un mediu care în epoca modernă nu are un efect mai puțin puternic decât media tipărită. (…) acuzând în mod direct anumiți indivizi de o formă specifică de comportament inadecvat atrage după sine o obligație de a asigura o bază faptică suficientă pentru o astfel de afirmație (…).”

Fatullayev v. Azerbaijan, 2010  

Fatullayev. v Azerbaijan, Cerere Nr. 40984/07, Hotărâre 22 Aprilie 2010

reclamantul, un editor de ziar, a fost cercetat în legătură cu două articole pe care le publicase. A fost găsit vinovat de defăimare, amenințare cu terorism și incitare la ostilitate etnică și condamnat la 8 ani și jumătate închisoare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-98401

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-984

ONG-urilor li s-a recunoscut rolul de „câine de pază“
“(…) când un ONG atrage atenția asupra unor chestiuni de interes public, își exercită rolul de „câine de pază“ având o importanță similară cu cea a presei și poate fi caracterizat ca un „câine de pază al societății” care are aceeași protecție sub această Convenție ca cea asigurată presei.” “(…) un ONG care joacă rolul de „câine de pază“ public e posibil să aibă un impact mai mare când raportează nereguli din partea unor funcționari publici și de multe ori poate dispune de mijloace mai largi de verificare și coroborare a veridicității criticii decât ar fi cazul unui individ care raportează ce a observat.”

Medžlis Islamske Zajednice Brčko și Alții v. Bosnia și Herțegovina [Marea Cameră], 2017  

Medžlis Islamske Zajednice Brčko și Alții v. Bosnia și Herzegovina (Marea Cameră), Cerere Nr. 17224/11, Hotărâre 27 Iunie 2017

Reclamanții sunt patru ONG-uri care au trimis o scrisoare privată celor mai înalte autorități locale, exprimând îngrijorare cu privire la numirea directorului unui post de radio public multi-etnic. Scrisoarea a apărut în presă. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că responsabilitatea națională a ONG-urilor nu a reprezentat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare. În plus față de judecăți de valoare, scrisoarea cu pricina conținea acuzații incorecte faptic și ONG-urile nu au făcut eforturi responsabile de a verifica adevărul acestora.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-175180

Rezumate și observații juridice:

Funcționarii publici și membrii forțelor armate – protecție limitată a discursului
“(…) Articolul 10 protejează nu numai fondul ideilor și informațiilor exprimate ci și forma în care sunt transmise. Același lucru e valabil când persoanele implicate sunt membri ai forțelor armate, pentru că Articolul 10 li se aplică și lor, ca oricăror altor persoane din cadrul jurisdicției Statelor Contractante. (…) autoritățile naționale trebuie să se asigure că penalizări disproporționate nu descurajează pe reprezentanții sindicatelor să caute să exprime și să apere interesele membrilor lor (…).”

Szima v. Ungaria, 2012

Szima v. Ungaria, Cerere Nr. 29723/11, Hotărâre 9 Octombrie 2012

reclamanta, ofițer de poliție pensionată, era președintele sindicatului poliției. În această calitate, a publicat articole pe websitul sindicatului pe care îl coordona de asemenea editorial. Publicațiile conțineau subiecte cum ar fi remunerație restantă a personalului poliției, presupus nepotism și influență politică în cadrul forței polițienești, ca și calificări dubioase ale personalului superior al poliției. A fost considerată vinovată de insubordonare și condamnată la o amendă și retrogradare. Curtea a considerat că amestecul în dreptul la liberă exprimare a reclamantei a fost proporțional și, astfel, în linie cu Articolul 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-113386

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7254

“(…) Curtea va considera măsura în care dreptul la liberă exprimare a unui membru a unei forțe de poliție poate fi limitat pentru a preveni dezordinea în poliție, un corp organizat ierarhic unde disciplina este chintesența executării funcțiilor sale (…) Curtea notează că, prin intrarea în poliție, reclamantul ar fi trebui să cunoască restricțiile care se aplică personalului în exercitarea drepturilor sale.

Szima v. Ungaria, 2012  

Szima v. Ungaria, Cerere Nr. 29723/11, Hotărâre 9 Octombrie 2012

reclamanta, ofițer de poliție pensionată, era președintele sindicatului poliției. În această calitate, a publicat articole pe websitul sindicatului pe care îl coordona de asemenea editorial. Publicațiile conțineau subiecte cum ar fi remunerație restantă a personalului poliției, presupus nepotism și influență politică în cadrul forței polițienești, ca și calificări dubioase ale personalului superior al poliției. A fost considerată vinovată de insubordonare și condamnată la o amendă și retrogradare. Curtea a considerat că amestecul în dreptul la liberă exprimare a reclamantei a fost proporțional și, astfel, în linie cu Articolul 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-113386

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7254

“Articolul 10 se aplică și la locul de muncă și funcționarii de stat, ca reclamantul, se bucură de dreptul liberă exprimare (…). În același timp, Curtea ține cont de faptul că angajatul are o datorie de loialitate, rezervă și discreție față de angajatorul său. (…) În plus, având în vedere natura poziției lor, funcționarii publici au deseori acces la informații pe care guvernul, din diverse motive legitime, are interes să le păstreze confidențiale sau secrete. Prin urmare, datoria de discreție a funcționarilor civili va fi de asemenea în general puternică.

Guja v. Moldova [Marea Cameră], 2008  

Guja v. Moldova (Marea Cameră), Cerere Nr. 14277/04, Hotărâre 12 February 2008

Într-un caz în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că a existat o încălcare a dreptului la Libertatea de exprimare a unui funcționar public care a fost concediat după ce a dezvăluit informații privind încercări de influențare a magistraților de către politicieni de rang înalt, Curtea a elaborat criteriile pentru evaluarea proporționalității unui intervenții asupra libertății de exprimare a unui funcționar public.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-85016

Rezumate și observații juridice:

Arhivele de pe Internet au un rol important pentru libertatea de exprimare
“În lumina accesibilității sale și a capacității de stocare și comunicare a unui număr vast de informații, Internetul joacă un rol important în creșterea accesului public la știri și facilitarea diseminării informațiilor în general. Păstrarea arhivelor de pe Internet este un aspect cheie al acestui rol.

Times Newspapers Limited v. UK (nr. 1 și 2), 2009  

Times Newspapers Limited v. UK (nr. 1 and 2), Cereri nr. 3002/03 și 23676/03, Hotărâre 10 Martie 2009

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că nu a existat un amestec disproporționat asupra libertății presei sub Artiolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului când unui ziar i s-a impus de către curți să publice o notă în arhivele sale Internet anunțând că două dintre articolele sale se aflau în litigiu de calomnie și nu trebuiau reproduse sau considerate reale fără referință la departamentul său juridic.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-91706

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-1623

Actualizarea unui articol, după cum e cerut de o decizie a curții, într-o arhivă pe Internet, poate fi o interferență acceptabilă cu libertatea de exprimare
“(...) în vreme ce funcția primară a presei într-o democrație este de a acționa ca un „câine de pază“, ea are un rol secundar valoros în păstrarea și asigurarea disponibilității arhivelor publice conținând știri raportate anterior. Totuși, marja de apreciere permisă statelor în asigurarea unui echilibru între drepturile aflate în concurență poate fi mai mare în ceea ce privește arhivele de știri despre evenimente vechi decât vești care raportează evenimente actuale. În special, datoria presei de a acționa în conformitate cu principiile responsabilității jurnalistice prin asigurarea corectitudinii informațiilor istorice, mai degrabă decât a celor perisabile, sunt probabil mai stringente în absența unei urgențe a publicării materialului.
(…) Curtea (…) consideră că cerința de a publica o calificare corespunzătoare la un articol cuprins într-o arhivă pe Internet, când un ziar a fost notificat că s-a inițiat o acțiune de calomnie cu privire la același articol publicat în presa scrisă, nu constituie o interferență disproporționată cu dreptul la libertatea de exprimare.”

Times Newspapers Limited v. UK (nr. 1 și 2), 2009  

Times Newspapers Limited v. UK (nr. 1 and 2), Cereri nr. 3002/03 și 23676/03, Hotărâre 10 Martie 2009

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că nu a existat un amestec disproporționat asupra libertății presei sub Artiolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului când unui ziar i s-a impus de către curți să publice o notă în arhivele sale Internet anunțând că două dintre articolele sale se aflau în litigiu de calomnie și nu trebuiau reproduse sau considerate reale fără referință la departamentul său juridic.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-91706

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-1623

Îndepărtarea articolelor din arhivele de pe Internet pot încălca libertatea de exprimare
“Curtea notează concluzia Curții Regionale din Varșovia că articolul în chestiune a fost publicat în ediția tipărită a unui ziar. Curtea exprimă părerea că, curtea nu trebuia să ordone ca articolul să fie eliminat ca și cum n-ar fi existat niciodată. Curtea acceptă că nu e rolul autorităților judiciare să se angajeze în a rescrie istorie ordonând eliminarea din domeniul public a oricărei urme a publicațiilor care au fost găsite în trecut, prin decizii legale finale care să ducă la atacuri nejustificate asupra reputației unor persoane. Mai mult, este relevant pentru evaluarea cazului ca interesul public de acces la arhivele publice de știri de pe Internet să fie protejat sub Articolul 10 al Convenției.
Curtea e de părere că presupusa încălcare a drepturilor protejate prin Articolul 8 al Convenției ar trebui remediată prin măsuri adecvate disponibile în cadrul legii naționale. În această privință, merită notat că în cazul de față, Curtea de Apel din Varșovia a observat că ar fi de dorit să se adauge un comentariu la articolul de pe website care să informeze publicul cu privire la rezultatul procedurilor civile în care curțile au permis reclamanților solicitarea de protecție a drepturilor personale. Curtea este satisfăcută prin urmare că, curțile naționale cunoșteau semnificația pe care publicațiile disponibile pentru publicul general pe Internet ar putea-o avea pentru protecția eficientă a drepturilor individuale. În plus, curțile au arătat că apreciau valoarea disponibilității informațiilor complete pe website-ul ziarului cu privire la deciziile judiciare legate de articol pentru protecția eficientă a drepturilor și reputației reclamantului.”

Węgrzynowski și Smolczewski v. Polonia 2013  

Węgrzynowski și Smolczewski v. Polania, Cerere Nr. 33846/07, Hotărâre 16 Iulie 2013

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că refuzul unei curți locale de a cere unui ziar să scoată un articol care aducea daune reputației reclamantului nu a reprezentat o încălcare a dreptului la viață privată deoarece a existat echilibru între drepturile protejate de Articolul 8 și Articolul 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-122365

Rezumate și observații juridice:

Discursul instigator la ură și incitarea la violență – discurs neprotejat
(…) impunerea unei sentințe cu închisoarea pentru o ofensă în presă va fi compatibilă cu libertatea de exprimare a jurnaliștilor după cum e garantată de Articolul 10 al Convenției doar în condiții excepționale,, anume în cazul în care au fost încălcate serios alte drepturi fundamentale cum ar fi, de exemplu, în cazul discursului instigator la ură sau incitării la violență.

Fatullayev v. Azerbaijan, 2010  

Fatullayev. v Azerbaijan, Cerere Nr. 40984/07, Hotărâre 22 Aprilie 2010

reclamantul, un editor de ziar, a fost cercetat în legătură cu două articole pe care le publicase. A fost găsit vinovat de defăimare, amenințare cu terorism și incitare la ostilitate etnică și condamnat la 8 ani și jumătate închisoare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-98401

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-984

“comentariile incriminate din acest caz, după cum au fost evaluate de Curtea Supremă, se refereau în principal la discursul instigator la ură și discursul care incită direct la acte de violență . Astfel, nu a fost necesară o analiză lingvistică sau legală pentru a stabili natura lor ilicită deoarece remarcile în sine evident ilegale.”

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

4. Responsabilitatea furnizorilor de servicii ale societății informaționale

Unul dintre rolurile cruciale pe Internet este deținut de furnizorii de servicii ale societății informaționale, denumiți intermediari care nu creează direct conținut pe Internet, ci mai degrabă îl procesează în diverse feluri, devenind astfel gardienii a ceea ce se publică online.

Dacă ne gândim la cele mai populare servicii pe Internet – ca Facebook, Google, Twitter, Instagram sau Youtube – toate se bazează pe găzduirea și punerea la dispoziție a informațiilor produse de alți utilizatori de Internet (utilizatori care generează conținut), astfel încât sunt denumite în mod uzual “intermediarii Internetului”. .

Dar domeniul intermediarilor pe Internet nu este numai foarte divers, dar e și într-o rapidă schimbare – atât în ceea ce privește activitatea și dimensiunea lor pe piață, cât și serviciile, funcțiile și modelele lor de afaceri. Totuși, pe mai multe nișe, piața e dominată de unul sau doi jucători foarte mari care îi poate pune în poziția de a deține un control asupra comunicațiilor. Aceasta creează provocări suplimentare prin prisma acțiunilor lor privind drepturile omului în general și libertatea de exprimare în particular.

“Curtea acceptă că YouTube este o platformă unică după caracteristicile sale, accesibilitatea și mai ales potențialul său de impact și că nu existau alte alternative disponibile pentru solicitanți.”

Cengiz și Alții v. Turcia, 2015  

Cengiz and Others v. Turcia, Cereri nr. 48226/10 și 14227/11, Hotărâre 1 December 2015

În mai 2008, o curte din Ankara a considerat că zece pagini de pe situl YouTube încălcau interdicția de a insulta memoria lui Atatürk, și, prin urmare, a impus blocarea întregului site. Reclamanții, care erau utilizatori activi ai sitului, au făcut plângere împotriva deciziei. Apelul lor a fost respins pe motiv că nu erau părți în procedura de investigație și, prin urmare, nu puteau avea o poziție care să le permită să conteste ordinul de blocare. Reclamanții s-au plâns că imposibilitatea de a accesa YouTube – o platformă pe care o foloseau în mod extins pentru lucrările lor academice – a încălcat drepturile lor de a primi și de a împărtăși informații și idei. Curtea a considerat că ordinul de blocare a încălcat dreptul solicitanților la libera exprimare, după cum e stipulat de Articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-159188

Rezumate și observații juridice:

Mai mult, intermediarii pe Internet au adoptat propriile reguli – cunoscute ca termeni și condiții – pentru utilizarea platformei lor, care includ politici despre conținut, dar și reguli de blocare sau ștergere a acestuia. În ultimii ani, aceste reguli au intrat în mod constant în conflict cu acțiunile utilizatorilor de Internet care au considerat activitatea acestor intermediari ca măsuri de cenzură - ridicând întrebări cu privire la noile modele de sisteme privatizate de aplicare a legii care sunt implementate. 14

În acest context, rolul intermediarilor pe Internet devine din ce în ce mai complex, împărțit între modelul actual de afaceri, respectarea drepturilor omului și plângerile pe care le primesc ce conțin diverse probleme, cu obligații legale care diferă de la o jurisdicție la alta.

În timp ce jurisprudența CEDO pe acest subiect este încă la început (și toate cazurile se concentrează asupra unei singure situații specifice – comentariile lăsate de alți utilizatori pe site-uri), merită subliniată munca Consiliului de experți al Comitetului Europei în ceea ce privește intermediarii pe Internet care a pregătit propuneri standard pentru rolurile și responsabilitățile intermediarilor pe Internet 15 , inclusiv un studiu despre dimensiunea drepturilor omului legate de tehnicile automate de procesare datelor (în speciali algoritmi) și posibilele implicații de reglementare.

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:

Platformele online au obligații și responsabilități privind libertatea de exprimare, dar rolul lor este diferit de cel al unui editor tradițional
“În recentele Recomandări ale Comitetului de Miniștri adresate Statele Membre ale Consiliului Europei privind o nouă noțiune a mass mediei, aceasta este denumită o “abordare diferențiată și gradată [care] necesită ca fiecare actor ale cărui servicii se identifică ca mass media sau ca o activitate intermediară sau auxiliară să beneficieze atât de forma corespunzătoare (diferențiată) cât și de gradul corespunzător (gradat) de protecție și ca responsabilitatea să se limiteze în conformitate cu Articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și alte standarde relevante elaborate de Consiliul Europei”.

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

Prin urmare, cazul nu privește alte forumuri pe Internet unde pot fi diseminate comentarii de la terțe părți, de exemplu un forum de discuții pe Internet sau un avizier electronic unde utilizatorii pot pune liber ideile pe orice subiecte fără ca discuțiile să fie canalizate de vreo intervenție a administratorului forumului; sau o platformă de socializare unde furnizorul platformei nu oferă conținut și unde furnizorul platformei poate fi o persoană particulară care conduce un site sau un blog ca un hobby.”

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

Trebuie luate în considerare natura comercială și impactul/ audiența publice ale intermediarilor
“Curtea consideră că acest caz privește “obligațiile și responsabilitățile” portalelor de știri de pe Internet, sub Articolul 10 § 2 al Convenției, când asigură, pentru scopuri economice, o platformă pentru comentarii generate de utilizatori pentru conținut publicat anterior, și unii dintre utilizatori – identificați sau anonimi – se angajează în discurs clar ilegal care încalcă drepturile persoanei celorlalți și ajunge la discurs instigator la ură și incitare la violență. ​ Curtea subliniază că acest caz se referă la portaluri de știri mari conduse pe baze economice care publică articole proprii și invită cititorii să facă comentarii cu privire la acestea.

Prin urmare, cazul nu privește alte forumuri pe Internet unde pot fi diseminate comentarii de la terțe părți, de exemplu un forum de discuții pe Internet sau un avizier electronic unde utilizatorii pot pune liber ideile pe orice subiecte fără ca discuțiile să fie canalizate de vreo intervenție a administratorului forumului; sau o platformă de socializare unde furnizorul platformei nu oferă conținut și unde furnizorul platformei poate fi o persoană particulară care conduce un site sau un blog ca un hobby.”

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

“cel de-al doilea reclamant este proprietarul unui outlet mare de mass media care trebuie privit ca având interese economice, primul reclamant este o asociație auto-reglementată, non-profit, de furnizori de servicii Internet fără astfel de interese cunoscute.”

MTE și Index.hu v. Ungaria, 2016  

Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu Zrt (“MTE”) v. Ungaria, Cerere Nr. 22947/13, Hotărâre 2 Februarie 2016

Primul reclamant era un organism de auto-reglementare de furnizori de conținut pe Internet și cel de-al doilea proprietarul unui portal de știri pe Internet. În Februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre două websituri de management de imobiliare, al cărui text integral a fost apoi publicat pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a atras comentariile utilizatorilor, unele dintre care au criticat siturile de imobiliare în termeni peiorativi. Ca rezultat, compania care opera website-urile a introdus acțiune civilă împotriva solicitanților reclamând daune reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare. Cu toate acestea, curțile naționale au considerat că reclamanții aveau o responsabilitate obiectivă pentru publicare și le-au cerut să plătească amenzi procedurale.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să evalueze dacă s-a asigurat un echilibru între Libertatea de exprimare a reclamantului sub Articolul 10 și dreptul companiei reclamate la reputație, sub Articolul 8. Având în vedere absența discursului de ură sau a amenințărilor la integritatea fizică în comentariile utilizatorului, Curtea a considerat că nu exista motiv să se creadă că, dacă ar fi fost asociat unor proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, sistemul notificare-și-eliminare nu ar fi putut asigura o cale viabilă de protejare a reputației comerciale a companiei reclamante, în acest caz.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160314

Rezumate și observații juridice:

“Curtea dă importanță faptului că asociația este una mică non-profit, necunoscută publicului larg, fiind astfel puțin probabil să atragă un număr mare de comentarii sau ca comentariul despre reclamant să fi fost larg citit.”

Pihl v. Suedia, 2017  

Pihl v. Suedia, Cerere Nr. 74742/14, Decizie 7 Februarie 2017

Cazul a apărut de la un blog și un comentariu care a apărut pe site-ul unei organizații mici non-profit și erau defăimătoare pentru Dl. Pihl. La cererea Domnului Pihl, organizația a șters postarea de pe blog incriminată și comentariul, recunoscând falsitatea lor și cerând scuze Domnului Pihl. Dl. Pihl a introdus ulterior proceduri de defăimare împotriva organizației dar nu a avut succes la curțile naționale. Reclamația sa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului se baza pe faptul că dreptul său la viață privată sub Articolul 8 al Convenției Europene fusese încălcat de către incapacitatea curților suedeze de a considera organizația responsabilă pentru conținut din terță parte. La evaluarea echilibrului dintre drepturile asigurate de Articolele 8 și 10 conform criteriilor Delfi AS, Curtea a respins Cererea.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-172145

Rezumate și observații juridice:

Trebuie luată în considerare natura materialului ce urmează a fi șters
“comentariile incriminate din acest caz, după cum au fost evaluate de Curtea Supremă, se refereau în principal la discurs instigator la ură și discurs care incita direct la acte de violență. Astfel, nu a fost necesară o analiză lingvistică sau legală pentru a stabili natura lor ilicită deoarece remarcile în sine evident ilegale.”

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

“Mai mult, exprimările folosite în comentarii au fost ofensatoare, unul dintre ele fiind pur și simplu vulgar. După cum a fost susținut anterior de către Curte, ofensa poate ieși din sfera protecției libertății de exprimare dacă duce la denigrare voită, de exemplu când singura intenție a afirmației ofensatoare este de a insulta; dar folosirea limbajului vulgar în sine nu este decisivă în evaluarea unei exprimări ofensatoare. Pentru Curte, stilul constituie o parte a comunicării ca formă de exprimare și este astfel protejat împreună cu conținutul exprimării.
Pentru Curte, exprimările utilizate în comentarii, chiar dacă aparțineau unui registru jos de stil, sunt comune în comunicațiile pe multe portaluri de Internet – ceea ce reduce impactul ce poate fi atribuit acelor exprimări.”

MTE și Index.hu v. Ungaria, 2016  

Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu Zrt (“MTE”) v. Ungaria, Cerere Nr. 22947/13, Hotărâre 2 Februarie 2016

Primul reclamant era un organism de auto-reglementare de furnizori de conținut pe Internet și cel de-al doilea proprietarul unui portal de știri pe Internet. În Februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre două websituri de management de imobiliare, al cărui text integral a fost apoi publicat pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a atras comentariile utilizatorilor, unele dintre care au criticat siturile de imobiliare în termeni peiorativi. Ca rezultat, compania care opera website-urile a introdus acțiune civilă împotriva solicitanților reclamând daune reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare. Cu toate acestea, curțile naționale au considerat că reclamanții aveau o responsabilitate obiectivă pentru publicare și le-au cerut să plătească amenzi procedurale.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să evalueze dacă s-a asigurat un echilibru între Libertatea de exprimare a reclamantului sub Articolul 10 și dreptul companiei reclamate la reputație, sub Articolul 8. Având în vedere absența discursului de ură sau a amenințărilor la integritatea fizică în comentariile utilizatorului, Curtea a considerat că nu exista motiv să se creadă că, dacă ar fi fost asociat unor proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, sistemul notificare-și-eliminare nu ar fi putut asigura o cale viabilă de protejare a reputației comerciale a companiei reclamante, în acest caz.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160314

Rezumate și observații juridice:

“Curtea consideră că acest comentariu, deși ofensator, în mod cert nu a ajuns la nivelul de discurs instigator la ură sau incitare la violență.”

Pihl v. Suedia, 2017  

Pihl v. Suedia, Cerere Nr. 74742/14, Decizie 7 Februarie 2017

Cazul a apărut de la un blog și un comentariu care a apărut pe site-ul unei organizații mici non-profit și erau defăimătoare pentru Dl. Pihl. La cererea Domnului Pihl, organizația a șters postarea de pe blog incriminată și comentariul, recunoscând falsitatea lor și cerând scuze Domnului Pihl. Dl. Pihl a introdus ulterior proceduri de defăimare împotriva organizației dar nu a avut succes la curțile naționale. Reclamația sa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului se baza pe faptul că dreptul său la viață privată sub Articolul 8 al Convenției Europene fusese încălcat de către incapacitatea curților suedeze de a considera organizația responsabilă pentru conținut din terță parte. La evaluarea echilibrului dintre drepturile asigurate de Articolele 8 și 10 conform criteriilor Delfi AS, Curtea a respins Cererea.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-172145

Rezumate și observații juridice:

Criteriile ce trebuie luate în considerare pentru a distinge responsabilitățile pentru intermediarii online în ceea ce privește libertatea de exprimare:

a. contextul comentariilor
“Curtea consideră că a fost suficient stabilit de Curtea Supremă că implicarea companiei reclamantului în a face publice comentariile la articolele sale de pe portarul de știri Delfi au depășit cele pur tehnice ale unui furnizor de servicii.”

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

“Curtea este prin urmare satisfăcută de faptul că comentariile atrase de articol pot fi considerate a fi de interes public. Mai mult, pe acest fond, articolul nu poate fi considerat ca lipsit de o bază reală sau că provoacă comentarii ofensatoare nejustificate.”

MTE și Index.hu v. Ungaria, 2016  

Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu Zrt (“MTE”) v. Ungaria, Cerere Nr. 22947/13, Hotărâre 2 Februarie 2016

Primul reclamant era un organism de auto-reglementare de furnizori de conținut pe Internet și cel de-al doilea proprietarul unui portal de știri pe Internet. În Februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre două websituri de management de imobiliare, al cărui text integral a fost apoi publicat pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a atras comentariile utilizatorilor, unele dintre care au criticat siturile de imobiliare în termeni peiorativi. Ca rezultat, compania care opera website-urile a introdus acțiune civilă împotriva solicitanților reclamând daune reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare. Cu toate acestea, curțile naționale au considerat că reclamanții aveau o responsabilitate obiectivă pentru publicare și le-au cerut să plătească amenzi procedurale.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să evalueze dacă s-a asigurat un echilibru între Libertatea de exprimare a reclamantului sub Articolul 10 și dreptul companiei reclamate la reputație, sub Articolul 8. Având în vedere absența discursului de ură sau a amenințărilor la integritatea fizică în comentariile utilizatorului, Curtea a considerat că nu exista motiv să se creadă că, dacă ar fi fost asociat unor proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, sistemul notificare-și-eliminare nu ar fi putut asigura o cale viabilă de protejare a reputației comerciale a companiei reclamante, în acest caz.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160314

Rezumate și observații juridice:

“Curtea observă că, comentariul despre reclamant nu se referea la viziunile lui politice și nu avea nimic de-a face cu conținului articolului de pe blog. Deci, cu greu ar fi putut fi anticipat de asociație.”

Pihl v. Suedia, 2017  

Pihl v. Suedia, Cerere Nr. 74742/14, Decizie 7 Februarie 2017

Cazul a apărut de la un blog și un comentariu care a apărut pe site-ul unei organizații mici non-profit și erau defăimătoare pentru Dl. Pihl. La cererea Domnului Pihl, organizația a șters postarea de pe blog incriminată și comentariul, recunoscând falsitatea lor și cerând scuze Domnului Pihl. Dl. Pihl a introdus ulterior proceduri de defăimare împotriva organizației dar nu a avut succes la curțile naționale. Reclamația sa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului se baza pe faptul că dreptul său la viață privată sub Articolul 8 al Convenției Europene fusese încălcat de către incapacitatea curților suedeze de a considera organizația responsabilă pentru conținut din terță parte. La evaluarea echilibrului dintre drepturile asigurate de Articolele 8 și 10 conform criteriilor Delfi AS, Curtea a respins Cererea.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-172145

Rezumate și observații juridice:

b. măsurile aplicate de către compania reclamantului pentru a preveni sau șterge comentariile defăimătoare
“Dacă este însoțit de proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, acest sistem (i.e. o procedură de notificare și eliminare) poate, în opinia Curții, funcționa în multe cazuri ca un instrument adecvat pentru echilibrarea drepturilor și intereselor tuturor celor implicați. Totuși, în cazuri ca cel de față, unde comentariile unor utilizatori iau forma discursului instigator la ură și a amenințărilor directe la integritatea fizică a persoanelor (...), Curtea consideră că drepturile și interesele altora și ale societății ca întreg pot îndreptăți Statele Contractante să impună răspunderea portalurilor de știri pe Internet, fără a contraveni Articolului 10 al Convenției, dacă nu reușesc să ia măsuri de a elimina clar comentariile ilegale, fără întârziere, chiar fără notificare din partea presupusei victime sau a terțelor părți.”

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

c. responsabilitatea autorilor comentariilor ca alternativă la răspunderea intermediarului; trebuie respectată anonimitatea
“În legătură cu chestiunea dacă responsabilitatea autorilor comentariilor ar putea servi drept o alternativă rezonabilă la răspunderea portalului de știri pe Internet, într-un caz ca cel de față, Curtea ține cont de interesul utilizatorilor de Internet de a nu-și divulga identitatea. Anonimitatea este de multă vreme un mijloc de a evita repercusiunile unei atenții nedorite. Ca atare, poate permite fluxul liber de idei și informații într-o manieră semnificativă inclusiv, în mod notabil, pe Internet.

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

d. consecințele procedurilor naționale pentru compania reclamantă
“Curtea observă de asemenea că compania reclamantă nu pare să fi trebuit să-și schimbe modelul de afaceri ca rezultat al procedurilor naționale. Conform informațiilor disponibile, portarul de știri Delfi a continuat să fie una dintre cele mai mari publicații online din Estonia și, de departe, ce mai populară pentru postarea de comentarii, al căror număr a continuat să crească. Comentariile anonime – ce acum există alături de posibilitatea de a posta comentarii înregistrate, care sunt afișate primele – sunt încă predominante și compania reclamantă a creeat o echipă de moderatori care urmăresc comentariile postate pe portal. În aceste condiții, Curtea nu poate concluziona că interferența cu libertatea de exprimare a companiei reclamante a fost disproporționată.

Delfi AS v. Estonia [Marea Cameră], 2015  

Delfi AS v. Estonia (Marea Cameră), Cerere Nr. 64569/09, Hotărâre 16 Iunie 2015

Compania reclamantă deținea unul dintre cele mai mari portaluri de știri din Estonia. În 2006, ca urmare a publicării unui articol pe portal privind o companie de feriboturi, s-au postat unele comentarii sub articol cu amenințări personale și limbaj ofensator la adresa proprietarului companiei. Delfi AS a șters comentariile ofensatoare la cererea avocaților proprietarului companiei de feriboturi, la aprox. șase săptămâni după publicare. Procedurile de defăimare erau instituite împotriva companiei reclamante căreia i s-a cerut să plătească 320 euro daune. Considerând ”importantele beneficii care ar deriva din exercitarea libertății de exprimare”, Curtea a reiterat că nu a existat încălcare a Articolului 10 și că “responsabilitatea pentru discurs defamator sau de orice alt tip ilegal trebuie, în principiu, reținută și constituie un remediu eficient pentru âncălcările drepturilor referitoare la personalitate”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155105

Rezumate și observații juridice:

“Curtea este de părere că problema decisivă în evaluarea consecințelor pentru reclamant nu este absența unor daune ce pot fi plătite, ci maniera în care portalurile de Internet, ca al lor, pot fi considerate răspunzătoare pentru comentariile terțelor părți. O astfel de responsabilitate poate avea consecințe negative previzibile asupra comentariilor de pe portalul de Internet, de exemplu prin obligarea închiderii rubricii de comentarii cu totul. Pentru Curte, aceste consecințe pot avea, direct sau indirect, un efect de descurajare asupra libertății de exprimare pe Internet. Acest efect ar putea fi dăunător în mod special pentru un site non-comercial ca în cazul primului reclamant.

MTE și Index.hu v. Ungaria, 2016  

Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu Zrt (“MTE”) v. Ungaria, Cerere Nr. 22947/13, Hotărâre 2 Februarie 2016

Primul reclamant era un organism de auto-reglementare de furnizori de conținut pe Internet și cel de-al doilea proprietarul unui portal de știri pe Internet. În Februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre două websituri de management de imobiliare, al cărui text integral a fost apoi publicat pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a atras comentariile utilizatorilor, unele dintre care au criticat siturile de imobiliare în termeni peiorativi. Ca rezultat, compania care opera website-urile a introdus acțiune civilă împotriva solicitanților reclamând daune reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare. Cu toate acestea, curțile naționale au considerat că reclamanții aveau o responsabilitate obiectivă pentru publicare și le-au cerut să plătească amenzi procedurale.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să evalueze dacă s-a asigurat un echilibru între Libertatea de exprimare a reclamantului sub Articolul 10 și dreptul companiei reclamate la reputație, sub Articolul 8. Având în vedere absența discursului de ură sau a amenințărilor la integritatea fizică în comentariile utilizatorului, Curtea a considerat că nu exista motiv să se creadă că, dacă ar fi fost asociat unor proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, sistemul notificare-și-eliminare nu ar fi putut asigura o cale viabilă de protejare a reputației comerciale a companiei reclamante, în acest caz.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160314

Rezumate și observații juridice:

În plus, au existat mai multe decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene care s-au concentrat în special pe clarificarea diferitelor servicii dacă se califică pentru regimul de răspundere a intermediarilor așa cum e stabilit de Articolele 12 - 14 ale Directivei UE 2000/31/EC.

5. Dreptul la informație

Dreptul la informație este parte a dreptului la liberă exprimare ca un drept de a accesa informații relevante care ne pot permite să dezvoltăm și să formăm în continuare opinii și idei.

Articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului

Libertatea de exprimare


... Acest drept include libertatea … de a primi și împărtăși informații și idei fără interferență din partea autorității publice și fără a ține cont de frontiere.

Accesarea informațiilor de interes public (care permite cetățenilor să fie la curent cu activitatea organismelor publice), este o parte mică, dar importantă a dreptului de acces la informații, și este văzută ca un mijloc pentru cetățeni de a fi informați în legătură cu activitățile statului, și, prin urmare, ca mijloc de asigurare a democrației.

Există mai multe Constituții Europene care stipulează un drept la informații, atât ca drept al omului ca și un drept general de acces la informații de interes public, atât pentru indivizi cât și pentru diverse tipuri de organizații.

Există de asemenea legi specifice care stabilesc condițiile pentru accesarea informațiilor de interes public și obligațiile autorităților de stat de a face aceste informații disponibile chiar fără o cerere din partea unui cetățean sau altei părți interesate. Aceste legi conțin definiții și liste a ceea ce constituie informații de interes public, instituțiile care nu sunt vizate de lege și mijloacele de remediere legală în cazul refuzului accesului la aceste informații.

În jurisprudența sa, CEDO a elaborat patru criterii prag pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat atrage aplicarea Articolului 10 al Convenției (detaliate mai jos).

De asemenea, Curtea a afirmat că autoritățile naționale nu ar trebui să descurajeze dreptul prin măsuri de limitare a accesului la informații, mai precis, prin permiterea de “restricții arbitrare care pot deveni o formă de cenzură indirectă dacă autoritățile creează obstacole la culegerea de informații” (TASZ v. Ungaria, 2009). Acesta ar putea fi cazul serviciilor secrete. Curtea a afirmat că ar putea fi supuse acelorași prevederi ca orice alt organism public, în ceea ce privește accesul la informații. (Cazul Inițiativa Tinerilor pentru Drepturile Omului v. Serbia, 2013). De asemenea, Curtea a inclus Internetul printre mijloacele protejate de accesare a informațiilor.

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:


Definiția libertății de a primi informații

“(…) dreptul de a primi și împărtăși informații face parte, în mod explicit, din dreptul la libertatea de exprimare din Articolul 10. Acest drept interzice practic unui guvern să restricționeze o persoană în a primi informațiile pe care alții doresc sau ar fi dispuși să le împarte cu ace(a)sta.

TASZ v. Ungary, 2009, citând Leander v. Suedia, 1987  

Társaság a Szabadságjogokért v. Ungaria ("TASZ v. Ungaria”), Cerere Nr. 37374/05, Hotărâre 14 Iulie 2009

In cazul TASZ (Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile) v. Ungaria, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să decidă dacă refuzul de acces la un document de Curtea Constituțională Maghiară a reprezentat o încălcare a dreptului organizației de acces la informații, așa cum e stabilit de Articolul 10 al Convenției.

Documentul la care cerea acces Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile era un fișier de plângere depus de un MP la Curtea Constituțională (o cerere de revizuire constituțională a unor amendamente la Codul Penal care se refereau la infracțiuni legate de droguri). TASZ avea nevoie de acces la acestă plângere datorită interesului său legate de politicile de droguri. Curtea Constituțională a negat accesul la document pentru TASZ fără a se consulta cu MP, explicând că o plângere în curs nu poate fi făcută disponibilă pentru persoane din afară, fără aprobarea autorului. TASZ a introdus acțiune împotriva Curții Constituționale dar curțile naționale au decis împotriva ONG-ului, considerând că plângerea depusă de MP conține niște “date”, dar că acele date sunt “personale” și nu pot fi accesate fără aprobarea autorului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea TASZ, considerînd că a existat o încălcare a Articolului 10 al Convenției.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92171

Rezumate și observații juridice:

Patru criterii prag pentru a evalua dacă libertatea de exprimare este încălcată de un stat pentru refuzul informațiilor cerute

a. Scopul cererii de informații (contribuția la o dezbatere publică)

“(…) Curtea a pus accent pe situația în care culegerea de informații a fost un pas important în pregătirea activităților jurnalistice sau alte activități care creează un forum, sau constituie un element esențial al dezbaterii publice (…). Pentru Curte, obținerea accesului la informații ar trebui considerată necesară dacă prin refuzul acesteia s-ar împiedica sau obstrucționa exercitarea de către o persoană a dreptului la libertatea de exprimare (…), inclusiv libertatea de “a primi și împărtășii informații și idei”, într-o manieră în concordanță cu acele “obligații și responsabilități”ce pot decurge din paragraful 2 al Articolului 10.”

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [Marea Cameră], 2016  

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria, Cerere Nr. 18030/11, Hotărâre 8 Noiembrie 2016

Cazul a fost inițiat printr-o Cerere plasată la Curte de către Comitetul Helsinki din Ungaria după ce autoritățile naționale i-au refuzat accesul la informații cu privire la consiliile de apărare ex officio numite de două secții de poliție. Curtea a considerat că a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului ONG și a emis cele patru criterii pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat implică Articolul 10 al Convenție.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-167828

Rezumate și observații juridice:

b. Natura informațiilor căutate (trebuie să fie informații de interes public)

“Curtea consideră că informațiile, datele sau documentele la care se caută acces trebuie în general să treacă un test de interes public pentru a atrage necesitatea dezvăluirii în baza Convenției. O astfel de necesitate poate exista când, inter alia, dezvăluirea asigură transparență privind modul de gestionare a afacerilor publice sau în chestiuni de interes pentru societate ca întreg și care permit participarea la guvernarea publică de către publicul larg.


Curtea a subliniat că definiția a ceea ce poate constitui un subiect de interes public depinde de circumstanțele cazului respectiv. Interesul public se leagă de chestiuni care afectează publicul într-o măsură care să legitimeze interesul, care atrag atenția publicului sau care privesc publicul într-un grad suficient, în special dacă afectează bunăstarea cetățenilor sau viața comunității. Este de asemenea cazul chestiunilor care pot crea serioase controverse, care privesc o problemă socială importantă sau implică o problemă despre care publicul are interes să fie informat. Interesul public nu poate fi redus la setea de informare a publicului despre viața privată a altora, sau la dorința audienței de senzațional sau chiar voyeurism. Pentru a fi sigur că publicația se leagă de un subiect de importanță generală, e necesar să se evalueze publicația ca întreg, ținând cont de contextul în care apare.”

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [Marea Cameră], 2016  

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria, Cerere Nr. 18030/11, Hotărâre 8 Noiembrie 2016

Cazul a fost inițiat printr-o Cerere plasată la Curte de către Comitetul Helsinki din Ungaria după ce autoritățile naționale i-au refuzat accesul la informații cu privire la consiliile de apărare ex officio numite de două secții de poliție. Curtea a considerat că a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului ONG și a emis cele patru criterii pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat implică Articolul 10 al Convenție.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-167828

Rezumate și observații juridice:

c. Rolul reclamantului (gardieni sociali – inclusiv bloggeri sau utilizatori de rețele de socializare):

“(…) pentru a evalua dacă statul pârât a intervenit asupra drepturilor reclamantului stipulate în Articolul 10, prin refuzul de acces la anumite documente, ​Curtea a acordat greutate specială rolului reclamantului ca jurnalist (…) sau ca gardian social sau ca organizație non-guvernamentală ale cărei activități sunt legate de chestiuni de interes public (…).


În vreme ce Articolul 10 garantează Libertatea de exprimare pentru “toată lumea”, practica Curții a fost să recunoască rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică (…).”

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [Marea Cameră], 2016  

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria, Cerere Nr. 18030/11, Hotărâre 8 Noiembrie 2016

Cazul a fost inițiat printr-o Cerere plasată la Curte de către Comitetul Helsinki din Ungaria după ce autoritățile naționale i-au refuzat accesul la informații cu privire la consiliile de apărare ex officio numite de două secții de poliție. Curtea a considerat că a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului ONG și a emis cele patru criterii pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat implică Articolul 10 al Convenție.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-167828

Rezumate și observații juridice:

“Funcția presei include crearea de forumuri pentru dezbateri publice. Totuși, realizarea acestei funcții nu e limitată la mass media sau jurnaliști profesioniști. În cazul de față, pregătirea forumului de dezbatere publică a fost făcută de o organizație non-guvernamentală. Se poate spune prin urmare că scopul activităților reclamantului au fost un element esențial pentru o dezbatere publică informată. Curtea a recunoscut în mod repetat contribuția importantă a societății civile la discutarea chestiunilor publice (…).

TASZ v. Ungaria, 2009  

Társaság a Szabadságjogokért v. Ungaria ("TASZ v. Ungaria”), Cerere Nr. 37374/05, Hotărâre 14 Iulie 2009

In cazul TASZ (Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile) v. Ungaria, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să decidă dacă refuzul de acces la un document de Curtea Constituțională Maghiară a reprezentat o încălcare a dreptului organizației de acces la informații, așa cum e stabilit de Articolul 10 al Convenției.

Documentul la care cerea acces Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile era un fișier de plângere depus de un MP la Curtea Constituțională (o cerere de revizuire constituțională a unor amendamente la Codul Penal care se refereau la infracțiuni legate de droguri). TASZ avea nevoie de acces la acestă plângere datorită interesului său legate de politicile de droguri. Curtea Constituțională a negat accesul la document pentru TASZ fără a se consulta cu MP, explicând că o plângere în curs nu poate fi făcută disponibilă pentru persoane din afară, fără aprobarea autorului. TASZ a introdus acțiune împotriva Curții Constituționale dar curțile naționale au decis împotriva ONG-ului, considerând că plângerea depusă de MP conține niște “date”, dar că acele date sunt “personale” și nu pot fi accesate fără aprobarea autorului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea TASZ, considerînd că a existat o încălcare a Articolului 10 al Convenției.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92171

Rezumate și observații juridice:

“(…) funcția de creare a forumurilor de dezbatere publică nu se limitează la presă. Această funcție poate fi exercitată și de organizații non-guvernamentale ale căror activități sunt un element esențial a dezbaterii publice informate. Curtea, prin urmare, a acceptat că organizațiile non-guvernamentale, ca și presa, pot fi caracterizate ca “câini de pază” ai societății. În această privință, activitățile lor se bucură de protecția similară a Convenției ca cea asigurată presei.”

Österreichische Vereinigung zur Erhaltung, Stärkung und Schaffung eines wirtschaftlich gesunden land- und forstwirtschaftlichen Grundbesitzes v. Austria, 2013

“Curtea notează de asemenea că, având în vedere rolul jucat de Internet în creșterea accesului publicului la știri și facilitarea diseminării informațiilor (…), funcția bloggerilor și a utilizatorilor populari de rețele de socializare poate fi asimilată cu cea de “câini de pază” în ceea ce privește protecția asigurată de Articolul 10.”

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [Marea Cameră], 2016  

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria, Cerere Nr. 18030/11, Hotărâre 8 Noiembrie 2016

Cazul a fost inițiat printr-o Cerere plasată la Curte de către Comitetul Helsinki din Ungaria după ce autoritățile naționale i-au refuzat accesul la informații cu privire la consiliile de apărare ex officio numite de două secții de poliție. Curtea a considerat că a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului ONG și a emis cele patru criterii pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat implică Articolul 10 al Convenție.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-167828

Rezumate și observații juridice:

d. Informațiile cerute erau gata și disponibile
“(…) Curtea a ținut anterior cont de faptul că informațiile căutate erau “gata și disponibile” și nu era necesară colectarea de alte date de către guvern (…). Pe de altă parte, Curtea a respins faptul că autoritatea națională s-a bazat pe o dificultatea anticipată de colectare a informațiilor ca motiv pentru a refuza accesul reclamantului la documente, când această dificultate a fost creată chiar de practicile generate de autoritate (…).”

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria [Marea Cameră], 2016  

Magyar Helsinki Bizottság v. Ungaria, Cerere Nr. 18030/11, Hotărâre 8 Noiembrie 2016

Cazul a fost inițiat printr-o Cerere plasată la Curte de către Comitetul Helsinki din Ungaria după ce autoritățile naționale i-au refuzat accesul la informații cu privire la consiliile de apărare ex officio numite de două secții de poliție. Curtea a considerat că a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare a reclamantului ONG și a emis cele patru criterii pentru a evalua dacă un refuz de acces la informații deținute de stat implică Articolul 10 al Convenție.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-167828

Rezumate și observații juridice:

Fără restricții arbitrare privind accesul la informații publice

“Este necesar un scrutin atent al Curții când se iau măsuri de către autoritățile naționale care pot descuraja participarea presei, unul dintre “câini de pază” ai societății, la dezbaterea publică privind subiecte de interes public legitim (…), chiar măsuri care fac doar accesul la informații mai dificil.


Având în vedere interesul protejat de Articolul 10, legea nu poate admite restricții arbitrare care pot deveni o formă de cenzură indirectă, în cazul în care autoritățile creează obstacole la colectarea de informații.

TASZ v. Ungaria - 2009  

Társaság a Szabadságjogokért v. Ungaria ("TASZ v. Ungaria”), Cerere Nr. 37374/05, Hotărâre 14 Iulie 2009

In cazul TASZ (Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile) v. Ungaria, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să decidă dacă refuzul de acces la un document de Curtea Constituțională Maghiară a reprezentat o încălcare a dreptului organizației de acces la informații, așa cum e stabilit de Articolul 10 al Convenției.

Documentul la care cerea acces Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile era un fișier de plângere depus de un MP la Curtea Constituțională (o cerere de revizuire constituțională a unor amendamente la Codul Penal care se refereau la infracțiuni legate de droguri). TASZ avea nevoie de acces la acestă plângere datorită interesului său legate de politicile de droguri. Curtea Constituțională a negat accesul la document pentru TASZ fără a se consulta cu MP, explicând că o plângere în curs nu poate fi făcută disponibilă pentru persoane din afară, fără aprobarea autorului. TASZ a introdus acțiune împotriva Curții Constituționale dar curțile naționale au decis împotriva ONG-ului, considerând că plângerea depusă de MP conține niște “date”, dar că acele date sunt “personale” și nu pot fi accesate fără aprobarea autorului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea TASZ, considerînd că a existat o încălcare a Articolului 10 al Convenției.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92171

Rezumate și observații juridice:

Serviciile secrete trebuie să asigure acces la informații de interes public
“Exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restricții, dar aceste restricții trebuie să fie în concordanță cu legislația națională. Curtea consideră că restricțiile impuse de serviciile secrete în cazul de față nu a îndeplinit acest criteriu.

Inițiativa Tinerilor pentru Drepturile Omului v. Serbia, 2013  

Inițiativa Tinerilor pentru Drepturile Omului v. Serbia, Cerere Nr. 48135/06, Hotărâre 25 Iunie 2013

reclamantul este un ONG care a depus plângere că Agenția Sârbă de Securitate a refuzat să asigure informații despre câte persoane au fost urmărite electronic în 2005. Inițiativa Tinerilor pentru Drepturile Omului s-a plâns că refuzul la informații i-a împiedicat să-și jaoce rolul de “câine de pază public”. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis în favoarea reclamantului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-120955

Rezumate și observații juridice:

Accesul la anumite site-uri de Internet este parte a dreptului de acces la informații
“Consideră că Articolul 10 nu poate fi interpretat ca impunând o obligație generală de asigurare a accesului la Internet, sau anumite situri, pentru prizonieri. Totuși, consideră că în condițiile cazului de față, deoarece accesul la situri care conțin informații de legislație este asigurat prin legea Estoniei, restricția accesului la alte site-uri care dețin de asemenea informații juridice constituie un amestec asupra dreptului de a primi informații.

Kalda v. Estonia, 2016  

Kalda v. Estonia, Cerere Nr. 17429/10, Hotărâre19 Ianuarie 2016

reclamantului, un prizonier, i s-a refuzat de către autoritățile închisorii accesul la website-ul Biroului local de Informații al Consiliului Europei și la unele dintre bazele de date deținute de stat care conțineau legislație și decizii legale. Motivul, susținut de curțile naționale, a fost riscul ca prizonierii să nu se angajeze în comunicare interzisă. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că a existat o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160270

Rezumate și observații juridice:

Blocarea Internetului

Blocarea unei pagini web de pe Internet prin intermediul Furnizorilor de Servicii Internet (ISP) care asigură acces la Internet este o formă de limitare a accesului la conținut.

În vreme ce pentru anumiți factori de decizie care se ocupă cu conținutul ilegal blocarea Internetului pare deseori o soluție simplă și ușoară, de fapt, ridică câteva probleme tehnice 16 și legale 17 foarte complicate, prin conflictul dintre blocarea Internetului și libertatea de exprimare.

În ultimii ani, multe state au implementat diferite soluții pentru blocarea Internetului. Există mai multe rapoarte ale unor ONG-uri ca OpenNet Initiative 18 , Reporters Without Borders 19 sau Freedom House 20 , care oferă analize aprofundate a practicilor de cenzură pe Internet din diverse țări, care includ deseori blocarea Internetului.

Există o varietate largă de motive pentru care țările decid să blocheze conținut, cele mai comune fiind: imagini cu copii abuzați, jocuri de noroc online neautorizate, drepturi de proprietate intelectuală sau securitate națională. În afară de obligațiile ISP de a bloca Internetul care sunt decise de o lege sau o decizie a curții, există o tendință actuală de a determina sau a permite ISP să implementeze măsuri voluntare similare, care ridică și alt tip de probleme din punct de vedere legal.

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:


Blocarea unui website este o intruziune asupra libertății de exprimare

“blocarea accesului la website-ul reclamantului reprezintă o imixtiune în drepturile sale stipulate de Articolul 10 de a primi și împărtăși informații “fără a ține cont de frontiere”.

Ahmet Yıldırım v. Turcia, 2012  

Ahmet Yıldırım v. Turcia, Cerere Nr. 3111/10, Hotărâre18 Decembrie 2012

Întregul domeniu al siturilor Google a fost blocat în Turcia datorită unui singur site care conținea conținut considerat defăimător pentru memoria lui Ataturk. Ordinul curții interimare a blocat, accidental, accesul la situri de găzduire și terțe părți pe lîngă website-ul care făcea subiectul procedurilor. “Ordinul de blocare acoperind toate siturile Google au afectat direct accesul Domnului Yıldırım la propriul său site”, pentru care Curtea a considerat o încălcare a Articolului 10 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115705

Rezumate și observații juridice:

Blocarea unui website afectează dreptul publicului de a primi informații

“reclamanții pot susține în mod legitim că decizia de blocare a accesului la YouTube afectează drepturile lor de a primi și împărtăși informații și idei chiar dacă nu au fost ținta directă a acestei decizii.” Дженґіз та інші проти Туреччини, 2015 Cengiz și Alții v. Turcia, 2015  

Cengiz and Others v. Turcia, Cereri nr. 48226/10 și 14227/11, Hotărâre 1 December 2015

În mai 2008, o curte din Ankara a considerat că zece pagini de pe situl YouTube încălcau interdicția de a insulta memoria lui Atatürk, și, prin urmare, a impus blocarea întregului site. Reclamanții, care erau utilizatori activi ai sitului, au făcut plângere împotriva deciziei. Apelul lor a fost respins pe motiv că nu erau părți în procedura de investigație și, prin urmare, nu puteau avea o poziție care să le permită să conteste ordinul de blocare. Reclamanții s-au plâns că imposibilitatea de a accesa YouTube – o platformă pe care o foloseau în mod extins pentru lucrările lor academice – a încălcat drepturile lor de a primi și de a împărtăși informații și idei. Curtea a considerat că ordinul de blocare a încălcat dreptul solicitanților la libera exprimare, după cum e stipulat de Articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-159188

Rezumate și observații juridice:

“Curtea reiterează că Articolul 10 al Convenției garantează “tuturor” libertatea de a primi și împărtăși informații și idei și că nu se face o distincție legată de natura scopului urmărit sau de rolul jucat de persoanele fizice sau juridice în exercitarea acestei libertăți. Articolul 10 nu se aplică doar conținutului informațiilor ci și modului de diseminare, deoarece orice restricție impusă de astfel de mijloace interferează cu dreptul de a primi și împărtăși informații. De asemenea, Curtea reafirmă că Articolul 10 garantează nu numai dreptul de a împărtăși informații, ci și dreptul publicului de a le primi.”

Cengiz și Alții v. Turcia, 2015  

Cengiz and Others v. Turcia, Cereri nr. 48226/10 și 14227/11, Hotărâre 1 December 2015

În mai 2008, o curte din Ankara a considerat că zece pagini de pe situl YouTube încălcau interdicția de a insulta memoria lui Atatürk, și, prin urmare, a impus blocarea întregului site. Reclamanții, care erau utilizatori activi ai sitului, au făcut plângere împotriva deciziei. Apelul lor a fost respins pe motiv că nu erau părți în procedura de investigație și, prin urmare, nu puteau avea o poziție care să le permită să conteste ordinul de blocare. Reclamanții s-au plâns că imposibilitatea de a accesa YouTube – o platformă pe care o foloseau în mod extins pentru lucrările lor academice – a încălcat drepturile lor de a primi și de a împărtăși informații și idei. Curtea a considerat că ordinul de blocare a încălcat dreptul solicitanților la libera exprimare, după cum e stipulat de Articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-159188

Rezumate și observații juridice:

Restrângerile prealabile nu sunt neapărat incompatibile cu Convenția ca principiu, dar e necesară elaborarea unui cadru legal clar

​Astfel de restrângeri prealabile nu au fost incompatibile cu Convenția ca principiu dar au trebuit să facă parte dintr-un cadru legal care să asigure atât un control strict asupra scopului interzicerii, cât și o revizuire eficientă judiciară pentru a preveni abuzurile.”

Cengiz și Alții v. Turcia, 2015  

Cengiz and Others v. Turcia, Cereri nr. 48226/10 și 14227/11, Hotărâre 1 December 2015

În mai 2008, o curte din Ankara a considerat că zece pagini de pe situl YouTube încălcau interdicția de a insulta memoria lui Atatürk, și, prin urmare, a impus blocarea întregului site. Reclamanții, care erau utilizatori activi ai sitului, au făcut plângere împotriva deciziei. Apelul lor a fost respins pe motiv că nu erau părți în procedura de investigație și, prin urmare, nu puteau avea o poziție care să le permită să conteste ordinul de blocare. Reclamanții s-au plâns că imposibilitatea de a accesa YouTube – o platformă pe care o foloseau în mod extins pentru lucrările lor academice – a încălcat drepturile lor de a primi și de a împărtăși informații și idei. Curtea a considerat că ordinul de blocare a încălcat dreptul solicitanților la libera exprimare, după cum e stipulat de Articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-159188

Rezumate și observații juridice:

Trebuie luate în considerare supra-blocarea și efectele colaterale

“din punctul de vedere al Curții, ar fi trebuit să ia în considerare, printre alte elemente, de faptul că o astfel de măsură, prin inaccesibilitatea unui număr mare de informații, a restricționat grav drepturile utilizatorilor de Internet și a avut un efect colateral semnificativ.

Ahmet Yıldırım v. Turcia, 2012  

Ahmet Yıldırım v. Turcia, Cerere Nr. 3111/10, Hotărâre18 Decembrie 2012

Întregul domeniu al siturilor Google a fost blocat în Turcia datorită unui singur site care conținea conținut considerat defăimător pentru memoria lui Ataturk. Ordinul curții interimare a blocat, accidental, accesul la situri de găzduire și terțe părți pe lîngă website-ul care făcea subiectul procedurilor. “Ordinul de blocare acoperind toate siturile Google au afectat direct accesul Domnului Yıldırım la propriul său site”, pentru care Curtea a considerat o încălcare a Articolului 10 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115705

Rezumate și observații juridice:

măsura în chestiune a produs efecte arbitrare și nu se poate spune că a avut ca scop unic blocarea website-ului în cauză, deoarece a constat în blocarea tuturor site-urilor găzduite de Google Sites.”

Ahmet Yıldırım v. Turcia, 2012  

Ahmet Yıldırım v. Turcia, Cerere Nr. 3111/10, Hotărâre18 Decembrie 2012 Întregul domeniu al siturilor Google a fost blocat în Turcia datorită unui singur site care conținea conținut considerat defăimător pentru memoria lui Ataturk. Ordinul curții interimare a blocat, accidental, accesul la situri de găzduire și terțe părți pe lîngă website-ul care făcea subiectul procedurilor. “Ordinul de blocare acoperind toate siturile Google au afectat direct accesul Domnului Yıldırım la propriul său site”, pentru care Curtea a considerat o încălcare a Articolului 10 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115705

Rezumate și observații juridice:

Trebuie elaborate măsuri de revizuire judiciară eficiente

“Mai mult, procedurile de revizuire judiciară privind blocarea site-urilor de Internet sunt insuficiente pentru a respecta criteriile de evitare a abuzurilor, deoarece legislația națională nu stipulează protecție care să permită ca un ordin de blocare pentru un anume site să nu fie folosit ca mijloc de blocare a accesului în general.”

Ahmet Yıldırım v. Turcia, 2012  

Ahmet Yıldırım v. Turcia, Cerere Nr. 3111/10, Hotărâre18 Decembrie 2012

Întregul domeniu al siturilor Google a fost blocat în Turcia datorită unui singur site care conținea conținut considerat defăimător pentru memoria lui Ataturk. Ordinul curții interimare a blocat, accidental, accesul la situri de găzduire și terțe părți pe lîngă website-ul care făcea subiectul procedurilor. “Ordinul de blocare acoperind toate siturile Google au afectat direct accesul Domnului Yıldırım la propriul său site”, pentru care Curtea a considerat o încălcare a Articolului 10 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115705

Rezumate și observații juridice:

Cazuri relevante ale Curții de Justiție a Uniunii Europene:


Instalarea unui sistem de filtrare pentru a bloca utilizarea ilegală a distribuirii de fișiere este ilegală și încalcă “drepturile fundamentale ale clienților furnizorilor de servicii Internet, și anume dreptul lor de protecție a datelor lor personale și a dreptului lor de a primi și împărtăși informații, care sunt drepturi stipulate în Articolele 8 și 11 ale Cartei.”

Scarlet vs SABAM, C-70/10  

Caz C-70/10 Scarlet v. SABAM - 24 Noiembrie 2011

CJUE a decis că nu se poate emite un ordin împotriva unui furnizor de servicii Internet cerându-i să instaleze un sistem de filtrare al tuturor comunicațiilor electronice care trec prin serviciile sale, în special cele care implică utilizarea unui soft peer-to-peer software, care se aplică nediscriminatoriu tuturor clienților, ca măsură preventivă, exclusiv pe cheltuiala sa și pe o perioadă nelimitată, și care poate identifica pe rețeaua acelui furnizor mișcarea fișierelor electronice conținînd opere muzicale, cinematografice sau audiovizuale cu privire la care reclamantul a reclamat că are drepturi de proprietate intelectuală, cu intenția de a bloca transferul fișierelor a căror diseminare ar încălca dreptul de autor.

Full decision: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=115202&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=854226

Other relevant cases implying blocking or filtering:


Alte cazuri relevante care implică blocare sau filtrare:

C-610/15 - Stichting Brein vs Ziggo BV & XS4ALL Internet BV, 2017  

Caz C-610/15 Stichting Brein v. Ziggo BV & XS4ALL Internet BV - 14 Iunie 2017

Conceptul de ‘comunicare către public’, așa cum e înțeles în Articolul 3(1) al Directivei 2001/29/EC al Parlamentului European și al Consiliului din 22 Mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor asociate într-o societate informațională trebuie interpretat ca reprezentând, în circumstanțe ca cele în chestiune în procedurile principale, managementul și punerea la dispoziție, pe Internet, a unei platforme de partajare care, cu ajutorul indexării și metadatelor care fac referință la lucrări protejate și asigurarea unui astfel de motor de căutare, permit utilizatorilor platformei să localizeze acele lucrări și să le partajeze în contextul unei rețele peer-to-peer.

Full decision: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5152abe8ca2264347841cf5d5161654a4.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4PaxmSe0?text=&docid=191707&pageIndex=0&doclang=EN&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=235732

Libertatea de exprimare versus viața privată

Una dintre cele mai complicate limitări a dreptului la libertatea de exprimare este cazul în care o altă parte susține că i s-au încălcat drepturile fundamentale, în special dreptul la viață privată– sau așa cum e definită în Convenția Europeană, Articolul 8 – dreptul de a respecta viața privată și de familie.

Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului

Dreptul de a respecta viața privată și de familie

1
Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2
Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Unul dintre motivele pentru care noțiunea de viață privată creează atât de multe probleme este că acest concept este destul de larg și nu poate fi strict definit, chiar în conformitate cu jurisprudența CEDO.

Astfel, viața privată “se extinde la aspecte legate de identitatea persoanei, cum ar fi numele unei persoane, fotografia sau integritatea fizică sau morală a unei persoane. Acest concept include și dreptul de a trăi în intimitate, departe de atenție nedorită. Garanția oferită de Articolul 8 al Convenției în această privință este menită în principal să asigure dezvoltarea, fără interferență exterioară, a personalității oricărui individ în relațiile sale cu alte ființe umane. Există astfel o zonă de interacțiune între o persoană și ceilalți, chiar în context public, care se poate încadra în domeniul vieții private.”

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], 2015  

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], Cerere nr. 40454/07, Hotărâre 10 November 2015

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158861

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10950

CEDO consideră că ambele drepturi (libertatea de exprimare și dreptul la viață privată) se bucură de un respect egal și, prin urmare, este irelevant pe ce articol se bazează o reclamație, deoarece o evaluare a cazului cu o soluție bună trebuie să le respecte pe amândouă.

Încercarea de a găsi o soluție corespunzătoare în a da prioritate unuia dintre aceste două drepturi se numește “echilibrare” în jargonul CEDO și este deseori legată de particularitățile fiecărui caz.

“Când examinează dacă există necesitatea unei interferențe cu libertatea de exprimare într-o societate democratică în interesul “protecției reputației sau drepturilor celorlalți”, Curtea ar putea să fie nevoită să determine dacă autoritățile naționale au reușit să găsească un echilibru corect pentru protejarea celor două valori garantate de Convenție care pot intra în conflict unul cu celălalt în anumite cazuri, și anume pe de o parte libertatea de exprimare protejată de Articolul 10, și, pe de altă parte, dreptul la respectarea vieții private stipulat de Articolul 8.”

MTE și Index.hu v. Ungaria, 2016  

Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu Zrt (“MTE”) v. Ungaria, Cerere Nr. 22947/13, Hotărâre 2 Februarie 2016

Primul reclamant era un organism de auto-reglementare de furnizori de conținut pe Internet și cel de-al doilea proprietarul unui portal de știri pe Internet. În Februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre două websituri de management de imobiliare, al cărui text integral a fost apoi publicat pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a atras comentariile utilizatorilor, unele dintre care au criticat siturile de imobiliare în termeni peiorativi. Ca rezultat, compania care opera website-urile a introdus acțiune civilă împotriva solicitanților reclamând daune reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare. Cu toate acestea, curțile naționale au considerat că reclamanții aveau o responsabilitate obiectivă pentru publicare și le-au cerut să plătească amenzi procedurale.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să evalueze dacă s-a asigurat un echilibru între Libertatea de exprimare a reclamantului sub Articolul 10 și dreptul companiei reclamate la reputație, sub Articolul 8. Având în vedere absența discursului de ură sau a amenințărilor la integritatea fizică în comentariile utilizatorului, Curtea a considerat că nu exista motiv să se creadă că, dacă ar fi fost asociat unor proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, sistemul notificare-și-eliminare nu ar fi putut asigura o cale viabilă de protejare a reputației comerciale a companiei reclamante, în acest caz.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160314

Rezumate și observații juridice:

Conflictele dintre dreptul la liberă exprimare și dreptul la viață privată au apărut cu mult înainte să existe Internetul, deci CEDO are deja o jurisprudență semnificativă în această privință. Totuși, lumea digitală a adus în această dezbatere particularitățile felului în care viața privată și datele cu caracter personal se prelucrează în spațiul online (sau, ar trebui să spunem proasta lor administrare?) – adică, mai multe date colectate prin mijloace digitale și utilizate în atât de multe feluri încât este greu de imaginat21.

Acest capitol nu va include cazurile care se referă doar la dreptul la viața privată în lumea digitală, deoarece acesta ar fi dincolo de scopul acestei broșuri. Și probabil vor merita o analiză și comentarii dedicate22.

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:


Există diferențe între Internet și mass media tipărită cu privire la potențialul lor de încălcare a vieții private
​Riscul daunelor provocate de conținutul și comunicațiile de pe Internet asupra exercitării drepturilor și libertăților omului, în special dreptul la respectarea vieții private, este în mod cert mai ridicat decât cel creat de presă. Prin urmare, politicile care guvernează reproducerea de material din mass media tipărită și Internet pot diferi. Fără dubiu cele din urmă trebuie ajustate conform cu caracteristicile tehnologice specifice pentru a asigura protecția și promovarea drepturilor și libertăților implicate.”

Comitetul editorial al Pravoye Delo și Shtekel v. Ucraina, 2011

element cheieFactorii cheie ce trebuie luați în considerare în echilibrarea celor două drepturi23:


a. contribuția la o dezbatere de interes public
“Curtea subliniază că definirea a ceea ce poate constitui un subiect de interes public va depinde de condițiilor fiecărui caz.”
Curtea “a luat în considerare un număr de factori pentru a determina dacă publicarea unor elemente privind viața privată era legată și de chestiuni de interes public. Factorii relevanți includ importanța chestiunii pentru public și natura informațiilor dezvăluite.”

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], 2015 Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], Cerere nr. 40454/07, Hotărâre 10 November 2015  

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158861

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10950

“O distincție fundamentală trebuie făcută între raportarea de fapte capabile să contribuie la o dezbatere într-o societate democratică, care se referă la politicieni în exercitarea funcțiilor lor oficiale de exemplu, și raportarea de detalii din viața privată a unei persoane care nu exercită astfel de funcții.”

Von Hannover v. Germania (nr. 2) [Marea Cameră], 2012  

Von Hannover v. Germania, Cerere nr. 59320/00, Hotărâre 24 June 2004

reclamantul, Prințesa Caroline von Hannover, a făcut plângere la curțile germane pentru a obține un ordin de prevenire a oricărei publicări ulterioare a două serii de fotografii legate de viața sa privată care apăruseră în revistele germane, pe motiv că încălcau dreptul său la viață privată și la imagine. Nemulțumită de rezultatul obținut la curțile naționale, Prințesa a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. A argumentat că acele decizii încălcaseră dreptul de respect la viața privată deoarece nu i-au asigurat protecție adecvată

față de publicarea fotografiilor făcute de paparazzi, fără știința sa, pe motiv că, avînd în vedere originile sale, era o figură a societății contemporane “par excellence”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-109029

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-98

b. subiectul raportului

“Rolul sau funcția persoanei în cauză și natura activităților care fac subiectul raportului și/sau fotografiei constituie un alt criteriu important, legat de cel precedent. În această privință, trebuie făcută distincție între persoane private și persoane care acționează într-un context public, ca figură politică sau publică. Astfel, în vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului poate cere protecția dreptului său la viață privată, același lucru nu e valabil pentru figurile publice.”

Von Hannover v. Germania (nr. 2) [Marea Cameră], 2012  

Von Hannover v. Germania, Cerere nr. 59320/00, Hotărâre 24 June 2004

reclamantul, Prințesa Caroline von Hannover, a făcut plângere la curțile germane pentru a obține un ordin de prevenire a oricărei publicări ulterioare a două serii de fotografii legate de viața sa privată care apăruseră în revistele germane, pe motiv că încălcau dreptul său la viață privată și la imagine. Nemulțumită de rezultatul obținut la curțile naționale, Prințesa a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. A argumentat că acele decizii încălcaseră dreptul de respect la viața privată deoarece nu i-au asigurat protecție adecvată

față de publicarea fotografiilor făcute de paparazzi, fără știința sa, pe motiv că, avînd în vedere originile sale, era o figură a societății contemporane “par excellence”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-109029

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-98

“Deși în anumite condiții speciale dreptul publicului de a fi informat se poate extinde chiar la aspecte ale vieții private a figurilor publice, în special când este vorba de politicieni, acesta nu este cazul – în ciuda faptului că persoana e bine cunoscută publicului – când fotografiile publicate și comentariile asociate se referă exclusiv la detalii ale vieții private ale persoanei și au ca unic scop satisfacerea curiozității publicului cu privire la viața privată, oricât de bine cunoscută ar fi acea persoană, nu pot fi considerate ca o contribuție la vreo dezbatere de interes general pentru societate.”

Von Hannover v. Germania (nr. 2) [Marea Cameră], 2012  

Von Hannover v. Germania, Cerere nr. 59320/00, Hotărâre 24 June 2004

reclamantul, Prințesa Caroline von Hannover, a făcut plângere la curțile germane pentru a obține un ordin de prevenire a oricărei publicări ulterioare a două serii de fotografii legate de viața sa privată care apăruseră în revistele germane, pe motiv că încălcau dreptul său la viață privată și la imagine. Nemulțumită de rezultatul obținut la curțile naționale, Prințesa a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. A argumentat că acele decizii încălcaseră dreptul de respect la viața privată deoarece nu i-au asigurat protecție adecvată

față de publicarea fotografiilor făcute de paparazzi, fără știința sa, pe motiv că, avînd în vedere originile sale, era o figură a societății contemporane “par excellence”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-109029

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-98

c. modul în care au fost obținute informațiile și veridicitatea lor

​Protecția asigurată de Articolul 10 pentru jurnaliști cu privire la raportarea de subiecte de interes general este supusă prevederii ca aceștia să acționeze de bună credință și pe o bază reală și să asigure informații “sigure și precise” în conformitate cu etica jurnalismului (…) Observă în cazul de față că, deși părțile făceau referință la surse diferite, erau totuși de acord în fond că folosirea unei camere ascunse nu era absolut interzisă de legislația națională, dar putea fi acceptată în condiții foarte stricte. Nu s-a disputat între părți că folosirea acestei tehnici era permisă doar în cazul unui interes public prioritar în diseminarea informațiilor relevante, cu condiția ca aceste informații să nu poată fi obținute prin alte mijloace. Curtea a stabilit deja că raportul privea o chestiune de interes public.”

Haldiman și Alții v. Elveția, 2015  

Haldimann și Alții v. Elveția, Cerere nr. 21830/09, Hotărâre 24 februarie 2015

Cazul privea condamnarea a patru jurnaliști care înregistraseră și transmiseseră un interviu cu un broker de asigurare particular, folosind camera ascunsă, ca parte a unui documentar menit să demaște consilierea rău intenționată a brokerilor de asigurare. Reclamanții s-au plâns că sentința de plată a unei amenzi a fost disproporționată față de dreptul lor la liberă exprimare.

Curtea a stabilit că, în cazul reclamanților, existase încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției, considerând în special că amestecul în viața privată a brokerului, care refuzase ocazia de a-și spune opinia despre interviul în chestiune, nu fusese destul de serios încât să depășească interesul public de informare cu privire la practicile neloaiale din domeniul de broking de asigurări. Curtea a afirmat de asemenea că Reclamanții merită prezumția de nevinovăție cu privire la dorința lor de a respecta etica jurnalismului așa cum e definită de legea suedeză, citând exemplul utilizării limitate a camerei ascunse.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-152711

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10509

“În ceea ce privește metoda folosită pentru producerea documentarului, Curtea a considerat că folosirea camerelor ascunse ar trebui restricționată în principiu, deoarece tehnica este forte intrusivă și încalcă dreptul la viață privată. Cu toate astea, Curtea este conștientă de importanța metodelor de investigație sub acoperire pentru producerea unor anumite tipuri de documentare. În unele cazuri, jurnaliștii sunt obligați să folosească camera ascunsă, de exemplu când informațiile sunt dificil de obținut cu alte mijloace. Totuși, această modalitate trebuie folosită ca ultimă resursă, cu moderație și în conformitate cu codurile relevante de etică.”

Bremner v. Turcia, 2015  

Bremner v. Turcia, Cerere nr. 37428/06, Hotărâre 13 octombrie 2015

Acest caz se referea la difuzarea unui documentar de televiziune în care reclamantul, care era arătat promovând credințele sale creștin evanghelice, era descris ca un “negustor de religie străin” angajat în activități de convertire în Turcia. Reclamantul a pretins că difuzarea documentarului și refuzul autorităților judiciare de a acorda cererea de compensare i-au încălcat dreptul la respect pentru viața privată.

Curtea a considerat că a existat încălcare a Articolului 8 (dreptul la respect pentru viața privată) al Convenției, găsit, în special, că difuzarea imaginii reclamantului fără tehnică de blurare nu poate fi considerată ca o contribuție la vreo dezbatere de interes general pentru societate, indiferent de gradul de interes public în chestiunea prozelitismului religios.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158077

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10915

d. comportamentul anterior al persoanei implicate

​Comportamentul persoanei implicate înaintea publicării raportului sau faptul că fotografia și informațiile asociate au apărut deja într-o publicație anterioară sunt de asemenea factori de luat în considerare. Totuși, simplul fapt de a fi cooperat cu presa în alte ocazii nu poate servi ca argument pentru a privapartea implicată de orice protecție împotriva publicării fotografiei în chestiune.”

Von Hannover v. Germania (nr. 2) [Marea Cameră], 2012  

Von Hannover v. Germania, Cerere nr. 59320/00, Hotărâre 24 June 2004

reclamantul, Prințesa Caroline von Hannover, a făcut plângere la curțile germane pentru a obține un ordin de prevenire a oricărei publicări ulterioare a două serii de fotografii legate de viața sa privată care apăruseră în revistele germane, pe motiv că încălcau dreptul său la viață privată și la imagine. Nemulțumită de rezultatul obținut la curțile naționale, Prințesa a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. A argumentat că acele decizii încălcaseră dreptul de respect la viața privată deoarece nu i-au asigurat protecție adecvată

față de publicarea fotografiilor făcute de paparazzi, fără știința sa, pe motiv că, avînd în vedere originile sale, era o figură a societății contemporane “par excellence”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-109029

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-98

e. conținutul, forma și consecințele publicării

“Curtea reiterează că abordarea folosită pentru a relata un subiect este o chestiune de libertate jurnalistică. În acest domeniu, Curtea și autoritățile naționale nu trebuie să își substituie propriile păreri celor ale presei. Articolul 10 al Convenției lasă de asemenea în seama jurnaliștilor să decidă ce detalii ar trebui publicate pentru a asigura credibilitatea articolului. În plus, jurnaliștii se bucură de libertatea de a alege, din informațiile pe care le primesc ce anume vor prelucra și cum. Această libertate, totuși, nu este lipsită de responsabilități.

În legătură cu orice informație care aduce elemente legate de viața privată a unei alte persoane și care este pusă în chestiune, jurnaliștii trebuie să țină cont, pe cât posibil, de impactul publicării informațiilor și fotografiilor înainte de diseminare. În special, anumite evenimente legate de viața privată și familie sunt în special protejate de Articolul 8 al Convenției și jurnaliștii trebuie deci să fie prudenți în relatarea acestor subiecte.”

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], 2015  

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], Cerere nr. 40454/07, Hotărâre 10 November 2015

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158861

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10950

“Modul în care este publicată fotografia sau raportul și maniera în care persoana implicată este reprezentată de fotografie sau raport pot fi de asemenea factori de luat în considerare. Gradul de diseminare a raportului și fotografiei poate fi de asemenea un factor important, depinzând dacă ziarul e unul național sau local și are o circulație largă sau limitată.” Von Hannover v. Germania (nr. 2) [Marea Cameră], 2012  

Von Hannover v. Germania, Cerere nr. 59320/00, Hotărâre 24 June 2004

reclamantul, Prințesa Caroline von Hannover, a făcut plângere la curțile germane pentru a obține un ordin de prevenire a oricărei publicări ulterioare a două serii de fotografii legate de viața sa privată care apăruseră în revistele germane, pe motiv că încălcau dreptul său la viață privată și la imagine. Nemulțumită de rezultatul obținut la curțile naționale, Prințesa a depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. A argumentat că acele decizii încălcaseră dreptul de respect la viața privată deoarece nu i-au asigurat protecție adecvată

față de publicarea fotografiilor făcute de paparazzi, fără știința sa, pe motiv că, avînd în vedere originile sale, era o figură a societății contemporane “par excellence”.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-109029

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-98

f. gravitatea penalității impuse

“Curtea reiterează că în contextul evaluării proporționalității, indiferent dacă sancțiunea impusă e una minoră, ceea ce contează este însuși faptul că s-a dat o decizie împotriva persoanei implicate, inclusiv în cazul când o astfel de decizie este doar de natură civilă. Orice restricție necuvenită asupra libertății de exprimare atrage efectiv după sine riscul obstrucționării sau paralizării în viitor ca subiecte similare să mai fie relatate de către presă.”

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], 2015  

Couderc și Hachette Filipacchi Associés v. Franța [Marea Cameră], Cerere nr. 40454/07, Hotărâre 10 November 2015

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare. .

Acest caz privește condamnarea solicitanților – directorul publicației și editorul revistei săptămînale Paris Match – în urma publicării unui articol pe zece pagini, anunțat pe copertă cu titlul “Albert of Monaco: A.,copilul secret” care conținea mai multe fotografii cu Prințul de Monaco, presupusul său copil și mama copilului. Reclamanții au pretins că Hotărârea împotriva lor a dus la un amestec nejustificat în exercitarea dreptului lor la libera exprimare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158861

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10950

Persoanele juridice nu pot reclama un drept la viață privată dar proprietarii lor, da

“După cum a susținut anterior Curtea, persoanele juridice​ nu pot reclama că au fost victimele încălcării drepturilor persoanei, care nu pot fi deținute decât de o persoană fizică. (…) Dar nu poate fi exclus ca comentariile să fie injurioase la adresa persoanei fizice aflate în spatele companiei.”

MTE and Index.hu vs Ungaria, 2016  

Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu Zrt (“MTE”) v. Ungaria, Cerere Nr. 22947/13, Hotărâre 2 Februarie 2016

Primul reclamant era un organism de auto-reglementare de furnizori de conținut pe Internet și cel de-al doilea proprietarul unui portal de știri pe Internet. În Februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre două websituri de management de imobiliare, al cărui text integral a fost apoi publicat pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a atras comentariile utilizatorilor, unele dintre care au criticat siturile de imobiliare în termeni peiorativi. Ca rezultat, compania care opera website-urile a introdus acțiune civilă împotriva solicitanților reclamând daune reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare. Cu toate acestea, curțile naționale au considerat că reclamanții aveau o responsabilitate obiectivă pentru publicare și le-au cerut să plătească amenzi procedurale.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a trebuit să evalueze dacă s-a asigurat un echilibru între Libertatea de exprimare a reclamantului sub Articolul 10 și dreptul companiei reclamate la reputație, sub Articolul 8. Având în vedere absența discursului de ură sau a amenințărilor la integritatea fizică în comentariile utilizatorului, Curtea a considerat că nu exista motiv să se creadă că, dacă ar fi fost asociat unor proceduri eficiente care să permită un răspuns rapid, sistemul notificare-și-eliminare nu ar fi putut asigura o cale viabilă de protejare a reputației comerciale a companiei reclamante, în acest caz.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160314

Rezumate și observații juridice:

8. Libertatea de exprimare versus dreptul de autor

Un alt subiect cheie cu care libertatea de exprimare intră în conflict este dreptul de proprietate intelectuală, și în special dreptul de autor. Aceste tensiuni tind să fie mai semnificative în lumea digitală, unde copierea unui număr mare de lucrări devine ușoară din punct de vedere tehnic, iar copia digitală este identică cu cea originală.

În acest domeniu specific, CEDO a avut doar câteva cazuri și o linie generală destul de clară. În același timp, observăm că Curtea de Justiție a Uniunii Europene de a avut partea sa de decizii care se refereau la conflictul dintre libertatea de exprimare și drepturile de proprietate intelectuală – așa cum sunt stipulate în Carta Drepturilor Omului a Uniunii Europene.

În primul rând, trebuie să clarificăm că CEDO consideră că proprietatea intelectuală este o formă de proprietate și astfel este acoperită de Articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului:

Articolul 1 Protecția proprietății


Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

“În lumina deciziilor menționate mai sus, Marea Cameră e de acord cu concluziile Camerei că Articolul 1 al Protocolului nr. 1 se aplică proprietății intelectuale ca atare.

Anheuser-Busch Inc. v. Portugalia [Marea Cameră], 2007  

Similar cazurilor de conflict cu viața privată, în această situație Curtea trebuie de asemenea să pună în echilibru cele două drepturi stabilite de Convenție. În aceste cazuri, când exercițiul a fost făcut de curțile naționale pe baza criteriilor jurisprudenței Curții, de obicei CEDO intervine doar dacă există argumente foarte stricte pentru revizuirea cazului.

element cheie Aspecte cheie din cazuri CEDO relevante:


Există o marjă largă de apreciere din partea autorităților naționale în aceste cazuri

​Autoritățile naționale au avut o marjă foarte largă de apreciere în acest caz considerând scopul interferenței și faptul că, conform Articolului 1 al Protocolului nr. 1 aplicat la proprietatea intelectuală, interferența a fost de asemenea menită să protejeze drepturi asigurate de Convenție sau Protocoalele sale.”

Ashby Donald și Alții v. Franța, 2013  

Ashby Donald și Alții v. Franța, Cerere nr. 36769/08 Hotărâre 10 Ianuarie 2013

Acest caz re referă la condamnarea fotografilor pentru încălcarea dreptului de autor după publicarea pe situl de pe Internet al companiei de modă condusă de cei doi reclamanți, fără autorizația caselor de modă implicate, de fotografii făcute de unul dintre reclamanți la prezentări de modă din 2003.

Curtea a decis că nu a existat o încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. În condițiile acestui caz și ținând cont de marja largă de apreciere lăsată autorităților națioanale, natura și gravitatea penalităților impuse reclamanților nu au de o asemenea natură încât Curtea să considere că impactul a fost disproporționat cu scopul urmărit.

Hotărâre (doar în franceză French): http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115979

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7393

O condamnare pentru dreptul de autor este o interferență cu libertatea de exprimare

“În cazul de față, reclamanții creează mijloacele pentru ca alții să poată împărtăși și primi informații, în înțelesul Articolului 10 al Convenției. Curtea consideră că acțiunile reclamanților se bucură de protecție conform Articolului 10 § 1 al Convenției și, prin urmare, condamnarea reclamanților interferează cu dreptul lor la libertatea de exprimare. O astfel de interferență încalcă Articolul 10 dacă nu a fost “prevăzută de legislație”, a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime la care face referire Articolul 10 § 2 și a fost “necesară într-o societate democratică” pentru a atinge (un) astfel de scop(uri).”

Neij și Sunde Kolmisoppi v. Suedia, 2013  

Neij and Sunde Kolmisoppi v. Suedia, Cerere nr. 40397/12, Decizia 19 februarie 2013

Acest caz se referă la plângerea făcută de către cei doi co-fondatori ai sitului “The Pirate Bay”, unul dintre cele mai mari website-uri de distribuire de fișiere torrent, pentru condamnarea lor pentru complicitate în comiterea de crime de încălcare a Actului de Drept de Autor, care ar fi încălcat libertatea lor de exprimare.

Curtea a declarat Cererea ca inadmisibilă fiind greșit fundamentată. A considerat că diseminarea, sau permiterea diseminării de către alții, de fișiere de orice fel pe Internet, chiar material protejat de drepturi de autor și pentru scopul de obținere de profit, este acoperită de dreptul de “a primi și împărtăși informații” sub Articolul 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. Cu toate acestea, a considerat că, la condamnarea reclamanților, curțile naționale au respectat un echilibru corect între interesele în cauză – i.e. dreptul solicitanților de a primi și împărtăși informații și necesitatea de a proteja drepturile de autor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-117513

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7408

“Curtea a concluzionat că publicarea fotografiilor incriminate pe un website dedicat modei și oferirii publice de imagini de la parade, gratuit sau contra cost, reprezintă exercitarea dreptului la liberă exprimare, și că condamnarea reclamanților pentru aceste acte reprezintă o interferență cu acest drept.”

Ashby Donald și Alții v. Franța, 2013  

Ashby Donald și Alții v. Franța, Cerere nr. 36769/08 Hotărâre 10 Ianuarie 2013

Acest caz re referă la condamnarea fotografilor pentru încălcarea dreptului de autor după publicarea pe situl de pe Internet al companiei de modă condusă de cei doi reclamanți, fără autorizația caselor de modă implicate, de fotografii făcute de unul dintre reclamanți la prezentări de modă din 2003.

Curtea a decis că nu a existat o încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. În condițiile acestui caz și ținând cont de marja largă de apreciere lăsată autorităților națioanale, natura și gravitatea penalităților impuse reclamanților nu au de o asemenea natură încât Curtea să considere că impactul a fost disproporționat cu scopul urmărit.

Hotărâre (doar în franceză French): http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115979

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7393

Protecțiile pentru discursul “comercial” sunt mult mai mici decât cele pentru discursul politic sau alt tip de discurs de interes public

“În această privință, Curtea subliniază și că marja largă de apreciere acordată Statelor variază în funcție de un număr de fapte, printre care tipul de informații în chestiune are o importanță specială. În cazul de față, deși protejat de Articolul 10, materialul distribuit pentru care au fost condamnați reclamanții nu poate atinge același nivel de protecție ca cel acordat exprimării sau dezbaterii politice. Ca urmare, natura informațiilor la îndemână, și interesul de echilibrare menționat mai sus, sunt astfel încât să asigure Statului o marjă largă de apreciere care, acumulată ca în cazul de față, face ca marja de apreciere să fie extrem de largă.”

Neij și Sunde Kolmisoppi v. Suedia, 2013  

Neij and Sunde Kolmisoppi v. Suedia, Cerere nr. 40397/12, Decizia 19 februarie 2013

Acest caz se referă la plângerea făcută de către cei doi co-fondatori ai sitului “The Pirate Bay”, unul dintre cele mai mari website-uri de distribuire de fișiere torrent, pentru condamnarea lor pentru complicitate în comiterea de crime de încălcare a Actului de Drept de Autor, care ar fi încălcat libertatea lor de exprimare.

Curtea a declarat Cererea ca inadmisibilă fiind greșit fundamentată. A considerat că diseminarea, sau permiterea diseminării de către alții, de fișiere de orice fel pe Internet, chiar material protejat de drepturi de autor și pentru scopul de obținere de profit, este acoperită de dreptul de “a primi și împărtăși informații” sub Articolul 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. Cu toate acestea, a considerat că, la condamnarea reclamanților, curțile naționale au respectat un echilibru corect între interesele în cauză – i.e. dreptul solicitanților de a primi și împărtăși informații și necesitatea de a proteja drepturile de autor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-117513

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7408

Statele contractante au o marjă largă de apreciere când reglementează libertatea de exprimare în domeniul comercial, având în vedere că domeniul exprimării trebuie relativizat când nu este vorba de o exprimare strict "comercială" a unei persoane ci de participarea sa într-o dezbatere ce privește interesul public.”

Ashby Donald și Alții v. Franța, 2013  

Ashby Donald și Alții v. Franța, Cerere nr. 36769/08 Hotărâre 10 Ianuarie 2013

Acest caz re referă la condamnarea fotografilor pentru încălcarea dreptului de autor după publicarea pe situl de pe Internet al companiei de modă condusă de cei doi reclamanți, fără autorizația caselor de modă implicate, de fotografii făcute de unul dintre reclamanți la prezentări de modă din 2003.

Curtea a decis că nu a existat o încălcare a Articolului 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. În condițiile acestui caz și ținând cont de marja largă de apreciere lăsată autorităților națioanale, natura și gravitatea penalităților impuse reclamanților nu au de o asemenea natură încât Curtea să considere că impactul a fost disproporționat cu scopul urmărit.

Hotărâre (doar în franceză French): http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-115979

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7393

Condamnarea penală și daunele pentru dreptul de autor ar putea fi proporționale

“În final, Curtea reiterează că natura și severitatea penalizărilor impuse sunt factori care trebuie luați în considerare la evaluarea proporționalității interferenței cu libertatea de exprimare garantată de Articolul 10. În cazul de față, Curtea consideră că sentința cu închisoare și acordarea de daune nu pot fi considerate ca disproporționate. În luarea acestei decizii, Curtea ține cont de faptul că, curțile naționale au arătat că reclamanții nu au luat nici o măsură de a șterge fișierele torrent în chestiune, în ciuda faptului că li s-a cerut imperios să o facă. În schimb, au fost indiferenți față de faptul că lucrările protejate de drept de autor au fost distribuite (…).”

Neij și Sunde Kolmisoppi v. Suedia, 2013  

Neij and Sunde Kolmisoppi v. Suedia, Cerere nr. 40397/12, Decizia 19 februarie 2013

Acest caz se referă la plângerea făcută de către cei doi co-fondatori ai sitului “The Pirate Bay”, unul dintre cele mai mari website-uri de distribuire de fișiere torrent, pentru condamnarea lor pentru complicitate în comiterea de crime de încălcare a Actului de Drept de Autor, care ar fi încălcat libertatea lor de exprimare.

Curtea a declarat Cererea ca inadmisibilă fiind greșit fundamentată. A considerat că diseminarea, sau permiterea diseminării de către alții, de fișiere de orice fel pe Internet, chiar material protejat de drepturi de autor și pentru scopul de obținere de profit, este acoperită de dreptul de “a primi și împărtăși informații” sub Articolul 10 (Libertatea de exprimare) al Convenției. Cu toate acestea, a considerat că, la condamnarea reclamanților, curțile naționale au respectat un echilibru corect între interesele în cauză – i.e. dreptul solicitanților de a primi și împărtăși informații și necesitatea de a proteja drepturile de autor.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-117513

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-7408

Cazuri relevante ale Curții de Justiție a Uniunii Europene:

GS Media BV v. Sanoma Media Netherlands BV și Alții - C-160/15 (2016) – Hyperlinkuri dând acces la lucrări protejate, făcute disponibile pe alt website fără consimțământul deținătorului drepturilor de autor

Caz C-160/15 GS Media BV v. Sanoma Media Netherlands BV, Hotărâre 8 septembrie 2016

CJUE a decis că Articolul 3(1) al Directivei 2001/29/EC al Parlamentului European și Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale drepturilor de autor și drepturilor asociate din societatea informațională trebuie interpretate ca însemnând că, pentru a stabili dacă postarea, pe un website, de hiperlinkuri la lucrări protejate, care sunt disponibile gratuit pe alte website-uri fără consimțământul deținătorului drepturilor de autor, constituie ‘comunicare cu publicul’ în înțelesul pe care-l dă prevederea, trebuie determinat dacă linkurile sunt date fără a urmări interese financiare de către o persoană care nu cunoștea sau nu putea să cunoască, în mod rezonabil, natura ilegală a publicării acelor lucrări pe acel website sau dacă, din contră, sunt asigurate în acest scop, situație în care se poate presupune cunoașterea situației.

Full decision: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=183124&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=873114

Scarlet vs. SABAM (C360-10) - 2012 - ordin împotriva unui furnizor de servicii de Internet căruia i se cere să instaleze un sistem de filtrare a operelor protejate de drepturi de autor

Caz C-70/10 Scarlet v. SABAM - 24 noiembrie 2011

CJUE a decis că nu se poate emite un ordin împotriva unui furnizor de servicii Internet cerându-i să instaleze un sistem de filtrare al tuturor comunicațiilor electronice care trec prin serviciile sale, în special cele care implică utilizarea unui soft peer-to-peer software, care se aplică nediscriminatoriu tuturor clienților, ca măsură preventivă, exclusiv pe cheltuiala sa și pe o perioadă nelimitată, și care poate identifica pe rețeaua acelui furnizor mișcarea fișierelor electronice conținând opere muzicale, cinematografice sau audiovizuale cu privire la care reclamantul a reclamat că are drepturi de proprietate intelectuală, cu intenția de a bloca transferul fișierelor a căror diseminare ar încălca dreptul de autor.

Full decision: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=115202&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=854226

SABAM vs Netlog (C-70/10) – 2011 ordin împotriva unui furnizor de servicii de găzduire căruia i se cere să instaleze un sistem de filtrare a operelor protejate de drepturi de autor

Caz C-360/10 SABAM v. Netlog - 16 februarie 2012

CJUE a decis că directivele UE împiedică o curte națională să emită un ordin împotriva unui furnizor de servicii de găzduire cerându-i să instaleze un sistem de filtrare al tuturor comunicațiilor electronice care trec prin serviciile sale, în special cele care implică utilizarea unui soft peer-to-peer software, care se aplică nediscriminatoriu tuturor clienților, ca măsură preventivă, exclusiv pe cheltuiala sa și pe o perioadă nelimitată, și care poate identifica pe rețeaua acelui furnizor mișcarea fișierelor electronice conținând opere muzicale, cinematografice sau audiovizuale cu privire la care reclamantul a reclamat că are drepturi de proprietate intelectuală, cu intenția de a bloca transferul fișierelor a căror diseminare ar încălca dreptul de autor.

Full decision: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=119512&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=854226

Alte limitări
(securitate națională, protecția sănătății sau moralei, proceduri judiciare)

Articolul 10, paragraful 2 al Convenției listează interesele ce pot fi protejate când se limitează libertatea de exprimare. În afară de interesele de protejare a reputației sau a drepturilor celorlalți, sau prevenirea divulgării informațiilor primite în confidențialitate, care au fost discutate în capitolele anterioare, alte interese sunt:

  • securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică; prevenirea dezordinii sau crimei;
  • protecția sănătății sau moralei;
  • menținerea autorității și imparțialității judiciare.

Chiar dacă, citind paragraful 2 al Articolului 10, s-ar putea crede că textul Convenției permite o limitare generală a dreptului la libertatea de exprimare, pentru interesele enumerate, jurisprudența CEDO a detaliat când astfel de limitări pot fi “necesare într-o societate democratică”, ca și pentru situațiile când nu este cazul și prevalează libertatea de exprimare.

În vreme ce există cazuri când limitările exprimării sunt susținute de CEDO, există de asemenea o largă arie de cazuri când s-a considerat că statele membre ale Consiliului Europei au încălcat Articolul 10, atunci când au încercat să protejeze interesele enumerate mai sus.

De exemplu, nevoia de a apăra securitatea națională permite limitări ale dreptului la libertatea de exprimare, dar autoritățile trebuie să dovedească că aceste limitări sunt într-adevăr necesare într-o societate democratică.

Pe de altă parte, în ceea ce privește pornografia și blasfemia, acestea ar putea fi mult mai ușor limitate în interesul protecției sănătății sau moralei. Protecția drepturilor copilului este prioritară. Pornografia infantilă este ilegală.

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:


Limitările libertății de exprimare pentru securitatea națională - doar dacă se dovedesc necesare într-o societate democratică

​În vreme ce presa nu trebuie să depășească limitele impuse, inter alia, pentru protejarea intereselor vitale ale statului, cum ar fi securitatea națională sau integritatea teritorială împotriva amenințărilor cu violență sau pentru prevenirea dezordinii sau crimei, este totuși obligatoriu ca presa să difuzeze informații și idei despre problemele politice, inclusiv cele dezbinătoare. Nu numai că presa are sarcina de a împărtăși astfel de informații și idei; publicul are dreptul de a le primi. Libertatea presei asigură publicului unul dintre cele mai bune mijloace de a descoperi și a-și forma o opinie cu privire la ideile și atitudinile liderilor politici.”

Sürek and Özdemir v. Turcia [Marea Cameră], 1999  

Sürek și Özdemir v. Turcia [Marea Cameră], Salicitări nr. 23927/94 și 24277/94, Hotărâre 8 Iulie 1999

Proprietarul și editorul șef al unui ziar au depus plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce a fost condamnați de către autoritățile turce la șase luni închisoare și o amendă. Au fost condamnați pentru diseminarea de propagandă împotriva statului și incitare la terorism, ca urmare a publicării unui interviu cu un membru al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizație declarată ilegală în Turcia. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că a existat încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58278

Rezumate și observații juridice: https://globalfreedomofexpression.columbia.edu/cases/surek-ozdemir-v-turkey/

“Curtea a acordat o atenție specială termenilor folosiți în aceste articole și contextului publicării lor, ținând cont de circumstanțele cazurilor, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului. Găsește că scrierile în discuție nu conțineau nici o aluzie la folosirea violenței, rezistenței armate sau a revoltelor și că nu reprezintă discurs instigator la ură, care, în opinia sa, este un element esențial ce trebuie luat în considerare.

Bayar și Gürbüz v. Turcia, 2012  

Bayar și Gürbüz v. Turcia, Cerere nr. 37569/06, Hotărâre din 27 noiembrie 2012

Reclamanții, care erau proprietarul și editorul șef al unui ziar cotidian au fost amendați deoarece ziarul lor a publicat două articole pe care curțile naționale le-au descris ca transmițătoare de afirmații din partea unei organizații ilegale. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că, prin amendarea acestora pentru publicarea afirmațiilor respective, Turcia a încălcat Articolul 10.

Hotărâre (French only): http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-114773

Rezumate și observații juridice:

“articolul incriminat s-a asociat PKK și a exprimat o chemare la utilizarea forței armate ca mijloc de a realiza independența națională a Kurdistanului (...). Într-un astfel de context, conținutul articolului trebuie văzut ca fiind capabil de incitare la violență în regiune. Într-adevăr mesajul care e comunicat cititorului este că recursul la violență este o măsură necesară și justificată de auto-apărare în fața agresorului. În această perspectivă, Curtea consideră că motivele prezentate de Statul reclamat pentru aplicarea condamnării sunt relevante și suficiente pentru a justifica interferența cu dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Curtea reiterează că simplul fapt că “informațiile” sau “ideile” ofensează, șochează sau deranjează nu e suficient pentru a justifica această interferență (vezi paragraful 36 de mai sus). Ceea ce în chestiune în cazul de față este, totuși, incitarea la violență.”

Sürek v. Turcia (nr. 3), 1999  

Sürek v. Turcia (No. 3), Cerere nr. 24735/94, Hotărâre 8 iulie 1999

Proprietarul unui ziar a fost acuzat de către autoritățile turce pentru diseminarea de propagandă împotriva indivizibilității statului și i s-a ordonat să plătească o amendă. Condamnarea a fost rezultatul unui comentariu care a fost publicat în ziarul pe care-l deținea. Curtea a considerat că interesele de protecție a securității și integrității teritoriale, în contextul acestui caz, au fost proporționale cu restricția impusă Libertății de exprimare, deoarece cuvintele din articol nu erau numai ofensive, șocante sau deranjante, dar aveau și capacitatea de a instiga la ură.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58281

Rezumate și observații juridice: https://rm.coe.int/168007ff48

Pornografia și blasfemia pot fi limitate pentru protejarea sănătății sau moralei

“(…) în contextul credințelor religioase, s-ar putea introduce în mod legitim o obligație de a evita, pe cât posibil, un mod de exprimare care este, cu privire la obiectele venerației, în mod gratuit ofensatoare pentru alții și profanatoare. (…) o marjă mai largă de apreciere este în general asigurată Statelor Contractante în reglementarea libertății de exprimare cu privire la chestiuni ce pot ofensa convingeri intime personale în sfera moralei sau, în special, în cea a religiei.
Mai mult, ca în domeniul moralei, și poate chiar într-un grad mai mare, nu există o concepție europeană uniformă privind cerințele de “protecție a drepturilor celorlalți” în relație cu atacurile asupra convingerilor lor religioase (…).”

Wingrove v. UK, 1996  

Wingrove v. UK, Cerere nr. 17419/90, Hotărâre din 25 noiembrie 1996

Nigel Wingrove, un regizor de film britanic, a scris un scenariu și a regizat un scurt film intitulat “Viziuni de Ecstasy”. Comisia Britanică pentru Clasificarea Filmelor a refuzat să certifice filmul deoarece a considerat că încălca legislația penală pentru blasfemiei. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a susținut refuzul Comisiei de a emite un certificat, considerînd că decizia era corect stipulată de lege și urmărea scopul legitim de a proteja credința creștină de exprimări blasfematoare.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58080

Rezumate și observații juridice:

“Curtea mai observă că ar fi fost posibil ca reclamantul să evite daunele și, în consecință, condamnarea, continuând să-și conducă afacerile, asigurându-se că nici una dintre fotografiile [pornografice] nu este disponibilă pe pagina de previzualizare gratuită (unde nu există verificări de vârstă). A ales să nu facă acest lucru, fără îndoială pentru că spera să atragă mai mulți clienți lăsând fotografiile pe pagina gratuită de previzualizare.”

Perrin v. UK, 2005  

Perrin v. UK Cerere nr. 5446/03, Decizie din 18 octombrie 2005

Cazul a implicat drepturile de liberă exprimare ale unui individ care era editorul unui website pornografic. Websitul conținea liber, pe prima pagină, fotografii cu coprofilie, coprofagie și felație și, prin urmare, edirorul a fost condamnat în UK la 30 de luni închisoare pe baza Actului pentru Publicații Obscene. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a susținut unanim că Cererea era inadmisibilă.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-70899

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-3684

Protejarea drepturilor copilului este prioritară

“În opinia Curții, în cazurile ca cel de față, în care s-a comis o infracțiune de către un minor care nu a atins vârsta legală de responsabilitate penală și care nu e considerat responsabil de actele sale, dreptul jurnalistului de a difuza informații cu privire la o infracțiune penală serioasă trebuie să fie subordonată dreptului minorului de protecție a vieții sale private.
Nu poate exista nici un dubiu că numirea repetată în presă în legătură cu incidentul reprobabil (...) a fost deosebit de dăunătoare dezvoltării morale și psihologice și vieții private ale nepotului domnului V.


Curtea concluzionează din cele de mai sus că publicarea de către reclamant a numelor delicvenților juvenili și poziția rudelor lor nu au contribuit la o discuție privind o chestiune de interes public. Deși aceste informații fuseseră publicate anterior de alte ziare, reponsabilitatea civilă impusă reclamantului era justificată în această situație de necesitatea prevenirii prezenței în presă a detaliilor legate de viața privată a reclamanților.”

Aleksey Ovchinnikov v. Rusia, 2010  

Aleksey Ovchinnikov v. Rusia, Cerere nr. 24061/04, Hotărâre 16 decembrie 2010

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că nu a existat o încălcare a dreptului de liberă exprimare într-un caz în care un jusrnalist a depus plângere cu privire la rezultatul unui proces civil de defăimare în care i s-a ordonat să plătească o sumă (mică) drept daune. Articolele cu pricina se refereau la informații despre evenimente care implicau minori, provenind din familiile unor persoane publice.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-102322

“Deși libertatea de exprimare și confidențialitatea informațiilor sunt considerații primordiale și utilizatorii de telecomunicații și servicii ale societății informaționale trebuie să aibă garanția că propria lor viață privată și libertatea de exprimare vor fi respectate, această garanție nu poate fi absolută și trebuie să se subordoneze, în anumite situații, altor imperative legitime, cum ar fi prevenirea dezordinii sau crimei sau protecția drepturilor și libertăților celorlalți.”

K.U. v. Finlanda, 2008  

K.U. v. Finland, Cerere nr. 2872/02, Hotărâre 2 decembrie 2008

Cazul s-a referit la ne-asigurarea din partea autorităților finlandeze a protecției dreptului la viață privată a unui minor a cărui fotografie a fost publicată de către o persoană sau persoane necunoscută(e) pe un website, lângă un anunț care afirma că minorul caută relații intime cu un băiat de vârsta lui sau mai mare. Curțile naționale au susținut refuzul furnizorului de servicii de Interent de a divulga identitatea persoanei care a postat fotografia, detaliile de contact și anunțul care inducea în eroare. Refuzul se baza pe legislația în vigoare la acea dată, adoptată cu scopul de a proteja Libertatea de exprimare, legislație care interzicea divulgarea identității utilizatorilor. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat unanim că a existat o încălcare a drepturilor minorului la viață privată.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-89964

Rezumate și observații juridice:

Procedurile judiciare impun obligații mai stricte asupra celor care raportează pentru public

“(…) ar fi de neconceput să considerăm că nu poate exista o discuție prealabilă sau actuală pe subiectul procedurilor judiciare în altă parte, fie în reviste specializate, în presa generală sau în public. Nu numai că mass media are sarcina de a împărtăși astfel de informații și idei: și publicul are dreptul de a le primi.”

Dupuis și Alții v. Franța, 2007  

Dupuis și Alții v. Franța, Cerere nr. 1914/02, Hotărâre 7 Iunie 2007

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că a existat o încălcare a Articolului 10 în cazul în care jurnaliștii au fost amendați pentru diseminarea informațiilor obținute ilegal, dintr-o cercetare penală. Curtea a considerat că informațiile publicate priveau o chestiune de interes public.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-80903

Rezumate și observații juridice:

“trebuie ținut cont că oricine are dreptul să se bucure de garanțiile unui proces echitabil stabilite în Articolul 6 § 1 ale Convenției, care, în procedurile penale, include dreptul la un tribunal imparțial. (…) După cum Curtea a avut deja ocazia să sublinieze “de acest lucru trebuie să țină cont jurnaliștii când comentează asupra unor proceduri penale în derulare deoarece limitele comentariilor admise nu se pot extinde la afirmații care pot prejudicia, intenționat sau nu, șansele unei persoane de a beneficia de un proces echitabil sau care pot submina încrederea publicului în rolul curților de a administra justiția penală (…).”

Dupuis și Alții v. Franța, 2007  

Dupuis și Alții v. Franța, Cerere nr. 1914/02, Hotărâre 7 Iunie 2007

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că a existat o încălcare a Articolului 10 în cazul în care jurnaliștii au fost amendați pentru diseminarea informațiilor obținute ilegal, dintr-o cercetare penală. Curtea a considerat că informațiile publicate priveau o chestiune de interes public.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-80903

Rezumate și observații juridice:

Licențierea

Există o înțelegere comună, reflectată în sistemele legale europene și jurisprudența CEDO, că nu ar trebui să existe sisteme de licențiere pentru publicațiile tipărite.

Statele nu ar trebui să aibă nimic de spus la apariția pe piață a unei publicații noi, care în mod clar include și publicațiile pe Internet, în toate formele lor. Acesta e un principiu de bază al libertății presei.

Cu toate astea, există de asemenea un acord că, pentru mass media de radiodifuziune, ar trebui să existe licență. Această limitare vine, printre altele, din problema practică a disponibilității limitate ale spectrului de difuzare, și aduce cu sine și alte limitări, cum ar fi existența legislației naționale pentru radiodifuziune care stabilește condiții restrictive pentru radiodifuziune (de exemplu, cerințe limitative de programare). În statele europene sunt stabilite autorități naționale de supraveghere a radiodifuziunii pentru implementarea acestei legislații.

Articolul 10, Paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului

Libertatea de exprimare


“(…) Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.”

element cheieAspecte cheie din cazuri CEDO relevante:

Refuzul de înregistrare a unei publicații trebuie să fie o măsură obiectivă și previzibilă “legislația relevantă trebuie să asigure o indicație clară a condițiilor în care sunt permise astfel de limitări și, a fortiori, când consecințele reținerii, ca în cazul de față, sunt de a bloca complet publicarea unei publicații periodice. Aceasta pentru că amenințarea potențială pe care restrângerile prealabile o presupun, prin chiar natura lor, asupra libertății de exprimare garantată de Articolul 10.”

Gawęda v. Polonia, 2002  

Gawęda v. Polonia, Cerere Nr. 26229/95, Hotărâre 14 Martie 2002

Cazul privea refuzul autorităților poloneze de a înregistra titlurile a două periodice, argumentând că titlurile lor erau “în conflict cu realitatea”. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considera o încălcare a Articolului 10.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-60325

Rezumate și observații juridice:

Mas media audiovizuală poate fi reglementată mai strict decât presa

​Statelor li se permite să reglementeze, printr-un sistem de licențiere, modul în care e organizată radiodifuziunea pe teritoriile lor, în special în ceea ce privește aspectele tehnice (...). Aspectele tehnice sunt fără îndoială importante, dar acordarea sau refuzul unei licențe poate fi condiționată și din alte considerente, inclusiv chestiuni legate de natura și obiectivele unui post, potențiala sa audiență la nivel național, regional sau local, drepturile și nevoile unui public specific și obligațiile care derivă din instrumentele legale internaționale.”

Informationsverein Lentia și Alții v. Austria, 1993  

Caz Informationsverein Lentia și Alții v. Austria, Cerere Nr. 13914/88; 15041/89; 15717/89; 15779/89; 17207/90, Hotărâre24 Noiembrie 1993

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat o încălcare a Articolului 10 menținerea unui monopol al audiovizualului de către autoritățile austriece.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57854

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-9742

Pluralismul – cheia comunicării libere de informații și idei

“(…) Curtea a subliniat în mod frecvent rolul fundamental al libertății de exprimare într-o societate democratică, în special unde, prin presă, servește diseminării de informații și idei pentru interesul general, la care publicul are, mai presus, dreptul de a le primi (...). Acest lucru nu se poate obține cu succes dacă nu are la bază principiul pluralismului, al cărui principal garant este statul. Această observație este în special valabilă în relația cu mass media auto-vizuală, ale cărei programe sunt deseori larg difuzate.” Informationsverein Lentia și Alții v. Austria, 1993  

Caz Informationsverein Lentia și Alții v. Austria, Cerere Nr. 13914/88; 15041/89; 15717/89; 15779/89; 17207/90, Hotărâre24 Noiembrie 1993

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat o încălcare a Articolului 10 menținerea unui monopol al audiovizualului de către autoritățile austriece.

Hotărâre: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57854

Rezumate și observații juridice: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-9742

In order to promote its content and to allow using it in any derivative works as much as possible, this brochure is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.