“Ori plătești, ori îți dai acordul” - o practică abuzivă contrară protecției datelor personale #scrisoaredeschisă

  • Posted on: 16 February 2024
  • By: Bogdan Manolea

ApTI (Asociația pentru Tehnologie Internet) vă semnalează un moment critic pentru protecția datelor personale: votul din cadrul Comitetului european pentru protecția datelor (EDPB), legat de posibilitatea românilor, și de fapt a europenilor, de a-și proteja datele cu caracter personal. Rolul ANSPDCP, împreună cu cel al celorlalte autorități de protecție a datelor din Uniunea Europeană, este esențial pentru a lua o decizie care protejează dreptul la viața privată în era digitală și va încurajăm să analizați în detaliu și să vă pronunțați pentru protecția datelor personale.

După cum știți în noiembrie 2023, Facebook/ Meta a adoptat o nouă abordare, supranumită "Pay or Okay" (“Ori plătești, ori îți dai acordul”), forțându-și utilizatorii fie să plătească un abonament lunar, fie să consimtă ca datele lor cu caracter personal să fie colectate și folosite pentru a le livra reclame personalizate. Utilizatorii platformei pierd, în aceste circumstanțe, "alegerea reală sau liberă" de a accepta sau de a refuza prelucrarea datelor lor cu caracter personal, care a fost o piatră de temelie a reformei GDPR și care a fost susținută în mod repetat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de asemenea, în cauza C252/21 Bundeskartellamt.

Utilizatorii ar trebui să plătească 251,88 EUR pe an, aproximativ 1 260 de RON, către Meta, pentru a primi, în schimb, serviciul de a nu fi supravegheați de către platformă. Dacă modelul pe care l-a adoptat Meta va fi acceptat ca fiind legal de EDPB, majoritatea companiilor vor adopta o abordare similară. Dacă ne imaginăm că o persoană are aproximativ 35 de aplicații pe telefonul său, de la aplicații de social media până la aplicații legate de magazine, sport, abonamente medicale, servicii bancare ș.a.m.d, modelul “Pay or Okay” ar costa aproximativ 44 100 de RON pe an. În anul 2022, salariul mediu net în România era de aproximativ 45 600 de RON pe an. Este lesne de înțeles faptul că mulți cetățeni români vor fi de fapt constrânși astfel să aleagă să își sacrifice controlul asupra datelor cu caracter personal și dreptul de a nu fi supravegheați.

Acceptarea practicii “Pay or Okay” ar slăbi considerabil garanțiile oferite de Regulamentul general de protecție a datelor (GDPR). Această practică încadrează viața privată ca pe un serviciu plătit - o marfă - normalizând o viziune conform căreia rezidenții UE nu au dreptul la protecția datelor, ci trebuie să își "cumpere" drepturile fundamentale de la companii.

ApTI, alături de noyb și 23 de alte organizații non-guvernamentale din Uniunea Europeană au publicat o scrisoare deschisă prin care cer EDPB să emită un aviz care să protejeze dreptul fundamental la protecția datelor.

Avizul EDPB va influența viitorul protecției datelor cu caracter personal și al internetului pentru anii următori. Este extrem de important ca acest aviz să asigure cu adevărat cetățenilor o "alegere reală și liberă" în ceea ce privește prelucrarea datelor lor personale.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.