Consultarea pe tema votului electronic lansată de Societatea Academică Română (SAR) - After Action Report
Săptămâna trecuta, Marti, 21 Aprilie 2015, Societatea Academică Română împreună cu Academia de Advocacy a organizat o consultare publică pe tema votului electronic. Răspunsul ApTI la această consultare poate fi găsit aici iar susținerea verbala a acestuia în cadrul consultării aici.
Organizatorii consultării au publicat atât toate cele 27 de susțineri verbale cât și toate cele 125 de susțineri scrise. Se cade să fie făcută o scurtă statistică a punctelor de verbale susțiunte verbal pentru ca ulterior să revenim cu o analiză mai detaliată a tuturor celor 125 de pozitii trimise în scris.
Așadar, din cei care au luat cuvântul (pe viu sau printr-o înregistrare), 4 au fost împotriva votului electronic în mod explicit iar alți 4 au fost împotriva acestuia în mod implicit, pentru un total de 8 poziții împotriva votului electronic. Printre aceștia s-au numărat reprezentanți ai unor organizații cu background tehnic (ApTI și Hatch), un avocat și cetățeni români atât din țară cât și de peste hotare (Canada și Suedia).
Apoi, au mai fost 7 participanți, vorbind atât în nume propriu cât și în numele a diverse organizații, care deși nu au respins ideea votului electronic, au atras atenția că susținerea lor pentru acest mecanism de vot este condiționată de implementarea unui sistem sigur din punct de vedere tehnic concomitent cu rezolvarea numeroaselor alte probleme ale sistemului electoral din România. Foarte semnificativ a fost că, după terminarea consultării, unii dintre participanții din această categorie s-au arătat foarte interesați de a afla mai multe despre aspectele tehnice implicate în votul electronic ținând cont de semnalele serioase de alarmă trase de participanții care s-au opus votului electronic pe considerentea tehnice.
Restul de 12 participanți au susținut adoptarea votului electronic. Din păcate susținerea lor pentru votul electronic nu a ținut cont de considerente tehnice ci s-a bazat argumente emoționale cum ar fi antipatia pentru ștampile, încrederea în experții IT care ar trebui sa găsească soluții (imposibile din punct de vedere tehnic aș adăuga eu), dorința de a nu se mai repeta fiasco-ul de la alegerile din Noiembrie 2014, speranța în mărirea prezenței la vot (fapt nesusținut de analizele sistemelor de vot electronic implementate în alte țări) etc.
Pentru o analiză mai amănunțită a acestei consltări vor trebui parcurse toate cele 125 de suținerii scrise, lucru pe care îl vom face în luna Mai, în cadrul Subiectului Lunii din cadrul laboratorului media The Sponge care va fi Votul Electronic. Stați pe recepție!
Add new comment