Cum sunt luate deciziile la nivelul ICANN?

  • Posted on: 19 October 2011
  • By: Redacția ApTI

Atunci când ICANN ia decizii privind introducerea de modificări tehnice la nivelul Internetului, procesul decizional parcurge următoarele etape:

Orice problemă sau orice propunere privind introducerea de modificări la nivelul reţelei globale este discutată iniţial în cadrul unei organizaţii suport (adesea ca urmare a unui raport din partea unui comitet consultativ). În urma discuţiilor de la nivelul respectivei organizaţii este elaborat un raport care este ulterior supus consultării publice. Dacă modificările propuse au impact asupra unei alte entităţi din cadrul ICANN, aceasta va evalua respectivele modificări şi va formula un punct de vedere. Rezultatul acestei evaluări este, din nou, supus consultării publice.

La finalul acestui proces, Consiliului Director îi este prezentat un raport care conţine informaţii despre discuţiile anterioare, precum şi o listă de recomandări. În urma analizării acestui raport, Consiliul poate decide: să aprobe modificările propuse, să aprobe o parte din modificări şi să le respingă pe celelalte, să respingă toate modificările sau să retrimită propunerile, spre revizuire, către una dintre organizaţiile suport (în acest caz, Consiliul oferă, adesea, şi o explicaţia privind problemele care ar trebui soluţionate înainte de adoptarea modificărilor propuse). Procesul este reluat până când diferitele entităţi ale ICANN ajung la un compromis sau Consiliul Director ia o decizie asupra unui raport care îi este prezentat.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.