O trecere în revistă a modurilor în care sistemele de vot eșuează în lume (a doua parte)

English translation at The Sponge.

Continuăm de unde am rămas în prima parte a acestui articol care face o trecere în revistă a problemelor descoperite de cercetători ca urmare a analizării diverselor tipuri de sisteme de vot electronic și a modurilor în care au reacționat organizatorii de scrutine electorale ca urmare a raportării problemelor descoperite:

9. India

India, la fel ca Brazilia, folosește mașini de vot electronice cu înregistrare directă (Direct-recording electronic - DRE - voting machines în lb. Engleză) fără urmă de audit pe hârtie (voter verification paper audit trail - VVPAT în lb. Engleză). Comisia Electorală a Indiei a decis asupra introducerii unui sistem VVPAT dar gradul de utilizare al mașinilor de vot cu VVPAT este încă redus. Drept urmare, din punct de vedere practic nu se poate spune că, per total, sistemul de vot electronic din India are VVPAT încă.

Lipsa unui sistem VVPAT este doar vârful aisbergului când vine vorba de problemele sistemului de vot electronic Indian. Mașinile de vot DRE s-au dovedit a fi ușor de compromis de către o echipă de cercetători de la University of Michigan, conduși de by J. Alex Halderman, Netindia, (P) Ltd., Hyderabad, conduși de by Hari K. Prasad și hacker-ul olandez Rop Gonggrijp. Acest grup de cercetători a publicat mai multe lucrări științifice cu privire la lipsa de securitate a mașinilor de vot electronic Indiene.

Mai mult decât atât, noul sistem de vot prin Internet testat în Gujarat a fost bazat pe mașini de vot la distanță produse de compania Scytl. Dacă vă aduceți aminte din prima parte a articolului, producătorul sistemului de vot electronic iVote din New South Wales din Australia este aceiași companie: Scytl. Ținând cont că este foarte puțin probabil ca Scytl să fi furnizat mașini de vot complet diferite în Gujarat și în New South Wales, este ușor de presupus că mașinile de vot folosite în Gujarat sunt la fel de vulnerabile ca cele folosite în New South Wales.

10. Irlanda

Irlanda a rulat un test cu mașini de vot electronic în 2002. Mașinile folosite erau mașini DRE fără VVPAT fabricate de Nedap, similare cu cele folosite în Germania și Olanda. În 2006, un grup de hackeri olandezi asociați cu organizația “Wij vertrouwen stemcomputers niet” și conduși de  Rop Gonggrijp au demonstrat cum aceste mașini de vot pot fi compromise. Irlanda a anunțat renunțarea la sistemul de vot electronic în 2009.

11. Olanda

Când a avut loc scandalul din jurul mașinilor de vot folosite la alegerile generale din 2006, majoritatea mașinilor de vot din Olanda erau mașini DRE fără VVPAT produse de Nedap. Așa cum am menționat în prima parte a articolului când vorbeam de Germania, în 2006, grupul de hackeri afiliați la “Wij vertrouwen stemcomputers niet” (care înseamnă "Nu avem încredere în mașinile de vot" în olandeză) și conduși de Rop Gonggrijp au demonstrat cât de ușor pot fi compromise aceste mașini de vot. Drept rezultat, olandezii au încetat de la a folosi votul electronic în 2007.

12. Norvegia

Norvegia a rulat o serie de teste în care au folosit un sistem de vot la distanță prin Internet începând din 2008. În 2014, Norvegia a decis să încheie experimentele cu votul electronic. Cea mai relevantă concluzie din raportul publicat la sfârșitul testelor este că votul pe Internet nu mărește participarea la vot. Această concluzie a testelor Norvegiene se potrivește cu concluziile raportului privind votul prin Internet din British Columbia, Canada.

Testele de vot prin Internet din Norvegia au fost făcute folosind mașini de vot electronic de la Scytl.  Carter Center a publicat în 2014 un raport numit Testul de Vot pe Internet: Alegerile Parlamentare Norvegiene din 2013 în care a fost analizat sistemul de vot prin Internet folosit la alegerile din 2013. Raportul spune foarte clar că nu s-a intenționat să fie trase concluzii. Cu toate acestea, proleme cum ar fi verificabilitatea de la un capăt la celălalt a sistemului, integritate versus secretul votului și diverse probleme de implementare au fost identificate și discutate.

13. Suedia

Așa cum a fost precizat în articolul precedent, Suedia nu a implementat un sistem de vot electronic dar acest subiect a tot fost dezbărut de mai bine de 10 ani. Din acest motiv, nu avem numic de spus pe subiectul modurilor în care sistemele do vot electronic eșuează despre Suedia.

14. Elveția

Elveția folsește mai multe sisteme de vot electronic din cauza legislației electorale care diferă de la canton la canton. Primele 3 sisteme de vot electronic testate în Geneva, Neuchâtel și Zürich formează baza sistemelor de vot electronic care sunt folosite în prezent în Elveția. Codul sursă al sistemelor nu este disponibil publicului.

Studiul Trei Studii de Caz din Elveția: E-Vot raportează că prezența la vot a crescut doar cu doar până în 2% în întreaga țară. Aceasta reflectă ceea ce a fost raportat și de studiile din Canada și Norvegia la care a fost făcută referire mai devreme. Până în prezent nu au fost raportate incidente de securitate dar aceasta nu este o dovadă a nimic pentru că, la momentul la care acest raport a fost publicat, în 2009, sistemele de vot electronic erau încă foarte noi și aveau un grad de întrebuințare relativ limitat.

15. Marea Britanie

În Marea Britanie, Open Rights Group, cel mai important grup britanic care se ocupă de drepturile digitale, a fost foarte activ, foarte vocal și a avut o poziție foarte fermă împotrica oricărui fel de vot electronic.

În raportul privitor la alegerile din 2007, au fost semnalate nenumărate probleme, începând de la lipsa unei urme de audit în aproape toate cazurile în care s-au folosit mașini de vot DRE sau vot prin Internet, la servere care nu au putut fi auditate, la vulnerabilități de securitate care puteau fi exploatate și până la probleme serioase de utilizabilitate pentru alegătorii din multiple colegii electorale. Acest raport este un veritabil manual de „Cum să nu organizezi un scrutin electoral.”

Raportul privitor la alegerile locale din Londra din 2008 este la fel de îngrijorător. La alegerile din 2008 din Londra a fost folosită doar numărarea electronică, spre deosebire de mozaicul de multiple tipuri de sisteme de vot furnizate de un număr mare de producători din 2007. Cu toate acestea, rezultatul a fost, din nou, un fiasco total: lipsă totală de transparență în privirea contorizării voturilor valide, lipsă de acces al publicului la rezultatele auditului codului sursă, London Elects a mandatat KPMG să facă doar un audit parțial al codului iar KPMG, sub pretextul confidențialității comerciale, au împiedicat London Elects de la a publica rezultatele auditului, inflexibilitate a sistemului de numărare automată care a împiedicat verificarea și, nu în ultimul rând, diverse probleme și blocări ale sistemului.

Mai mult decât atât, costul folosirii sistemului de numărare automată a fost cu 1,5 milioane de lire mai mare decât ar fi fost dacă s-ar fi făcut o numărare manuală, iar aceste 1,5 milioane de lire trebuiesc raportate la costul total de 4,5 milioane de lire al alegerilor din 2008 din Londra. Așadar, a fost vorba de o creștere cu 50% a costului pentru un sistem clar inferior și zero beneficii.

Din păcate, deși la nivel național, în Marea Britanie, votul electronic pare a fi muribund, dacă nu mort de-a binelea, la nivel local, Londra insistă pe numărarea electronică și a folosit un sistem de numărare electronică și la alegerile din 2012 în ciuda tuturor dovezilor că aceasta nu este o idee bună.

16. Statele Unite ale Americii

O analiză a nenumăratelor sisteme de vot electronic folosite în Stele Unite și a problemelor acestora este dincolo de ceea ce-și propune acest articol. Așadar, ne vom rezulta doar la a menționa câteva lucruri semnificative. În primul rând, oricine interesat chiar și tangențial de subiectul votului electronic ar trebui să se documenteze cu privire la notoriile mașini de vot Diebold și la scandalurile din jurul acestora. Apoi, cercetarea pe subiectul votului electronic care se face la University of Michigan sub îndrumarea lui J. Alex Halderman merită studiată mai îndeaproape. În acest articol am făcut referința la studii la care J. Alex Halderman a participat în legătură cu sistemele de vot din Australia și din India. Articolul următor din această serie, cel despre sistemul de vot din Estonia, va fi bazat pe un raport în care  J. Alex Halderman este unul dintre autori. De asemenea, seria sa de video lecturi intitulară Securing Digital Democracy de pe Coursera este un bun punct de pornire pentru oricine interesat să descopere subiectul votului electronic și problemele ridicate de acesta. Lectura 8.4: Washington, D.C. din această serie este absolut esențială.