Lucruri interesante de la EuroDIG: reforma legislației drepturilor de autor
UPDATE: mai multe informații despre campania împotriva introducerii conceptului de drepturi de autor auxiliare puteți găsi la sfârșitul articolului.
Săptămâna trecută, pe 4 și 5 Iunie, a avut loc a avut loc cea de-a 8-a ediție a EuroDIG (European Dialogue on Internet Governance). ApTI a participat la eveniment cu 3 reprezentanți care au luat parte la lucrările conferinței. Una dintre cele mai interesante sesiuni a fost cea despre reforma legislației privind drepturile de autor din Uniunea Europeană. Înregistrarea integrală a sesiunii poate fi urmărita aici:
Dezbaterea a fost foarte animată, nu în ultimul rând pentru că procedura de reformare a legislației drepturilor de autor a intrat de ceva vreme în faza dezbaterilor în comisiile Parlamentului European. Mai mult decât atât, foarte curând, pe 16 Iunie, va avea loc o întrunire a Comisiei de Afaceri Juridice (JURI) în cadrul căreia va avea loc un vot pe marginea unui raport privind drepturile de autor.
Cele mai importante 5 subiecte aflate în discuție și pe marginea cărora se va vota sunt:
- interzicerea practicilor de blocare pe criterii geografice
- armonizarea excepțiilor și limitărilor și obligativitatea lor pe întreg teritoriul UE
- protecția artiștilor de la exploatare și contracte incorecte
- extinderea dreptului de referențiere și la mediile audiovizuale
- împiedicarea introducerii conceptului de drepturi de autor auxiliare care ar permite interzicerea creării de hyperlegături către diverse locații de pe web în general și către articole de presă în particular
Mai multe detalii despre aceste subiecte și despre cum puteți contribui la reforma drepturilor de autor din UE puteți găsi pe site-ul Save copyright reform.
UPDATE (continuare): De asemenea, OpenMedia desfâșoară în acest moment, împreună cu o serie de alte organizații active în sfera drepurilor digitale, o campanie numită Save the link, împotriva introducerii conceptului de drepturi de autor auxiliare la nivel european. Pe pagina campaniei puteți semna o petiție adresată Comisiei de Afaceri Juridice din PE (JURI) împotriva acestui concept. Pentru mai multe detalii despre acest subiect puteți începe prin a consulta următoarele articole (în lb. engleză):
- https://openmedia.org/blog/what-does-cavada-really-want-out-reda-report
- https://falkvinge.net/2015/02/07/the-consequences-of-ancillary-copyright-for-press-publishers/
- http://ancillarycopyright.eu/news/2014-12-11/igel-supports-european-publishers-opposing-ancillary-copyright-press-publishers
- http://ancillarycopyright.eu/news/2015-06-03/austria-about-get-ancillary-copyright-press-publishers
Add new comment