Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice - aprobată

  • Posted on: 30 March 2011
  • By: Redacția ApTI

Iniţiativa are ca scop transpunerea în legislaţia naţională a noilor prevederi ale cadrului european de reglementare din domeniul comunicaţiilor electronice şi reunirea într-un singur act normativ a dispoziţiilor legale în vigoare din acest domeniu.

Termen pentru transpunerea prevederilor noului cadru european de reglementare: 25 mai 2011.

Domenii de interes pentru ApTI

  • drepturile utilizatorilor finali;
  • securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice;
  • serviciul universal.

Parcurs legislativ

  • Decembrie 2010: ANCOM supune consultării publice un proiect de lege privind comunicaţiile electronice;
  • 2 martie 2011: propunerea legislativă privind comunicaţiile electronice este înregistrată pentru dezbatere la Senat (nr.L378/2011);
  • 8 martie 2011: propunerea este transmisă Guvernului şi Consiliului Legislativ pentru punct de vedere, respectiv aviz;
  • 6 aprilie 2011: aviz favorabil al Consiliului Legislativ;
  • 9 mai 2011: propunerea este transmisă pentru raport Comisiei economice, industrii şi servicii;
  • 8 iunie 2011: plenul Senatului aprobă trimiterea propunerii legislative către Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată;
  • 14 iunie 2011: propunerea legislativă este înregistrată pentru dezbatere la Camera Deputaţilor (nr.PLx 393/2011);
  • 26 iunie 2011: propunerea legislativă este transmisă pentru raport comun Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (termen depunere raport: 06.09.2011);
  • 4 octombrie 2011: încetarea procedurii legislative prin retragerea propunerii legislative de către iniţiatori;
  • 19 - 20 octombrie 2011: Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii şi Ministerul  Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale lansează spre consultare publică Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind comunicaţiile electronice;
  • 14 decembrie 2011: Guvernul adoptă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011privind comunicaţiile electronice;
  • 27 decembrie 2011: Ordonanţa de urgenţă privind comunicaţiile electronice este publicată în Monitorul Oficial (M.Of.nr.925 din 27 decembrie 2011);
  • 1 februarie 2012: proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice este înregistrată la Camera Deputaţilor (PLx 1/2012) - în calitate de primă cameră sesizată - şi repartizată pentru raport comun Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (termen depunere raport: 10 februarie 2012);
  • 14 februarie 2012: raport favorabil din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, care propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege;
  • 28 februarie 2012: proiectul de lege este adoptat tacit de către Camera Deputaților, ca urmare a depășirii termenului constituțional pentru dezbatere și vot final;
  • 1 martie 2012: proiectul de lege este înregistrat la Senat pentru dezbatere (nr.L145/2012);
  • 12 martie 2012: proiectul de lege este transmis pentru raport Comisiei economice, industrii şi servicii (termen de depunere a raportului: 27 martie 2012);
  • 20 martie 2012: Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi transmite un aviz favorabil asupra proiectului de lege;
  • 5 aprilie 2012: Comisia economică, industrii şi servicii transmite un raport favorabil, de adoptare cu amendamente a proiectului de lege;
  • 21 iunie 2012: proiectul de lege este adoptat de Senat (77 voturi pentru);
  • 16 iulie 2012 : legea este promulgată şi devine Legea nr.140/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.
     

Acţiuni ApTI

  • Propunerea privind introducerea în cuprinsul propunerii legislative a unui articol care să reglementeze principiul neutralităţii Internetului este transmisă Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor (16 septembrie 2011);
  • Neutralitatea Internetului – propunere de iniţiativă legislativă (martie 2011);
  • Observaţii faţă de proiectul de lege supus consultării publice de către ANCOM (ianuarie 2011).

Legislaţie

Autorităţi relevante

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.