Blocarea site-urilor web prin ISP pe cale de a fi reglementată în România

Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) susţine un Internet liber, în care drepturile fundamentale ale omului sunt respectate. Câteva recente propuneri de acte normative pun din nou problema utilizării furnizorilor de Internet (ISP) ca cenzori ai informaţiei pentru abonaţii lor, ceea ce este iluzoriu din punct de vedere tehnic şi contrar libertăţii de exprimare din punct de vedere juridic.

În contextul în care la nivel european şi internaţional au loc discuţii tot mai intense cu privire la subiectul blocării site-urilor web şi la faptul că impunerea unei astfel de măsuri nu reprezintă o soluţie eficientă pentru probleme legate de existenţa de conţinut ilegal pe site-uri şi, în plus, afectează stabilitatea sistemului de nume de domenii DNS (vezi broşura EDRi privind blocarea), autorităţile române îşi propun să reglementeze soluţia blocării.

Există în momentul de faţă două propuneri de acte normative care conţin prevederi care ar putea duce la blocarea site-urilor web prin intermediul furnizorilor de servicii Internet.

1. Prima astfel de propunere este un proiect de lege iniţiat de Guvern, care vizează modificarea Legii privind prevenirea şi combaterea pornografiei (Legea nr.196/2003).

Dacă legea în vigoare prevede că persoanele care realizează site-uri cu caracter pornografic au obligaţia de a le parola, de a permite accesul numai după plata unei taxe pe minut de utlizare (!!!) şi de a evidenţia numărul accesărilor site-ului respectiv, proiectul de lege (înregistrat la Senat cu nr.L5/2011) introduce obligaţii noi:
• publicarea, pe pagina de acces a site-ului, a unei atenţionări cu privire la conţinutul acestuia;
• accesul persoanelor la materialele pornografice să fie permis numai după „o verificare prealabilă a vârstei acestora”.

Prevederile referitoare la posibilitatea blocării site-urilor care nu respectă cerinţele menţionate anterior sunt şi ele modificate. Astfel, legea în vigoare prevede că autoritatea competentă poate solicita furnizorilor de servicii pentru Internet blocarea accesului la un site în cazul primirii unei sesizări cu privire la nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege şi verificării conţinutului site-ului Proiectul de lege modifică aceste prevederi şi spune că autoritatea competentă (Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) controlează respectarea obligaţiilor menţionate anterior, şi poate solicita furnizorilor de servicii prevăzuţi de Legea nr.365/2002 privind comerţul electronic, blocarea accesului la site-ul în cauză sau la conţinutul respectiv (în cazul site-urilor care conţin materiale pornografice, fără a fi destinate exclusiv distribuirii unor asemenea materiale). Furnizorii vor fi obligaţi să pună în aplicare măsura de blocare în maxim două zile de la comunicarea acesteia, blocarea site-ului sau a conţinutul respectiv putând fi făcută pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Nerespectarea acestei obligaţii va fi considerată contravenţie şi sancţionată cu amendă.

Pe lângă aberaţia tehnico-juridică a ”taxei pe minut de utlizare”, care este iluzorie pentru un serviciu pe Internet, există şi alte aspecte fundamentale care lasă această lege să nu înveţe din legea anterioară, care nu a avut niciun efect concret.

Astfel, nu este clar care sunt furnizorii la care se face referire în noile prevederi: dacă iniţial se spune că MCSI poate solicita furnizorilor de servicii prevăzuţi de Legea nr.365/2002 (conform acestei legi, este vorba despre servicii ale societăţii informaţionale – orice servicii care se efectuează utilizându-se mijloace electronice) blocarea accesului (art.14, alin.(2)), ulterior se menţionează că nerespectarea, de către furnizorii de servicii pentru internet (pentru care nu există şi nu este propusă o definiţie), a obligaţiei de a bloca accesul este contravenţie (art.14, alin.(4)).

O altă neclaritate este legată de faptul că MCSI poate solicita furnizorilor blocarea accesului la site sau la conţinut (art.14, alin.(2)), însă este considerată contravenţie nerespectarea obligaţiei de a bloca accesul la site-uri (art.14, alin.(4)).

În plus, alin.(4) al art.7 prevede că, în cazul în care distribuirea materialelor pornografice se face de către furnizorii de servicii prin punerea la dispoziţia destinatarilor a unor legături cu alte pagini web destinate distribuirii unor astfel de materiale, aceştia vor răspunde în condiţiile Legii nr.365/2002. Mai simplu spus dacă pui un link către o pagina, şi aceasta îşi schimbă conţinutul, tu poţi fi făcut responsabil că ai pus acel link (deşi nu ai cum să ştii ce se schimbă pe pagina către care pui acel link). Prevederea aduce confuzie, întrucât nu este clar la ce categorie de furnizori de servicii se face referire (nu există o definiţie a „furnizorilor de servicii” sau o menţionare, la începutul proiectului, a faptului că pe tot cuprinsul său furnizorii de servicii sunt furnizori de servicii în sensul Legii nr.365/2002) şi este redundantă, întrucât această situaţie este clar reglementată prin art.15 al Legii nr.365/2002.

Proiectul se află în momentul de faţă în dezbaterea Senatului, urmând ca o decizie finală să fie luată în Camera Deputaţilor.

Este important de precizat faptul că la nivelul Uniunii Europene au loc o serie de dezbateri intense asupra problematicii blocării site-urilor web, în contextul discuţiilor asupra Propunerii de Directivă privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. Deşi această propunere conţine prevederi referitoare la blocarea site-urilor, Comisia pentru libertăţi civile din Parlamentul European a adoptat un raport prin care amendează aceste prevederi şi prioritizează măsura îndepărtării conţinutului de la sursă ca modalitate de abordare a problemelor legate de existenţa de conţinut ilegal, blocarea site-urilor nefiind o soluţie eficientă.

2. A doua propunere de act normativ care abordează chestiunea blocării site-urilor web este un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea normelor de aplicare a legislaţiei privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (OUG nr.77/2009).

Conform acestui proiect, operatorul de monitorizare şi raportare (o instituţie sau autoritate de stat abilitată sau un operator economic autorizat să realizeze controlul tehnic, monitorizarea şi raportarea pentru jocurile de noroc de tip pariuri on-line, jocurile bingo on-line şi jocuri de noroc on-line) va putea solicita furnizorilor de Internet (şi aici apare o problemă de interpretare, întrucât nu există o definiţie a „furnizorilor de Internet” nici în acest proiect, şi nici în legislaţia în vigoare din domeniul comunicaţiilor electronice) blocarea acelor site-uri care sunt identificate ca site-uri prin intermediul cărora:
- sunt accesate jocuri de noroc care nu deţin licenţă de organizare şi autorizare de exploatare potrivit legislaţiei române;
- sunt desfăşurate activităţi de marketing, reclamă, publicitate sau alte activităţi cu caracter promotional privind jocurile de noroc sau activităţi şi servicii conexe acestora, care nu sunt autorizate potrivit legislaţiei române.

Potrivit prevederilor Directivei 98/34/CE, România a transmis proiectul spre evaluare către Comisia Europeană şi celelalte state membre UE, iar tremenul limită până la care acestea pot formula puncte de vedere este 1 aprilie. Autorităţile române nu vor putea adopta proiectul până la această dată.

Concluzie

Cele două proiecte de acte normative pornesc de la ideea că blocarea unui site web reprezintă fie singura, fie cea mai eficientă soluţie pentru a rezolva problemele legate de derularea de activităţi ilegale prin intermediul site-ului respectiv. Însă autorităţile române nu par să ia în calcul faptul că blocarea nu va avea ca efect stoparea activităţii ilicite, întrucât proprietarul site-ului blocat sau utilizatorii care doresc să-l acceseze vor putea evita cu uşurinţă această măsură, şi, având în vedere natura de reţea descentralizată a Internetului, conţinutul blocat va fi accesibil în alte locaţii, cel mai probabil în afara controlului autorităţilor.

În schimb, orice activitate de blocare prin intermediul ISP poate duce la o limitare a libertăţii de exprimare, prin blocarea colaterală a unor alte site-uri legale (dacă se foloseşte blocarea pe IP), ca şi prin obligarea ISP-iştilor să devină nişte cenzori ai informaţiei tranzitate, încălcând principiile stabilite de Legea nr.365/2002.