Răspunsul ApTI la consultarea Comisiei Europene pe tema mecanismului ISDS din TTIP
Astăzi, 6 Iulie 2014, a fost ultima zi a consultării lansate de Comisia Europeană pe tema mecanismului ISDS (Investor-State Dispute Settlement - Soluționarea Litigiilor dintre Investitori și State) propus în cadrul TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership - Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții).
Contrar la ceea ce este prezentat în presa mainstream pe tema TTIP, acest tratat, dincolo de potențialele beneficii ale unui tratat de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ascunde o serie de propuneri foarte îngrijorătoare, asta ca să nu spunem de-a dreptul „ foarte periculoase”.
Una dintre aceste propuneri periculoase este mecanismul ISDS. Acest mecanism pentru soluționarea litigiilor dintre investitorii străini (în contextul TTIP, investitori din Statele Unite ale Americii) și state (în contextul TTIP, Statele Membre din Uniunea Europeană) propune un număr mare de măsuri pentru protecția investitorilor, doar că aceste măsuri de protecție sunt toate în defavoarea interesului publicului din țările în care au loc respectivele investiții. O foarte scurtă trecere în revistă a unora dintre cele mai problematice măsuri propuse:
-
Investitorii străini primesc drepturi foarte largi și vag definite dar nu li se impun și responsabilități.
-
Se instituie obligații pentru state dar nu și pentru investitorii străini.
-
Mai mult decât atât, investitorii străini obțin avantaje semnificative în comparație cu investitorii locali, aceștia din urmă ne având acces la mecanismul ISDS.
-
Investitorii străini pot pretinde daune pentru schimbări de legislație ale statelor care au potențialul de diminua profitul așteptat de investitorii străini. Un exemplu care se pretează în această situație ar fi legislațiile de proprietate intelectuală. Investitorii străini se pot opune reformei diverselor legislații privind proprietatea intelectuală, cum ar fi legislația drepturilor de autor sau legislația privitoare la brevete și invenții, pe motiv că le este diminuat profitul.
-
Sunt înființate tribunale ISDS care au întâietate în fața tribunalelor statelor. Cauze judecate de tribunalele statelor pot fi rejudecate de tribunalele ISDS, dar cauzele judecate de tribunale ISDS nu mai pot fi rejudecate de tribunalele statelor.
-
Tribunalele ISDS nu au nici o îndatorire să ia în considerare aspecte care afectează interesul public sau drepturile omului.
-
Tribunalele ISDS nu au nici un mecanism instituțional care să garanteze transparența, imparțialitatea sau independența lor.
-
Etc. etc...
Lista poate continua, devenind din ce în ce mai detaliată și mai neliniștitoare.
Ținând cont de aceste considerente, deși nu toate aceste aspecte ating în mod direct subiectul drepturilor digitale, indirect, acest mecanism poate bloca orice fel de încercare de a reforma legislațiile profund anacronice curente privitoare la proprietatea intelectuală. Așadar, ApTI a participat la consultarea Comisiei Europene pe tema mecanismului ISDS din TTIP. Răspunsul ApTI poate fi găsit aici.
Add new comment