Propunerea Comisiei Europene de a combate conținutul ilegal online este contradictorie și periculoasă pentru libertatea de exprimare
În 28 septembrie 2017, Comisia Europeană a publicat un document de poziție intitulat „Combaterea conținutului ilegal online”, care vine în urma unui leak publicat săptămâna trecută.
Abordarea Comisiei Europene se bazează pe strigătele din ce în ce mai puternice pentru ca cineva să facă ceva în legătură cu lucrurile rele care se întâmplă online, în același timp evitând orice responsabilitate pentru ca statele să facă ceva concret. Nu doar că aproape nici nu se menționează rolul statelor în combaterea criminalității online, dar (marile) platforme sunt desemnate ca având „un rol central” în societate.
În spatele așa-zisului „cod de conduită” în privința hate speech, legea este pusă pe plan secundar în urma termenilor și condițiilor companiilor. Pe de altă parte, există o lipsă totală de interes pentru investigarea și urmărirea în justiție a publicării de materiale teroriste.
Documentul se focalizează complet pe companiile online care monitorizează comunicațiile online în scopul îndepărtării conținutului care aceste companii decid că ar putea fi ilegal. Acest document conține foarte puține protecții pentru libertatea de exprimare și nu se preocupă mai deloc de conținutul care este într-adevăr ilegal.
Puncte cheie din document:
- Comisia a îndepărtat în mare viteză orice referire la furnizorii de servicii de nume de domeniu care ar trebui să „joace un rol în definirea soluțiilor” pentru conținutul ilegal, ca urmare a acțiunilor haotice de săptămâna trecută ale guvernului spaniol; acesta a încercat să închidă site-uri legate de referendumul din Catalonia, folosindu-se de furnizorii de servicii de nume de domeniu. Acesta este un exemplu foarte bun al modului în care „soluțiile” simpliste ale Comisiei eșuează atunci când intră în contact cu lumea reală.
- Documentul contrazice în mod jenant proiectul extrem de controversat de directivă în privința drepturilor de autor. Conform propunerii de directivă, toate serviciile de găzduire care optimizează în orice fel conținutul se presupune că sunt „active” și, deci, se presupune că sunt conștiente de orice activitate ilegală. Pe de altă parte, conform documentului Comisiei privind combaterea conținutului ilegal, se consideră că furnizorii de servicii nu au cunoștință de conținutul ilegal, chiar dacă îl caută în mod activ.
- Documentul abandonează în mod explicit rolul Europei în apărarea dreptului la libera exprimare pe plan internațional. În ultimele modificări, a fost înlăturată complet o referire la nevoia de coerență cu, de exemplu, Ghidul UE de Drepturile Omului privind Libertatea de Exprimare Online și Offline.
- Comisia nu face niciun efort de a lua în considerare dacă este într-adevăr ilegal conținutul șters și nici dacă ștergerea respectivă are consecințe negative. Ștergerile sunt evaluate doar prin prisma numărului acestora. Cu toate acestea, ca urmare a unei Interpelări Parlamentare în legătură cu numărul de ștergeri de conținut ca urmare a rapoartelor de infracțiuni grave trimise de către Europol furnizorilor de servicii, Comisia a spus „IRU [Internet Referral Unit] UE nu ține nici un fel de statistică în legătură cu câte dintre rapoartelor trimis Statelor Membre au dus la deschiderea unei investigații.” Comisia spune că „îndepărtarea de conținut ilegal nu ar trebui să afecteze investigațiile”, dar nu-i pasă dacă, între aceste rapoarte și investigații, există vreo legătură cauzală. Această stare de fapt este confirmată de explicația dată de Comisie care spune ca furnizorii de servicii ar trebui să colaboreze cu instituțiile de aplicare a legii, „acolo unde se cade să facă asta”.
- Comisia Europeană pune mare bază pe „raportorii de încredere”, care sunt organizații în care „se are încredere” să facă rapoarte valide în legătură cu existența de conținut ilegal. Se presupune că acestea sunt corecte și se presupune și că acel conținut poate fi îndepărtat mai repede. Conform Comisiei, „putem avea încredere că raportorii de încredere își vor folosi expertiza și vor lucra conform unor standarde înalte de calitate”. Într-adevăr, Comisia este atât de încrezătoare în „raportorii de încredere”, încât spune că „trebuie să fie găsit un echilibru între asigurarea unei înalte calități a rapoartelor venite de la raportorii de încredere” și „răspunderea de a garanta aceste standarde înalte”. Pentru a pune în context, 99,95% din plângerile făcute la Google, conform Trusted Copyright Removal Programme, fac referință la site-uri care nici măcar nu sunt indexate de Google, și cu atât mai puțin site-uri ilegale.
Abordarea Comisiei de a privatiza libertatea de exprimare online, indiferența aproape completă pentru evaluarea atentă a impactului acestei privatizări și aparenta indiferență în legătură cu atingerea obiectivelor de politici publice fundamentale sunt descrise foarte elocvent de Nietzsche, în „Omenesc, prea omenesc” (1878):
„În sfârșit – se poate spune cu certitudine – neîncrederea în orice formă de guvernare, înțelegerea a cât de inutile și de distructive sunt aceste lupte meschine vor impulsiona oamenii în direcția unei hotărâri inedite: hotărârea de a pune capăt conceptului de stat, de a aboli distincția dintre privat și public. Companiile private vor absorbi, pas cu pas, atribuțiile statului: chiar și cea mai rezistentă rămășiță a ceea ce era slujba guvernului (de exemplu activitățile sale menite să apere individul de individ), pe termen lung, va fi îndeplinită de furnizori privați.”
… și Homer Simpson:
„Homer: O, Moe, cum îi fac să le placă de mine?
Moe: Ăăă, ești cam dezorganizat, Homer. Trebuie să te concentrezi. Trebuie să te gândești bine la un slogan care să-i atragă pe toți leneșii, de peste tot.
Homer: [Oftează] Nu poate să se ocupe altcineva de asta? "Nu poate să se ocupe altcineva de asta?"
Moe: E perfect!
Homer: E?
Moe: Da. Acum du-te și transmite mesajul ăsta tuturor.
Homer: Whoo-hoo!
Moe: Hei! Încetișor! Nu ai plătit berea.
Homer: Nu poate să se ocupe altcineva de asta?”
(Text tradus și adaptat după Commission’s position on tackling illegal content online is contradictory and dangerous for free speech - EDRi.org)
Add new comment