drepturi

Așa cum anunțam într-un articol anterior, ApTI, alături de Societatea Academică din România și Organizația Română pentru Drepturile de Utilizator au organizat, în 27 martie, o dezbatere despre protecția drepturilor de proprietate intelectuală și reglementarea acesteia pe plan național, european și internațional.

În centrul discuțiilor s-au aflat ACTA, propunerile de modificare a Directivei UE privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală și propunerea legislativă de modificare a legii nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Participanții la dezbatere și-au exprimat punctele de vedere cu privire la aceste trei inițiative și au semnalat o serie de probleme, printre care:

• inițiativele în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală tind să abordeze unitar chestiuni extreme de diferite, precum contrafacerea de edicamente şi schimbul de fișiere electronice;
• trebuie asigurat un echilibru între protecția drepturilor de propietate intelectuală, pe de o parte, și protecția drepturilor și libertăților fundamentale (precum libertatea de exprimare), pe de altă parte;
• pericolul reprezentat de “privatizarea” activității de aplicare a prevederilor legale;
• necesitatea adaptării legislației privind proprietatea intelectuală la noile realități tehnologice și sociale;
• costurile mari care trebuie suportate de către furnizori pentru a putea pune în aplicare obligațiile referitoare la identificarea utilizatorilor despre care se presupune că au încălcat drepturi de proprietate intelectuală.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.4

S-a vorbit mult despre recenta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cazul Sabam vs Netlog și despre impactul acesteia asupra ACTA. Acest articol își propune să sublinieze diferența între realitate și ficțiune.

În ambele cazuri, Sabam vs Netlog și Scarlet vs Sabam , Sabam a solicitat un ordin judecătoresc care să impună filtrarea, în absența unor suspiciuni și în mod nelimitat, a utilizării serviciilor Internet de către cetățeni (găzduire web în cazul Netlog și rețele peer-to-peer în cazul Scarlet), pe cheltuiala furnizorului de servicii. În cazul Netlog, instanțele belgiene au intenționat să se opună unui astfel de ordin judecătoresc, dar au dorit să îl susțină în cazul Scarlet.

Deciziile CJUE în cele două cazuri s-au bazat pe prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a UE. Politicienii și susținătorii ACTA susțin că ne putem baza pe Cartă ca instrument care să prevină implementarea Acordului în maniere care ar încălca drepturile cetățenilor. În realitate însă, , deciziile Curții nu fac altceva decât să demonstreze faptul că ACTA este un acord periculos.

Conform art.27 din ACTA, statelor semnatare li se solicită să încurajeze cooperarea sectorului privat în scopul aplicării prevederilor legale. Dacă Scarlet sau Netlog ar fi implementat măsurile de filtrare ca acțiuni “voluntare” de cooperare cu Sabam, niciunul dintre cazuri nu ar fi ajuns la CJUE – sau cel puțin nu pentru câțiva ani. Astfel, în baza ACTA, măsurile pe care CJUE le-a considerat a reprezenta încălcări ale vieții private, libertății de comunicare și libertății de a desfășura activități economice ar fi fost implementate în mod arbitrar și ilegal în afara statului de drept.

Preluare de pe site-ul EDRi

Impactul ACTA asupra drepturilor fundamentale

Internetul a devenit un instrument esențial care permite exercitarea unor drepturi precum dreptul fundamental la comunicare și la asociere. Orice legislație care își propune să reglementeze acest mediu trebuie să fie analizată cu atenție astfel încât să se asigure comptabilitatea cu prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Cel puțin la fel de important este faptul că atunci când are de-a face cu țări în care protecția drepturilor fundamentale este mai puțin robustă, UE trebuie să aibă grijă ca politicile referitoare la Internet pe care le promovează să respecte în întregime obligațiile prevăzute în Tratatul privind funcționarea UE cu privire la consolidarea democrației și statului de drept în cadrul relațiilor sale internaționale. [1]

Aplicarea prevederilor legale de către sectorul privat, în afara statului de drept

În art. 27, ACTA impune obligația ca statele să susțină “efoturile colaborative cu mediul de afaceri” în vederea aplicării legislației civile și penale în mediul digital. Această obligație legitimează și promovează acțiunile de supraveghere și chiar pedepsirea presupușilor contravenienți în afara cadrului juridic normal. Scara la care pot fi luate astfel de măsuri, precum și dimensiunea acestora ar urma să fie stabilite de către companiile private. [2]Însă și mai îngrijorător este faptul că, într-un document publicat de către Parlamentul European [3], deconectarea utilizatorilor este dată ca exemplu de sancțiuni private care pot fi impuse în cadrul unei astfel de colaborări. Şi mai îngrijorător, ACTA nu asigură remedii eficiente împotriva unor astfel de interferențe cu drepturile fundamentale: referirile vagi din text  la un  “proces echitabile” nu sunt susținute de un etape obligatorii care să ducă la respectarea statului de drept (art.21 al Tratatului privind Uniunea Europeană).

Raportorul Special ONU pentru Libertate de Exprimare avertizează în legătură cu pericolele asociate acestei abordări, într-un recent Raport privind promovarea și protecția dreptului la libertatate de exprimare și de opinie: “intermediarii, ca entități private, nu sunt cei mai potriviți pentru a stabili dacă un anumit conținut este ilegal, acest lucru necesitând o analiză atentă și echilibrată a intereselor competitive, precum și luarea în considerare a argumentelor aduse în apărarea presupușilor contravenienți.”[4]

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.1

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.15

În luna iunie a acestui an, profesorul Yaman Akdeniz (de la Universitatea Istanbul Bilgi, Turcia) a pregătit un Raport privind libertatea de exprimare pe Internet pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Raportul conţine o analiză asupra prevederilor legale şi practicilor referitoare la libertatea de exprimare, libera circulaţie a informaţiei şi pluralismul media pe Internet, existente în statele OSCE participante.

Studiul relevă faptul că măsurile de blocare impuse în statele din regiunea OSCE nu sunt întotdeauna prevăzute prin lege, iar aplicarea lor nu se face cu respectarea principiilor aferente procedurilor legale standard. Astfel, deciziile de blocare nu sunt neapărat luate de către organe judiciare, ci de către autorităţi administrative sau linii telefonice de urgenţă  ("hotline") operate de către sectorul privat, care decid ce conţinut, site web sau platformă trebuie blocat(ă). În multe cazuri, astfel de proceduri “voluntare” de blocare sunt lipsite de transparenţă şi răspundere. În plus, procedurile de contestare a unor astfel de decizii fie nu există, fie, dacă există, sunt adesea ineficiente. În acest context, trebuie pusă sub semnul întrebării compatibilitatea dintre măsurile de blocare şi dreptul fundamental la libertate de exprimare.

În absenţa unei baze legale pentru blocarea accesului la conţinut online, compatibilitatea acordurilor şi sistemelor “voluntare” de blocare cu angajamentele asumate de către statele membre în cadrul OSCE, cu articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cu articolul 10 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului este problematică. De asemenea, astfel de “ingerinţe voluntare” pot fi contradictorii cu prevederile  Documentului Final adoptat în cadrul întâlnirii de la Moscova a Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a OSCE.

Aceste 10 drepturi şi principii care ar trebui să stea la baza guvernanţei Internetului au fost elaborate de către Coaliţia Dinamică pentru Drepturi şi Principii ale Internetului (Internet Rights and Principles Dynamic Coalition – IRP), o reţea deschisă ce reuneşte indivizi şi organizaţii care promovează, prin activitatea lor, respectarea drepturilor omului în mediul online. Principiile îşi au originile în standardele internaţionale privind drepturile omului şi derivă din Carta Principiilor şi Drepturilor Omului pentru Internet, document elaborat de către Coaliţie şi publicat într-o versiune beta.