libertate de exprimare

ApTI sustine pozitia Activewatch, APADOR-CH si CJI si isi exprima ingrijorarea cu privire la  noile dispozitii penale adoptate de Parlament care vor afecta in mod semnificativ libertatea de exprimare in mediul online:

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.15

Turkey Alternative Informatics Association, împreună cu alte 11 organizații neguvernamentale din Turcia, au publicat următorul anunț public, intitulat „Revendicarea drepturilor noastre privind mijloacele de comunicare socială („social media”), după protestele din Parcul Gezi”:

ONU și alte organizații internaționale au declarat că Internetul este principalul instrument pentru exercitarea libertății de exprimare și a libertății presei. Internetul și mijloacele de comunicare socială sunt indispensabile pentru progresul indivizilor, pentru participarea acestora în societate și pentru o democrație durabilă. Grupuri de oameni din întreaga lume solicită acces la informație, transparență și democrație participativă.

Libertatea de exprimare, libertatea de a protesta și viața privată sunt drepturi fundamentale ale omului. Libertatea de exprimare constă și în libertatea de a avea alte opinii. Însă defăimarea, discursurile instigatoare și apelurile la violență nu sunt incluse în libertatea de exprimare.

Mijloacele de comunicare socială au schimbat considerabil stilurile de comunicare și organizare. Ele nu reprezintă o amenințare pentru societate, ci, dimpotrivă, sunt un grup de instrumente extrem de valoroase pentru societate. Utilizarea lor nu este un act ilegal, ci o parte a libertății de comunicare, aceasta fiind un drept constituțional. Supravegherea comunicațiilor desfășurate prin intermediul mediilor de comunicare socială este, însă, ilegală. Potrivit art.22 din Constituția Turciei, „orice individ are dreptul de a comunica în mod liber. Unul dintre elementele fundamentale ale comunicării este confidențialitatea.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că restricționarea accesului la Internet în afara unui cadru legal care să reglementeze restricția și care să ofere garanția unui control judiciar pentru prevenirea eventualelor abuzuri echivalează cu încălcarea libertății de exprimare.

Decizia a fost luată cu privire la următorul caz adus în fața Curții:

În iunie 2009, o instanță din Turcia a dispus blocarea unui site Internet al cărui autor a fost acuzat de insultarea memoriei lui Kemal Ataturk. Ordinul de blocare urma să fie aplicat de către Directoratul pentru Telecomunicații, care a solicitat instanței să extindă ordinul în vederea blocării accesului la site-urile Google, considerând că aceasta ar fi singura modalitatea tehnică posibilă pentru blocarea site-ului  ofensator, întrucât autorul acestuia locuia în afara țării. Solicitarea a fost acceptată, și, ca urmare a aplicării ordinului, a fost blocat accesul la toate celelalte site-uri găzduite de Google.

Curtea a arătat că Internetul a devenit unul dintre principalele mijloace de exercitare a dreptului la liberă exprimare și la informație, considerând că măsura dispusă reprezintă o ingerință a autorităților publice în dreptul la liberă exprimare. O astfel de ingerință constituie o încălcare a art.10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu excepția cazului în care măsura ar fi prevăzută prin lege, ar urmări unul sau mai multe scopuri legitime și al fi necesară într-o societate democratică. Atunci când s-a luat decizia blocării accesului la toate site-urile Google, instanța a luat în considerare doar opinia Directoratului pentru Telecomunicații, fără să analizeze posibilitatea luării unei măsuri mai puțin restrictive, care să conducă doar la blocarea site-ului ofensator. Instanța ar fi trebuit să ia în considerare faptul că decizia blocării accesului la toate site-urile Google ar face inaccesibile mari cantități de informații, afectând astfel drepturile utilizatorilor de Internet și având efecte colaterale semnificative.

Curtea a considerat că efectele măsurii impuse au fost arbitrare, iar controlul judiciar al blocării accesului a fost insuficient pentru a preveni abuzurile, fiind astfel vorba despre o încălcare a art.10 al Convenției.

Mai multe detalii:

• Comunicatul de presă al Curții (în limba engleză)
• Decizia Curții (în limba franceză) 

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.2

1. Prin ACTA li se solicită statelor semnatare să impună reguli de tipul “trei lovituri” (“three strikes”)?

Statele care ratifică ACTA trebuie să încurajeze “cooperarea” între companii private în vederea aplicării prevederilor legale. Intenția este ca această cooperare să fie una extensivă, astfel că poate include și deconectarea utilizatorilor finali de la Internet, în baza unor decizii luate de cățre sectorul privat. Acest fapt este demonstrat într-un document al Parlamentului European (nota de subsol 6, pagina 4):

“Un exemplu de astfel de politică este încetarea, în circumstanțe adecvate, a furnizării de servicii către persoanele care încalcă în mod repetat drepturile de proprietate intelectuală, precum și închiderea conturilor pe care acest persoane le au în sistemul sau rețeaua furnizorului de servicii.”

2. Deci companiile nu sunt obligate să impună măsuri represive împotriva consumatorilor?

Companiile sunt amenințate cu sancțiuni penale în cazul în care obțin beneficii economice “indirecte” ca  urmare a încălcării drepturilor de proprietate intelectuală sau dacă se consideră (posibil ca urmare a eșecului de a lua măsuri represive, spre exemplu) că au fost “complice” la acțiunile de  încălcare a respectivelor drepturi. În aceste condiții,, companiile pot să ia măsuri represive sau pot să își asume astfel de riscuri, dacă preferă.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.15

În luna iunie a acestui an, profesorul Yaman Akdeniz (de la Universitatea Istanbul Bilgi, Turcia) a pregătit un Raport privind libertatea de exprimare pe Internet pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Raportul conţine o analiză asupra prevederilor legale şi practicilor referitoare la libertatea de exprimare, libera circulaţie a informaţiei şi pluralismul media pe Internet, existente în statele OSCE participante.

Studiul relevă faptul că măsurile de blocare impuse în statele din regiunea OSCE nu sunt întotdeauna prevăzute prin lege, iar aplicarea lor nu se face cu respectarea principiilor aferente procedurilor legale standard. Astfel, deciziile de blocare nu sunt neapărat luate de către organe judiciare, ci de către autorităţi administrative sau linii telefonice de urgenţă  ("hotline") operate de către sectorul privat, care decid ce conţinut, site web sau platformă trebuie blocat(ă). În multe cazuri, astfel de proceduri “voluntare” de blocare sunt lipsite de transparenţă şi răspundere. În plus, procedurile de contestare a unor astfel de decizii fie nu există, fie, dacă există, sunt adesea ineficiente. În acest context, trebuie pusă sub semnul întrebării compatibilitatea dintre măsurile de blocare şi dreptul fundamental la libertate de exprimare.

În absenţa unei baze legale pentru blocarea accesului la conţinut online, compatibilitatea acordurilor şi sistemelor “voluntare” de blocare cu angajamentele asumate de către statele membre în cadrul OSCE, cu articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cu articolul 10 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului este problematică. De asemenea, astfel de “ingerinţe voluntare” pot fi contradictorii cu prevederile  Documentului Final adoptat în cadrul întâlnirii de la Moscova a Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a OSCE.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.11

Într-un raport asupra promovării şi protecţiei dreptului la libertate de opinie şi exprimare, Frank la Rue, raportor special al ONU, subliniază faptul că dreptul de a solicita, primi şi transmite informaţii, precum şi dreptul la liberă expresie sunt tot mai mult limitate în comunicaţiile electronice.

Raportul atrage atenţia asupra faptului că politicile internaţionale şi reglementările naţionale referitoare la Internet nu sunt adaptate la schimbările continue existente în spaţiul public în care libertatea de exprimare este exercitată.  Denunţând măsurile care incriminează libertatea de exprimare, raportul pune accentul asupra obligaţiei guvernelor de a proteja aceste drepturi în mediul digital. Printre principalele probleme identificate in raport se numără protecţia inadecvată a datelor cu caracter personal şi “tendinţele statelor de a obliga actorii privaţi să le ofere acces la informaţii referitoare la utilizatori”.  Se menţionează faptul că responsabilitatea statelor de a proteja drepurile utilizatorilor include şi obligaţia de a investiga cazurile de atacuri informatice îndreptate împotriva site-urilor web care sunt folosite de către organizaţii şi indivizi pentru a face cunoscute abuzuri ale guvernelor.