Irlanda

Președinția irlandeză a Consiliului UE propune distrugerea dreptului la viață privată al cetățenilor

  • Posted on: 14 January 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat de pe site-ul edri.org

Președinția irlandeză a Consiliului Uniunii Europene a distribuit un „document de discuție” privind protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor, înainte de ședința Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne care va avea loc la Dublin săptămâna aceasta. Fiind prima țară care exercită președinția Consiliului în „Anul european al cetățeanului”, ne-am așteptat ca Irlanda să propună noi metode pentru protecția cetățenilor. Primele sugestii sunt, într-adevăr, noi, dar cu siguranță nu vizează protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Spre exemplu, pornind de la situația actuală din Irlanda, companiile ar putea să facă orice vor cu datele cu caracter personal, fără să se teamă de eventuale sancțiuni. Sancțiunile, cum ar fi amenzile, „ar trebui să fie opționale sau cel puțin condiționate de existența unui avertisment prealabil sau a unei mustrări”. Cu alte cuvinte, faceți ce vreți, în cel mai rău caz veți primi un avertisment.

Desigur, propunerile de politici adesea sună mai rău în teorie decât sunt în realitate. Însă în acest caz trebuie doar să ne uităm la practicile actuale din Irlanda pentru a vedea cum arată o astfel de abordare. Controversele din jurul bazei de date PULSE a poliției irlandeze ne arată cum ar putea arăta lumea spre care pare că vrea să ne conducă Președinția irlandeză.

În 2007, Comisarul irlandez pentru protecția datelor și poliția irlandeză au căzut de acord în legătură cu crearea unei structuri de „autoreglementare”. În 2010, un judecător a identificat, într-un raport privind regimul irlandez de reținere a datelor, abuzuri grave care aveau loc în contextul acestui sistem de autoreglementare. Abuzurile au trecut neobservate de către autoritatea pentru protecția datelor, care aprobase crearea acestui regim și care a ales să nu ia nicio măsură imediată împotriva poliției.

Propunerea de Regulament privind protectia datelor ar putea introduce măsuri voluntare de tipul „trei lovituri”

  • Posted on: 22 November 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.22

La începutul acestui an, Comisia Europeană a propus un nou cadru de reglementare pentru protecția datelor cu caracter personal la nivelul Uniunii Europene. Pachetul de reformă a făcut obiectul a neunumărate acțiuni de lobby, probabil mai multe decât orice altă propunere legislativă din istoria mondială a politicii moderne, însă nu a atras același interes din partea cetățenilor europeni.

Textele directivei și regulamentului propuse de către Comisie sunt lungi, complexe și dificil de înțeles. Puternicul lobby venit din partea industriei și absența unor reacții corespunzătoare din partea cetățenilor riscă să creeze un cadru de reglementare lipsit de sens și semnificativ mai rău decât legislația în vigoare.

Regulamentul elaborat de către Comisie este o propunere solidă, deși există câteva “verigi slabe” în lanțul mășurilor de protecție a datelor cu caracter personal. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci dreptul fundamental la protecția vieții private va fi serios afectat. Lobby-ul din ultimele luni înseamnă nu doar că există puncte slabe care nu sunt abordate, dar și că acestea sunt în continuare slăbite, până în punctul în care amenință să distrugă întregul sens al propunerii. Unul dintre aceste puncte sale este „interesul legitim”.

Datele cu caracter personal pot fi prelucrate legal în șase situații, iar una dintre acestea este realizarea unui „interes legitim” al operatorului.  Celelalte cinci sunt: existența consimțământului persoanei vizate, executarea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale a operatorului, protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate și îndeplinirea unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritatea publică. Această prevedere referitoare la „interesul legitim”  există deja în Directiva privind protecția datelor cu caracter personal și generează deja probleme.

Principala cauză pentru care „interesul legitim” reprezintă o problemă constă în faptul că nu există norme referitoare la tipurile de activități care ar putea fi considerate atât de importante încât niciunul dintre celelalte motive legale în baza cărora pot fi prelucrate datele să fie fezabil pentru operator. Spre exemplu, când acționează un operator în baza „interesului legitim” și când ar trebui obținut consimțământul specific și informat al persoanei vizate? Mai rău, decizia referitoare la aplicabilitatea „interesului legitim” ca bază legală pentru prelucrarea datelor este luată în primă instanță de către operator (compania căreia persoana vizată îi furnizează date) și este verificată doar în cazul în care un cetățean intentează o acțiune în instanță împotriva respectivei acțiuni de prelucrare a datelor. Alternativ, cetățeanul poate înainta o plângere la autoritatea pentru protecția datelor – care ar putea (sau nu, în funcție de rezultatul procesului legislative) să impună amenzi – dacă autoritatea este pregătită să își asume riscurile și costurile unui apel în instanță împotriva deciziei sale.

Despre filtarea Internetului: cazul Irlandei

  • Posted on: 5 May 2011
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.9

Sistemele de filtrare a Internetului au avut şi continuă să aibă un impact foarte puternic asupra libertăţii de exprimare în mediul online. Guvernele implementează astfel de sisteme ca “soluţii” pentru diverse forme de “fapte rele” săvârşite pe sau prin intermediul Internetului. Guvernul irlandez s-a alăturat acestui trend: poliţia naţională încearcă să introducă un sistem prin care furnizorii de servicii Internet (ISP-işti) să blocheze accesul la site-uri considerate a găzdui imagini care prezintă abuzuri asupra copiilor.

Interesant este faptul că iniţiativa poliţiei irlandeze a fost lansată exact în momentul în care Germania şi Olanda au anunţat că renunţă la sisteme similare întrucât s-a demonstrat că acestea nu reprezintă o soluţie eficientă pentru problema reprezentată de existenţa imaginilor care prezintă abuzuri asupra copiilor.