refuz

Despre propunerea legislativă privind reţinerea datelor: Guvernul refuză să îşi asume un punct de vedere

  • Posted on: 19 December 2011
  • By: Redacția ApTI

Propunere legislativă privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, înregistrată spre dezbatere la Senat la începutul lunii noiembrie 2011, a primit, în data de 16 decembrie 2011, un "punct de vedere" de la Guvern. De regulă, punctele de vedere formulate de către Guvern cu privire la o propunere legislativă sunt fie favorabile (Guvernul susţine adoptarea propunerii legislative), fie nefavorabile (Guvernul nu susţine adoptarea propunerii legislative).

În documentul transmis Senatului, Guvernul arată că există un "conflict de norme juridice": pe de o parte, obligaţia României de a transpune în legislaţia naţională Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor, şi, pe de altă parte, necesitatea respectării cerinţelor formulate în decizia Curţii Constituţionale a României din octombrie 2009 (prin care Legea nr.298/2009 privind reţinerea datelor a fost declarată neconstituţională).

În faţa acestei situaţii, Guvernul alege să nu îşi asume niciun punct de vedere, considerând că "Parlamentul este singurul în măsură să se pronunţe asupra adoptării" propunerii legislative.

Situaţia este cel puţin interesantă, dacă luăm în calcul şi faptul că textul actualei propuneri legislative privind reţinerea datelor a fost iniţial promovat ca proiect de lege iniţiat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (şi suspus consultării publice de către acesta).