regualment

Comentariile EDRi asupra propunerii de Regulament privind protecția datelor

  • Posted on: 2 February 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.2

EDRi salută propunerea de Regulament privind protecția datelor publicată de către Comisia Europeană. Europa are nevoie de o reformă cuprinzătoare a cadrului legislativ, care să asigure protecția vieții private și a datelor cu caracter personal ale cetățenilor săi și care să consolideze, în același timp, certitudinea juridică și concurența pe piața digitală unică. După publicarea unei versiuni neoficiale a propunerii de Regulament, în decembrie 2011, au fost inițiate semnificative acțiuni de lobby de către anumite companii și guverne străine. Deși, ca rezultat al acestor acțiuni, unele dintre prevederile propunerii de Regulament par să se fi atenuat și deși încă există chestiuni îngrijorătoare, este de apreciat faptul că propunerea subliniază în continuare importanța principiilor esențiale, cum ar fi necesitatea existenței unor “motive legitime” pentru prelucrarea datelor, transparență, corectitudine, limitarea scopurilor, “privacy by design” și minimalizarea datelor.

Acesta este un prim pas pozitiv într-un lung proces legislativ care să garanteze, în final, o mai puternică respectare a drepturilor fundamentale la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, precum și o mai bună conștientizare a acestor drepturi în rândul cetățenilor europeni.

De ce avem nevoie de un Regulament (și nu de o Directivă)?Trebuia asigurată de mult o abordare unitară, la nivelul UE, a modalităților de garantare a unui nivel înalt de protecție a datelor cu caracter personal și a elementelor esențiale ale democrației, cum ar fi viața privată și libertatea de exprimare. O astfel de abordare unitară este esențială într-un mediu digital aflat într-o rapidă schimbare.

Jurisprudența Curții Europene de Justiție din ultimii 15 ani arată că multe state membre nu au respectat pe deplin cerințele sau procedurile de aplicare ale legislației europene privind protecția datelor. Această legislație este puternic fragmentată la nivel european: autoritățile legislative și cele de reglementare din cele 27 de state membre ale UE au transpus și implementează Directiva în 27 de moduri diferite. Armonizarea acestora sub forma unui instrument unic și direct aplicabil este necesară pentru a se asigura o certitudine juridică în piața unică europeană – atât pentru cetățeni cât și pentru sectorul privat.