WCIT

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.24

După două săptămâni de negocieri intense, Conferința Mondială privind Telecomunicațiile Internaționale (WCIT) a adoptat o versiune revizuită a Regulamentelor privind Telecomunicațiile Internaționale (ITR), un tratat controversat care a fost văzut de mulți ca o încercare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT) și a statelor sale membre de a prelua controlul asupra Internetului.

Conferința a fost considerată drept un succes de către cele 89 de state membre ale UIT care au semnat tratatul revizuit. Între timp, alții au atras atenția asupra faptului că această conferință nu a reușit să genereze consensul statelor membre, astfel că 55 dintre acestea, inclusiv Canada, Statele Unite, Australia, Marea Britanie și alte câtva state europene, nu au semnat tratatul.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Dubai? În mod clar, punctul central al negocierilor l-a constituit întrebarea dacă Regulamentele ar urma să acopere și Internetul și chestiuni de politici publice referitoare la Internet. În pofida asigurărilor repetate ale Secretarului General al UIT, Dr Hamadoun Toure, referitoare la faptul că Regulamentele nu vizează Internetul sau guvernanța Internetului, a fost clar faptul că delegații s-au găndit la Internet în momentul în care au discutat despre Preambulul Regulamentelor și despre alte prevederi referitoare la spam și securitate.

După o săptămână de impas, lucrurile s-au oprit atunci când delegația Iranului a solicita un vot cu privire la includerea „dreptului statelor membre de a accesa servicii de telecomunicații internaționale” în Preambulul Regulamentelor. Propunerea a fost făcută în momentul în care delegațiile discutau despre includerea unui text referitor la drepturile omului în același Preambul. Amendamentul a fost adoptat cu 77 de voturi pentru, 33 împotrivă și 8 abțineri. Pentru multe state membre occidentale, acest moment a reprezentat punctul culminant, pe fondul îngrijorărilor referitoare la alte prevederi și la rezoluția controversată referitoarela Internet, inclusă într-un „pachet” propus de către Președintele WCIT, Mohamed Nasser Al Ghanim (Emiratele Arabe Unite).

Președintele a subliniat de mai multe ori faptul că respectivul „pachet” reprezenta un text de compromis, care avea scopul de a conduce la un „echilibru delicat” între diferitele interese. „Pachetul” introducea o referire la „obligațiile privind drepturile omului” în Preambului Regulamentelor, parțial cu scopul de a liniști îngrijorările referitoare la potențialele implicații negative pentru libertatea de exprimare și dreptul la viață privată care ar fi putut să apară ca rezultat al prevederilor privind securitatea și spamul. O altă clauză clarifica faptul că Regulamentele nu abordează chestiuni legate de conținut în ceea ce privește serviciile de telecomunicații internaționale.  

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.19

Multe critici au fost aduse propunerilor formulate de către ETNO (Asociaţia Operatorilor Europeni de Reţele de Telecomunicaţii) pentru Conferinţa Mondială privind Telecomunicaţiile Internaţionale (World Conference on International Telecommunications - WCIT), considerându-se că acestea vor afecta în mod semnificativ neutralitatea Internetului. Aceste critici nu sunt însă în întregime corecte – pentru că propunerile ETNO sunt mult mai rele decât atât. Acceptarea lor ar însemna eliminarea oricărei inovaţii şi concurenţe din reţele Internet globale. În acest caz, am putea spune adio Internetului.

Conceptul ETNO pare destul de prietenos şi chiar puţin ezoteric: “expeditorul plăteşte (sending party pays)”. Abordarea pare corectă, până în momentul în care înţelegi că expeditorul deja plăteşte. “Expeditorul plăteşte” este principiul de bază al comunicaţiilor mobile, iar rezultatul aplicării acestui principiu constă în faptul că 10 de miliarde de euro sunt irosite anual de către cetăţeni pe tarife netransparente, nejustificate şi, adesea, nejustificabile. După ani de acţiuni de reglamentare, cele mai stringente probleme au fost în cele din urmă soluţionate la nivel european.

Şi, în cazul în care nu aţi observat: în comunicaţiile Internet, destinatarul plăteşte de asemenea; şi a plătit întotdeauna. Fiecare utilizator de Internet se conectează, folosind serviciile unui anumit ISP-ist local, şi plăteşte pentru a beneficia de acces la reţea. Cu alte cuvinte, în spatele acestor “noi” propuneri se află, de fapt, politici eşuate ale foştilor operatori monopolişti, care caută probabil cu disperare să găsească un model de business care să le aducă profit fără investiţii. Şi care să semene, cât mai mult posibil, cu modelul sistemelor de telefonie analogă.