Petiție colectivă adresată Avocatului Poporului pe tema legii securității

  • Posted on: 27 December 2022
  • By: Redacția ApTI

Proiectul de Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României a fost adoptată de Senat, cameră decizională, pe 21 decembrie (cu 80 de voturi de DA, 29 de voturi NU și 3 abțineri).

A doua zi, Asociația pentru Tehnologie și Internet, împreună cu 12 organizații semnatare, au trimis o petiție colectivă către Avocatul Poporului.

Securitatea cibernetica pe masa Guvernului: cetățenii și persoanele juridice, și sub papucul serviciilor, și cu banii luați

  • Posted on: 8 December 2022
  • By: Redacția ApTI

Proiectul de lege privind securitatea cibernetică, primul care ajunge oficial pe masa Guvernului din cele scurse în presă în mai 2022 (si adoptat pe 8 decembrie 2022), ne demonstrează că procesul de consultare legislativă poate fi un moment de a aduce militarizarea și securismul erei digitale la un nou nivel prin:

Cum contribuim la Wikipedia

  • Posted on: 5 December 2022
  • By: Redacția ApTI

De câte ori ai intrat pe Wikipedia ca să citești repede care-i treaba cu o persoană, cu un oraș, cu un termen tehnic? Așa-i că-n majoritatea cazurilor ai folosit Wikipedia în limba engleză? Practic, Wikipedia este cel mai citit site în 43 de țări din întreaga lume (dacă nu luăm în calcul site-urile de social media). Conform studiului celor de la Hostiger, Wikipedia este cel mai vizitat site (și) în România.

SRI vrea să devină polițist, procuror, judecător și supraveghetorul executorului în cazul conținutului online “cu caracter terorist”

  • Posted on: 15 November 2022
  • By: Redacția ApTI

Legea e la Camera Deputaților acum.

O propunere de lege care inițial, la depunerea în Parlament, avea cu totul alt obiectiv - niște modificări la legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. Ulterior, dupa cum a relatat si Profit.ro, aceasta propunere a fost folosită ca “vehicul” de Comisia Senatului pentru siguranța națională pentru a propune și a adopta în Senat modificări care privesc implementarea Regulamentului European TERREG (2021/784) prin care autorități competente pot să ceară unei firmei de hosting, sau unei platforme online, eliminarea conținutului cu caracter terorist.

Amendamentele propuse de senatori, dar care par a fi un text servit de cineva care a urmărit subiectul cu un interes direct - mai ales dacă ne uităm la detaliile propunerii - depășesc cu mult Regulamentul European TERREG si confirmă cele mai negre temeri ale societății civile, care a ridicat îngrijorări similare în cursul procesului de adoptare european.

Astfel implementarea românească ia o turnură mioritică - profităm de Regulament pentru a da puteri discreționare SRI și mult dincolo de textul regulamentului:

Securitate cibernetică: de la site-uri sub supravegherea serviciilor până la pâra specialiștilor

  • Posted on: 14 November 2022
  • By: Redacția ApTI

O nouă propunere legislativă în domeniul securității informatice impune condiții absurde de notificare în cazul breșelor de securitate pentru categorii extrem de largi de actori privați și alte probleme care ignoră importanța confidențialității.

Pages