Orice dispozitiv care se conectează la Internet utilizează în acest sens o adresă unică – un şir de numere cunoscut sub numele de IP (Internet Protocol). Versiunea IP creată în anul 1977 şi utilizată începând cu anul 1983 este IPv4. În momentul în care acest protocol a fost dezvoltat, s-a considerat că cele 4 miliarde de adrese separate care pot fi oferite prin acest protocol vor fi suficiente pentru a acoperi cererile de adrese.

Însă introducerea pe piaţă şi utilizarea tot mai largă a noilor dispozitive care pot fi conectate la Internet (telefoane mobile, console de jocuri, etc) au adus în atenţie o problemă care în 1977 părea imposibilă: inevitabila epuizare a adreselor IPv4. În faţa acestei probleme, comunitatea tehnică a dezvoltat un nou protocol, IPv6, care oferă un număr infinit mai mare de adrese IP - 2¹²⁸ . Alocarea de blocuri de adrese IPv6 a început încă din 1999.

În februarie 2011, ICANN a anunţat că nu mai dispune de adrese IPv4, astfel că în momentul de faţă singurele astfel de adrese disponibile spre alocare ISP-iştilor, şi, ulterior, utilizatorilor finali, sunt deţinute de către registrele regionale. În acest context, tranziţia de la IPv4 la IPV6 reprezintă „una dintre cele mai importante măsuri necesare pentru a proteja Internetul aşa cum îl cunoaştem astăzi” (aşa cum menţiona Vint Cerf, vice-preşedinte Google şi unul dintre „fondatorii Internetului") şi, astfel, o provocare pentru categorii diverse de actori: furnizori de servicii Internet (ISP-işti), producători de echipamente şi aplicaţii, furnizori de conţinut şi utilizatori finali. În faţa acestor provocări, unele guverne (Statele Unite, Japonia, Australia, China, etc) au înţeles necesitatea promovării şi încurajării tranziţiei de la IPv4 la IPv6, lansând o serie de iniţiative în acest sens.

Articol preluat de pe site-ul EDRi

Consiliul Uniunii Europene a făcut publică prezentarea referitoare la “graniţa Schengen virtuală” – propunerea de creare a unui “zid chinezesc” în jurul Internetului în Europa, discutată de către Consiliu în februarie.

Atât din prezentare, precum şi din scrisoarea însoţitoare, reies următoarele:

• Este clar faptul că se intenţionează utilizarea  problemelor referitoare la abuzurile asupra copiilor ca argument în vederea obţinerii de susţinere politică pentru acest proces. “Acesta este doar primul pas spre blocarea conţinutului cu caracter pedofil din cadrul Uniunii Europene (…) este posibil ca în viitor să fie extinsă cooperarea în cadrul procesului de blocare prin includerea altor tipuri de infracţiuni.”
• Deşi prezentarea are logo-ul Preşedinţiei ungare, “nu reflectă opinia oficială a Consiliului, a Secretariatului General sau a Preşedinţiei”.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.9

Cum este posibil ca o industrie sau un sector dintr-o industrie să fie de acord, “voluntar”, să-şi pedepsească clienţii şi să restricţioneze libertatea de exprimare? Unul dintre cele mai interesante şi mai evocatoare exemple de astfel de cazuri este cel al “dialogului public-privat privind lupta împotriva activităţilor ilegale din mediul online”.

În noiembrie 2009, Directoratul General pentru Justiţie, Libertate şi Securitate al Comisiei Europene(ale cărui responsabilităţi au fost preluate, în noua Comisie, de către Directoratul General pentru Afaceri Interne) a invitat o serie de companii Internet (dar nu şi societatea civilă) la o discuţie despre problema conţinutului online ilegal, cu referire în principal la abuzuri asupra copiilor, terorism şi rasism/xenofobie. În cadrul respectivei întâlniri nu a fost identificată nicio problemă care ar necesita o atenţie deosebită, dar au fost prezentate câteva soluţii deja utilizate în lupta împotriva acestui tip de conţinut.

Comisia Europeană şi-a luat angajamentul de a pregăti o propunere de recomandări care să stea la baza unor discuţii ulterioare. Textul acestei propuneri urma să reprezinte maniera în care Comisia a înţeles poziţia industriei, şi nu o propunere propriu-zisă a Comisiei. Ca urmare, documentul nu trebuia să urmeze procedurile interne de avizare din cadrul Comisiei, şi, nefiind o propunere legislativă, nici să fie supus dezbaterii Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 9.9

În cadrul unei întâlniri din februarie 2011 a grupului de lucru “Law Enforcement Working Party” al Consiliului Uniunii Europene (grup creat ca forum de cooperare în chestiuni referitoare, printre altele, la lupta împotriva terorismului, probleme vamale şi fraudă) s-a discutat despre posibile măsuri care să contribuie la crearea unui spaţiu cibernetic european sigur. Una dintre măsurile propuse vizează crearea unui “Mare Firewall al Europei” prin blocarea, la “graniţele Uniunii Europene” a conţinutului web “ilicit”.

Potrivit acestei propuneri, un spaţiu cibernetic european sigur ar urma să aibă o “graniţă Schengen virtuală” şi “puncte de acces virtuale” prin intermediul cărora “furnizorii de servicii Internet să poată bloca conţinutul illicit în baza unei liste negre întocmite la nivelul Uniunii Europene”.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.9

Sistemele de filtrare a Internetului au avut şi continuă să aibă un impact foarte puternic asupra libertăţii de exprimare în mediul online. Guvernele implementează astfel de sisteme ca “soluţii” pentru diverse forme de “fapte rele” săvârşite pe sau prin intermediul Internetului. Guvernul irlandez s-a alăturat acestui trend: poliţia naţională încearcă să introducă un sistem prin care furnizorii de servicii Internet (ISP-işti) să blocheze accesul la site-uri considerate a găzdui imagini care prezintă abuzuri asupra copiilor.

Interesant este faptul că iniţiativa poliţiei irlandeze a fost lansată exact în momentul în care Germania şi Olanda au anunţat că renunţă la sisteme similare întrucât s-a demonstrat că acestea nu reprezintă o soluţie eficientă pentru problema reprezentată de existenţa imaginilor care prezintă abuzuri asupra copiilor.

Europeana, biblioteca digitală europeană finanţată de către Comisia Europeană, organizează o serie de “hackatoane” menite să demonstreze şi să promoveze potenţialul utilizării interfeţei API a Europeana (interfaţă de programare a aplicaţiei – o interfaţă tehnică ce permite căutarea şi localizarea de metadate în cadrul portalului Europeana) de către furnizorii de date, parteneri şi utilizatorii finali.

Desi proiectul de lege pentri modifcarea legii pornografiei a fost respins de către Senat, camera decizională este Camera Deputaților care va decide în zilele următoare soarta acestei legi. Din păcate respingerea acestei legi nu este soluție, pentru că aberațiile legislative din legea 196/2003 (gen taxa pe minut de utilizare de site de Internet) ramân.

Cum atât dezbaterile din cadrul Senatului s-au purtat fără a se pune în discuție dacă legea respectiva poate fi aplicată pe Internet ori dacă a fost aplicată până acum , dacă un ISP poate să aiba rolul de cenzor al informației online sau care este efectul său imediat asupra drepturilor fundamentale, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) împreuna cu alte 5 organizații non-guvernamentale din domeniul drepturilor omului (Activewatch, APADOR-CH, CJI) sau ale ISP-istilor (ANISP, Interlan) pun la dispozitie mai multe informații in acest sens, în speranța că o decizie în Camera Deputaților se poate face după o analiză serioasă și o consultare adecvată a experților tehnici și în domeniul drepturilor omului:

• Poziția comună a asociațiilor care pun în discuție principiile ce trebuie să guverneze acest act normativ - Reglementăm pornografia pe Internet, dar înţelegem ce (NU) facem ?
• Propuneri pe textul legii în format tabel
• Propuneri amendamente lege pornografie - format consolidat