Atelier pentru incepatori - Cum sa faci o harta digitala?

  • Posted on: 22 July 2014
  • By: Bogdan Manolea

Pe 31 iulie 2014 intre orele 16:30 – 19:30, la sediul Active Watch  din Calea Plevnei nr. 98, Bl 10C, Bucuresti va avea loc un atelier practic de GEOSPATIALIZARE pentru incepatori, GRATUIT, sustinut de cercetatorii din geo-spatial.org, in cadrul laboratorului media experimental Sponge. Atelierul urmareste initierea incepatorilor in folosirea tehnologiilor libere pentru a dezvolta gratuit propriile harti digitale.

Participarea la atelier este GRATUITA si necesita o inscriere AICI sau trimiterea unui mail pe adresa ihcalinescu@gmail.com / 0721.474.576.

De câte verdicte de neconstituționalitate mai aveți nevoie ca să ne respectați viața privată?

  • Posted on: 11 July 2014
  • By: Bogdan Manolea

(see also text in German, English - below)

România traversează în aceste zile o întrecere absurdă între autoritățile statului – care impun legi pentru controlul absolut asupra comunicațiilor cetățenilor – și justiția, care nu mai prididește să le declare neconstituționale. Organizațiile semnatare salută ultima decizie a Curții Constituționale, de a declara neconstituțională Legea Big Brother, precum și sesizarea Avocatului Poporului, de neconstituționalitate a Legii cartelelor Pre Pay cu buletinul, și le cer parlamentarilor țării să-și înfrâneze slăbiciunile în fața serviciilor de informații și să-și canalizeze eforturile spre legiferarea conformă cu interesul public și în respect față de drepturile fundamentale ale omului.

Considerăm că după două verdicte naționale de neconstituționalitate, plus o invalidare europeană, date în ultimii 5 ani pe aceeași temă, Parlamentul, Guvernul și serviciile de informații ar trebui să înțeleagă că dorințele lor contravin drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

O cronologie:

Apelul societății civile către președintele Băsescu: Big Brother este neconstituțional, nu-i mai nășiți și alte rude

  • Posted on: 9 July 2014
  • By: Redacția ApTI

Update 9.07 -  Ca urmare a intalnirii dintre Avocatul Poporului si mai multe ONG-uri, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la neconstituționalitatea Legii privind înregistrarea utilizatorilor de cartele prepay și rețele wi-fi.

Comunicat original

Acum două zile, nouă organizații neguvernamentale au cerut azi președintelui Traian Băsescu să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea Legii privind înregistrarea utilizatorilor de cartele prepay și rețele wi-fi. Astăzi, ca urmare a deciziei de ieri a Curții Constituționale, prin care legea 82/2012, a retenției datelor, a fost declarată neconstituțională, unsprezece organizații neguvernamentale aduc un argument suplimentar împotriva Legii privind înregistrarea utilizatorilor de cartele prepay și rețele wi-fi:

BREAKING: Legea retenției datelor a fost declarată neconstitutională

  • Posted on: 8 July 2014
  • By: Redacția ApTI

Conform Mediafax, Curtea Constituțională a României a decis, Marți, 7 Iulie 2014, în unanimitate, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională.

Conform Constituţiei, ”dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Ultimul apel pentru sesizarea neconstituționalității legii cartelelor prepay: Băsescu către CCR

  • Posted on: 7 July 2014
  • By: Redacția ApTI

Nouă organizații neguvernamentale au cerut azi președintelui Traian Băsescu să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea Legii privind înregistrarea utilizatorilor de cartele prepay și rețele wi-fi.

După ce legea a fost adoptată în procedură de urgență de ambele camere ale Parlamentului, CCR rămâne garantul respectării drepturilor omului la viață privată. Sesizarea Curții nu poate fi însă făcută înainte de promulgare (conform legii de funcționare a acesteia – 47/1992), decât de următorii: Avocatul Poporului, președinții Senatului și Camerei Deputaților, Președintele României sau un număr de 50 de deputați și 25 de senatori. Întrucât nu s-a primit niciun răspuns în urma apelului similar făcut săptămâna trecută către Avocatul Poporului și președinții celor două camere, și nici nu există semnale că legea ar fi fost contestată la CCR, organizațiile semnatare fac acest ultim apel azi către Președinția României.

Răspunsul ApTI la consultarea Comisiei Europene pe tema mecanismului ISDS din TTIP

  • Posted on: 6 July 2014
  • By: Redacția ApTI

Astăzi, 6 Iulie 2014, a fost ultima zi a consultării lansate de Comisia Europeană pe tema mecanismului ISDS (Investor-State Dispute Settlement - Soluționarea Litigiilor dintre Investitori și State) propus în cadrul TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership - Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții).

Contrar la ceea ce este prezentat în presa mainstream pe tema TTIP, acest tratat, dincolo de potențialele beneficii ale unui tratat de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ascunde o serie de propuneri foarte îngrijorătoare, asta ca să nu spunem de-a dreptul „ foarte periculoase”.

Societatea civilă solicită sesizarea Curții Constituționale în legătură cu legea înregistrării cartelelor SIM preplătite și a hotspot-urilor WiFi

  • Posted on: 3 July 2014
  • By: Redacția ApTI

ApTI, alături de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), Geo-spatial.org și Fundația Ceața, a pregătit un document prin care solicită sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu Legea privind modificarea și completarea OUG nr. 111/2001 privind comunicațiile electronice. Aceasta a fost adoptată ieri, 2 iulie, de Camera deputaților în procedură de urgență, fără a se ține cont de multiplele moduri în care afectează grav dreptul la viață privată și nu numai.

Pages