Atelier de inițiere în OER pentru profesori
ApTI și ActiveWatch organizează vineri, 14 februarie 2014, la centrul de formare Compendiu al Școlii Superioare Comerciale „Nicolae Krețulescu” din București, atelierul Resurse Educaționale Deschise: inițiere pentru profesori. Bogdan Manolea, Nicolaie Constantinescu și Dr. Robert Schuwer vă propun o întâlnire introductivă în domeniul resurselor educaționale deschise (OER) și al învățământului deschis bazat pe tehnologie.
Pe parcursul celor șase ore de atelier, profesorii vor afla cum pot folosi resurse deschise pentru a concepe lecții, unde găsesc OER, ce sunt licențele deschise și ce putem învăța din experiența altor state ale Europei. În același timp se va organiza o sesiune experimentală pe platforma Moodle în care profesorii vor crea o lecție doar din resurse educaționale deschise. Invitatul nostru din Olanda, Dr. Robert Schuwer, specialist în domeniul resurselor educaționale deschise, va prezenta programul Wikiwijs.nl într-o sesiune online a atelierului, în limba engleză. La încheierea atelierului, se vor acorda diplome de participare.
Proiect de raport al Parlamentului European condamnă activitatile de monitorizare în masă
Comisia Europeană: Navigarea pe Internet ar trebui să fie ilegală?
Workshop OER la Timișoara și Arad
Am încheiat anul cu OER la Cluj și îl deschidem cu OER la Timișoara și Arad pe 17 ianuarie, respectiv pe 20 ianuarie.
Promovăm resursele educaționale deschise și continuăm să susținem seria de workshop-uri în care vorbim despre:
● ce sunt drepturile de autor și care sunt limitele lor
● ce sunt licențele libere și cum le poți aplica operelor tale
● cum poți refolosi opere licențiate deschis în biblioteca sau în operele tale
● ce sunt resursele educaționale deschise și cum le poți crea, folosi și beneficia de ele (aici vorbim și despre MOOC-uri)
Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene condamnă stocarea masivă a datelor privind comunicațiile electronice
Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 11.24
Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene a emis, în 12 decembrie, un punct de vedere asupra directivei europene care solicită furnizorilor europeni de telecomunicații să stocheze date privind toate comunicațiile electronice, pentru perioade cuprinse între șase luni și doi ani. Cazul a fost adus în fața Curții de către organizațiile Digital Rights Ireland și AKVorrat.at, în strânsă colaborare cu organizațiile austriece IfNf și VIBE.
Potrivit Avocatului General, Directiva este „în întregime încompatibilă cu articolul 52(1) al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. Măsura reținerii datelor privind comunicațiile electronice nu este necesară și nu „răspunde efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de către Uniune”. În plus, articolul 6 al Directivei încalcă prevederile articolelor 7 și 51(1) ale Cartei.
Regulamentul european privind protecția datelor – amânat din nou
Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 11.24
În 6 decembrie 2013, miniștii pentru justiție din statele membre ale Uniunii Europene au făcut un alt pas înapoi în procesul de adoptare a Regulamentului UE privind protecția datelor cu caracter personal.
Ziua a fost considerată de către Comisarul european pentru justiție, Viviane Reding, ca fiind dezamăgitoare pentru confidențialitatea datelor. Despre ce a fost vorba de data aceasta? „Miniștii nu au vrut să ia decizii pripite”, le-a declarat reporterilor ministrul lituanian al justiției, Juozas Bernatonis. Se pare că problema care a generat noua amânare este legată de așa numitul principiu „one stop shop” care armonizează procedurile decizionale la nivelul UE.