CETA și ACTA – prevederi aproape identice privind sancțiunile penale

  • Posted on: 15 September 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.17

Către sfârșitul lunii iulie 2012, un e-mail ciudat și suprinzător a fost transmis de către Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene către statele membre și Comisia Europeană. E-mailul explica faptul că prevederile privind sancțiunile penale din proiectul de acord comercial dintre UE și Canada (CETA) urmează modelul celor din ACTA. Secretariatul General al Consiliului este îngrijorat de faptul că acest lucru reprezintă o problemă, întrucât, pe de o parte, încheierea și implementarea CETA reprezintă o prioritate declarată a UE, iar, pe de altă parte, va trebui să i se solicite din nou Parlamentului European să aprobe textul final al Acordului.

Statele membre se pare că au fost suprinse de acest e-mail. În primul rând, după întreaga controversă din jurul ACTA, statele membre nu înțeleg, în primul rând, de ce a fost transmis un e-mail atât de direct. Având în vedere că, în cazul ACTA, documente secrete au fost făcute publice în mod indirect, ar fi fost logic ca mesajul transmis să fi fost mai subtil. În al doilea rând, după adoptarea Tratatului de la Lisabona, responsabilitatea coordonării unor astfel de politici aparține acum Comisiei, așa că nu este clar de ce Consiliul și-a asumat sarcina de a ridica această problemă.  

Propunerea UE privind patentul unitar readuce în discuție ideea patentelor pentru software

  • Posted on: 15 September 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.17

În 17 și 18 septembrie 2012, Comisia juridică a Parlamentului European va discuta asupra propunerii privind crearea unui patent unitar.Va fi interesant de urmărit dacă aceste discuții vor readuce în atenție patentele pentru software, după cum pare să fie cazul, având în vedere recentele conflicte cu privire la patente, care au avut loc în SUA (cum ar fi cele dintre Apple și Samsung). Există, de asemenea, și amenințarea generată de monopolizarea pieței de către companii și împiedicarea inovației și introducerii de noi produse.

Câteva organizații europene, precum April și FSFE, propun o mobilizare generală în vederea contactării membrilor Parlamentului European, astfel încât Parlamentul să abordeze și finalizeze chestiunea patentelor pentru software.

 “Patentele pentru software sunt un adevărat flagel pentru companii și pentru dezvoltatorii de software. Patentele nu contribuie în niciun fel la inovație, ci împiedică dezvoltarea de noi produse, în timp ce ne expun unor neclarități tot mai mari din punct de vedere juridic”, a declarat Gérald Sédrati-Dinet, consilier pe probleme de patente al April.

Reuniune de informare MCSI si ANCOM: principalele contributii ale statelor membre ale Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor pentru revizuirea Reglementarilor privind Telecomunicatiile Internationale

  • Posted on: 12 September 2012
  • By: Bogdan Manolea
Pe data de 6 septembrie 2012, ApTI a participat la Reuniunea de Informare organizata de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) si Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) cu privire la contributiile statelor membre ale Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor (UIT – organizatie a ONU) pentru revizuirea Reglementarilor privind Telecomunicatiile Internationale (ITR). 
 

Unele guverne își doresc să aibă mai mult control asupra Internetului, prin intermediul UIT

  • Posted on: 1 September 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.16

Au existat în ultima vreme o serie de controverse legate de propuneri ale unor state precum Rusia și China privind extinderea controlului Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT)  asupra Internetului.

În momentul de față, resurse cheie ale Internetului, precum adresele IP și numele de domenii  sunt administrate de către ICANN (corporație non-profit localizată în SUA, care îndeplinește funcțiile IANA) și de către agenții naționale și regionale. UIT are și o serie de atribuții referitoare la gestionare Internetului, precum promovarea IPv6 și coordonarea eforturilor internaționale în domeniul securității informatice. Regulamentele UIT privind telecomunicațiile internaționale, care datează din 1988 (așadar, dinainte de apariția world wide web) sunt în curs de revizuire și unii dintre membrii organizației au înaintat propuneri în acest sens. Premierul rus Vladimir Putin a declarat în cadrul unei întâlniri cu secretarul general al UIT Hamadoun Toure: “Vă suntem recunoscători pentru ideile care au fost propuse spre discuție. Una dintre acesea vizează stabilirea unui control internațional asupra Internetului, prin utilizarea capacităților de monitorizare și supraveghere ale UIT.”

În septembrie 2011, state precum China, Rusia, Tajikistan și Uzbekistan, au transmis Adunării Generale a ONU o propunere privind un “cod de conduită internațional privind securitatea informatică, în scopul stabilirii unor norme și reguli internaționale care să standardizeze acțiunile statelor în ceea ce privește spațiul cibernetic.”

În decembrie 2012, în Dubai, statele membre UIT vor discuta, printre altele, despre includerea Internetului în cadrul de reglementare al UIT. Deși acțiunile premergătoare întâlnirii sunt ținute secret, WCITleaks.org a dezvăluit o serie de propuneri referitoare la sporirea controlului UIT.

Principii privind neutralitatea Internetului: răspunsul EDRi la consultarea BEREC

  • Posted on: 1 September 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.16

În răspuns la consultarea organizată de către BEREC (Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Comunicații Electronice), EDRi a subliniat faptul că autoritățile naționale de reglementare și Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri care să conducă la stoparea încălcării neutralității Internetului  și la garantarea faptului că acele servicii care nu respectă principiul accesului deschis la Internet nu trebuie catalogate drept servicii de acces la Internet.

EDRi și-a exprimat aprecierea față de angajamentul BEREC de a elabora recomandări privind neutralitatea Internetului în scopul menținerii unui Internet deschis și concurențial în Europa și de a aborda problema tot mai stringentă referitoare la identificarea de modalități prin care caracterul liber și deschis al tehnologiei să poată fi menținut. În răspunsul său, EDRi a abordat chestiuni incluse în cele trei recomandări ale BEREC privind calitatea serviciilor, interconectarea IP-urilor și practicile de diferențiere a traficului.

EDRi consideră că recomandările BEREC privind neutralitatea Internetului ar trebui să se bazeze pe următoarele șase principii:

Comisia Europeană lansează o noua consultare privind neutralitatea Internetului

  • Posted on: 2 August 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.15

Ca urmare a raportului privind neutralitatea Internetului publicat de către BEREC  în mai 2012, Comisia Europeană a lansat o nouă consultare publică (deschisă între 23 iulie şi 15 octombrie 2012) pentru a afla dacă ISP-iştii manipulează procedurile de gestionare a traficului online, amânând astfel adoptarea oricărei reglementări privind neutralitatea Internetului. Această consultare vine imediat după o consultare similară organizată de BEREC şi care s-a încheiat în 31 iulie.

Raportul BEREC arată că între 20 şi 50% dintre ISP-iştii europeni utilizează măsuri de blocare sau restricţionare a accesului la site-uri web şi/sau la produse oferite de către concurenţă. Deşi cadrul european de reglementare în sectorul comunicaţiilor electronice prevede că utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a alege aplicaţiile şi serviciile pe care le doresc, fără restricţii, raportul evidenţiază faptul că un număr mare de utilizatori europeni au contracte încheiate cu ISP-iştii prin care este limitat accesul la servicii de tipul VoIP sau la site-uri de partajare de fişiere. Au fost evidenţiate şi alte practici, cum ar fi încetinirea deliberată a serviciilor pentru anumite site-uri web (“throttling”).

Comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, a declarat că această consultare va contribui la “pregătirea recomandărilor care vor genera mai multe opţiuni reale pentru utilizatori şi care vor pune capăt aşteptării privind neutralitatea Internetului în Europa. Utilizatorii nu dispun de opţiuni reale atunci când vine vorba despre neutralitatea Internetului.” Deşi Kroes a vorbit despre introducerea de noi ghiduri UE în 2012, considerând că “intervenţiile de natură reglementatoare pe pieţe competitive sunt inadecvate”, noua consultare lansată de către Comisie amână orice posibilă decizie.

Stravos Lambrinidis: primul Reprezentant Special al UE pentru Drepturile Omului

  • Posted on: 2 August 2012
  • By: Redacția ApTI

În data de 25 iulie 2012, Consiliul Uniunii Europene l-a numit pe Stravos Lambridinis, fost membru al Parlamentului European, ca Reprezentant Special UE pentru Drepturile Omului, ca urmare a propunerii înaintate de către Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Politica Externă şi de Securitate.

Această numire vine în urma unor solicitări repetate ale Parlamentului European şi recomandării Comisiei pentru afaceri externe. În 24 mai 2012, Comisia pentru afaceri externe a solicitat Consiliului să numească un reprezentant special, de nivel înalt, pentru drepturile omului, care să aibă o reputaţie internaţională. Crearea acestei funcţii este în conformitate cu Planul de Acţiune şi Cadrul Strategic privind Drepturile Omului şi Democraţia adoptat la nivelul UE în 25 iunie 2012.

Lambridinis are o experienţă îndelungată în domeniile drepturile omului şi relaţii internaţionale. În trecut, a fost nominalizat preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din cadrul baroului Washington. A lucrat pentru Ministerul grec al afacerilor externe şi a devenit Ambasador al Republicii Elene. În 2006, a fost ales membru al Parlamentului European, în cadrul căruia a activat ca vice-preşedinte al Comisiei pentru libertăţi civile. În 2009, a fost ales vice-preşedinte al Parlamentului European. Între iunie şi noiembrie 2011, a fost ministru de externe al Greciei.

Pages